Niciodată Singură

M-am întâlnit astăzi cu bibliotecara şcolii coordonatoare din oraşul meu. M-am dus la ea ca să aflu mai multe amănunte despre evenimentul de vineri: Cercul metodic al bibliotecarilor şcolari din judeţ. Este primul de acest gen găzduit de instituţia pe care o reprezintă şi, pentru că se desfăşoară în preajma aniversării lui Slavici, aproape toate activităţile îi sunt dedicate acestuia. Se va face o scurtă referire şi la relaţia scriitorului cu Mihai Eminescu, deoarece, ştim cu toţii, în această săptămână, aniversăm şi „Poetul nepereche“.
Pentru că ne cunoaştem, discuţia a fost neprotocolară, la o ceaşcă de cafea fierbinte. Evident, am vorbit mai mult despre activitatea pe care o pregăteşte de câteva săptămâni, dar şi despre familiile noastre, despre flori şi cărţi. La un moment dat, doamna începe să-mi povestească prin câte a trecut când şi-a amenajat încăperile în care funcţionează în prezent biblioteca şcolii.
Iniţial, aceasta funcţiona în corpul principal al clădirii dar, aşa cum am precizat în primul meu post, locaţia era situată undeva între w.c.-urile şcolii şi fosta sală de sport. Încăperea, care servea atât ca sală de împrumut, cât şi ca sală de lectură, era mică, friguroasă tot anul, bineînţeles, igrasioasă, cu miros puternic de mucegai şi urină de la toaletele din preajmă! Acum doi ani şi jumătate, şcoala a intrat în reabilitare şi biblioteca a fost mutată, provizoriu, în două camere din fostul internat al liceului (la noi, liceul şi şcoala coordonatoare au curte comună). Ulterior, nu ştiu ce norme au impus şcolii să găsescă bibliotecii altă locaţie, cea veche fiind improprie funcţionării (au trebuit să apară norme ca să confirme ceva ce era mai mult decât evident!). Cum unitatea de învăţământ nu deţine şi alte spaţii în afara celor construite în anii '50, conducerea a dispus ca biblioteca să rămână în spaţiul din fostul internat.
Şi de abia atunci a început greul. Nu numai că nu exista mobilier, dar şi încăperile trebuiau adaptate, renovate etc. Normal, femeia s-a adresat directorului. După propriile-i mărturisiri, mai sigur ar fi primit un răspuns dacă bătea la uşi ferecate cu 10 lacăte, decât de la el. Pe scurt, omul a zis că nu sunt bani, şi bibliotecara n-a mai avut de ales: a hotărât să se descurce pe cont propriu.
În primul rând, a trebuit să spargă un perete, pentru a realiza trecerea între sala de împrumut şi cea de lectură. A avut noroc cu un amic de-al soţului care avea acasă o bormaşină. A venit, şi-a făcut treaba, a încasat banii pe lucrare şi a plecat. În urmă...dezastru: moloz, mizerie şi mult praf. Pentru că, în două zile, urma să primească rafturile pentru cărţi, bibliotecara s-a descurcat cu finisarea peretelui şi să zugrăvească(cu bidineaua, nu cu trafaletul!) singură (motivul: era vacanţă de vară şi femeile de serviciu aveau concediu de odihnă!!!!). După ce a şi-a aranjat cărţile, femeia s-a dus iar la director şi a cerut mese pentru sala de lectură. Pentru că n-avea încotro, acesta a acceptat şi a făcut comanda. Când i le-a adus, bibliotecara a constatat că nu avea ce face cu ele, în sensul că nu erau funcţionale: trebuia să fie mese care să formeze, la îmbinare, litera U, dar ele erau mese obişnuite, dreptunghiulare, care de abia au putut fi aranjate cumva, ca să răspundă cerinţelor de spaţiu.
Când a trecut şi peste asta, bibliotecara s-a dus iar la director: îi trebuia un calculator. Din nou, acelaşi răspuns: n-avem bani. Şi a trimis-o la primar, poate el are de unde să facă rost de fonduri. Într-un final, s-a găsit un computer mai de Doamne-ajută, pe care femeia şi-a instalat programele de care avea nevoie.
Însă...mai lipsea ceva: conexiunea la Internet. „Păţită“, bibliotecara şi-a plătit singură firul şi instalarea. Ulterior, a pus pe masa directorului chitanţele justificative, ca să-şi poată primi înapoi banii investiţi.
Astfel, în mai puţin de un an, biblioteca şcolii şi-a schimbat radical imaginea şi doar cine nu vrea, nu recunoaşte că acest lucru i se datorează bibliotecarei.
Puţini mai ştiu şi faptul că, în urmă cu aproape 10 ani, când a fost preluată gestiunea, la biblioteca şcolii fondul de carte era de 8.000 de volume. Luate la puricat, aproximativ 4.000 s-au dovedit a fi atât de deteriorate, încât ar fi trebuit date la casare. Noua bibliotecară, cea despre care am scris aici, a ales, însă, altceva: a înlocuit, treptat, aceste cărţi cu exemplare similare, noi, în marea lor majoritate provenite din donaţii. Anul trecut a fost şi cel mai bogat în achiziţii de carte şcolară, astfel încât biblioteca adăpoşteşte în prezent 10.104 de volume.
Bibliotecara mi-a mai spus că, după plecarea predecesoarei sale, a trebuit să muncească zile în şir la sortarea cărţilor pe domenii, deoarece le-a găsit amestecate. Mai mult, a trebuit să recuperze de la cititori 400 de volume, considerate ca şi pierdute.
La toate acestea se mai adaugă şi faptul că, deseori, bibliotecara face şi muncă de catedră, ţinând locul profesorilor care absentează motivat!
M-am despărţit de doamna bibliotecară cu un sincer sentiment de admiraţie pentru munca ei. Pentru că ştiu că nu mi-a spus toate astea ca să ajungă în paginile ziarului. Din acest motiv, am preferat să scriu despre ea numai pe blog.
Etichete: edit post
0 Responses
:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu