Niciodată Singură
Mă întreb cum ar putea fi numit cel care te roagă să-l ajuţi într-o chestiune de serviciu, tu îi faci, practic, toată treaba, iar în final doar el culege laudele?
S-a întâmplat ieri. Cînd serveam prânzul, îmi sună lung şi insistent mobilul. Îmi arunc o privire spre display: colegul de la sport. Îmi dau ochii peste cap şi mă strâmb: „Îhhh, iar vrea un comision!“ În primă fază, nu răspund: „Mănânc! Ce puii mei, nu mă lasă nici la masă?“ am tunat eu către soţul care îmi reproşase cu o secundă înainte că nu vreau să aflu care era problema pentru care eram căutată. Telefonul tace brusc. După un scurt moment, iar zbârnâie. Nu mai aştept să înghit pifteaua cu sos de usturoi şi-i răspund colegului cu gura plină. „Ce bine ţi-o fi!“, îmi zice el când află cu ce mă ocup la ora 1 p.m. „Hai zi repede care-i baiu' până nu mi se răceşte mâncarea!“, îmi vine să-i tun în ureche, însă el îmi spune şi fără „invitaţie“ că vrea să-i fac nişte poze la reunirea lotului de fotbal din oraşul meu, eventual să iau de la antrenor şi lista jucătorilor, pe urmă să i le pun pe mail. Mă mai rugase el ceva de genul ăsta şi în toamnă, adică să-i trag în poze echipa lu' peşte prăjit, proaspăt promovată în .... Liga a III-a! Iar pentru asta a trebuit să stau în tribună juma' de meci, să văd cum se pişă unii pe garduri, deşi stadionul e dotat cu toaletă ecologică („Nişte ţărani....“) şi să-mi îmbunătăţesc vocabularul cu cele mai noi înjurături de mamă, de tată şi de sfinţi. Dar...scopul scuză mijloacele: în minutul 91 aveam foaia de arbitraj(sau cum s-o numi....) şi pozele pentru colegul plecat în deplasare, la meciul altei echipe „fanion“ a judeţului. A doua zi, îi găsesc articolul. Nici măcar iniţialele numelui meu nu apăreau la autor. Lasă, zic, ce mai contează, important e că n-a pierdut informaţia!
N-am putut să-l refuz, nici să-l iau la rost pentru ceva care trecuse, mai ales că-mi mai spusese că vorbise şi cu unul din stafful de pregătire al echipei. Aşa că, după vreo oră, mă îndreptam spre stadion. Nu intru bine, că dau cu ochii de jucători: plecau la alergări! De poze, nici nu putea fi vorba, de abia peste vreo 40 de minute reveneau pe stadion, pentru primul meci de antrenament! Consolându-mă cu înjurăturile învăţate-n toamnă, am plecat spre alte locaţii unde mai aveam oarece treabă. Când am revenit, nu numai că am fotografiat lotul, dar am avut şi declaraţia antrenorului principal(care e şi arbitru cunoscut), pe care i-am trimis-o pe mail colegului, odată cu pozele cerute.
Azi-dimineaţă, ce văd în ziar? Frumuseţe de poză, spendoare de text. 99% mură-n gură de la subsemnata, dar numele meu nicăieri! Măcar la partea cu foto, că la text n-aveam pretenţii. „Poate că-l certau şefii că i-ai făcut tu treaba, cine ştie ce-a făcut el când te-a trimis pe teren!“ mă consolează iubitul meu soţ. La asta chiar nu mă gândisem, dar tot nu m-a liniştit presupusa motivaţie. Nu m-a convins nici mult invocatul „spirit de echipă“, pentru că nu numai colegul de la sport mi-a făcut chestii de genul ăsta. La începutul „fulminantei“ mele cariere de corespondent local la o gazetă de provincie, unul dintre „greii“ redacţiei mi-a luat textul în întregime cu copy/paste şi s-a trecut ca nesimţitul ca autor. Am înjurat acasă, între patru pereţi, deşi normal era să-l scuip în freza geluită. Am sperat că „figura“ nu se va mai repeta, dar s-a mai întâmplat de câteva ori. Până mi-a şoptit o păsărea cu pantaloni, din interior, că „împricinatul“ făcea totul cu acceptul redactorului-şef.
Între timp, s-au potolit şi chiar m-am bucurat că nu mi-am urmat impulsul de a face scandal. Acum, a început ăsta cu sportul. Sigur, articolul lui(sau al amândurora) nu avea subiect de prima pagină, dar ştirea a apărut şi la concurenţă, ceea ce înseamnă că, dacă eu nu eram la locul potrivit, la timpul potrivit, colegul era penalizat azi. Sau poate nu, dacă îşi rezolva treaba prin telefon, cum se mai obişnuieşte.
Mă întreb dacă gestul meu se poate numi ajutor. Nu aşteptam mulţumiri, flori şi covor roşu (colegii se ajută între ei), dar cred că era corect să apară şi semnătura mea pe text. Mai ales că nu era nici primul care m-a ţepuit şi nici prima dată când mi se întâmpla.
Aşa o fi peste tot?

Etichete: edit post
0 Responses
:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu