Niciodată Singură
Nu-mi plac sesizările semnate „anonim“.
Nu pun la îndoială valoarea unor informaţii care mi-ar putea parveni în acest mod şi care pot fi folosite într-un articol bun. Vorba aceea, „nu iese fum fără foc“. Dar, în acest caz, mi-e foarte greu să confrunt datele primite cu presoana la care se referă ele.
Aseară, am primit un e-mail (bineînţeles, semnat „anonim“). O elevă ofuscată aproape că-mi odona să aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că în liceu domneşte haosul şi că pricipalul vinovat este chiar noul director. Individa nu s-a sfiit să-l numească „nazist“ pe cel care a preluat frâiele instituţiei în toamna lui 2008. De ce? Pentru simplul motiv că omul ar fi „îndrăznit“ să facă ordine în ograda lui, impunându-le adolescenţilor o ţinută decentă. „Aş dori să se ia unele măsuri din partea ministerului educaţiei pentru a nu mai sta domnul director cu caieţelul la colţul străzii şi a-i scrie pe cei fără uniformă, care de fapt nici nu vin deoarece sunt răciţi“-îmi scrie fata cea supărată(i-am reprodus exact fraza). Aceasta mai susţine că „nazistul“ i-ar fi ameninţat cu scăderea notei la purtare dacă nu respectă ţinuta obligatorie „care constă în pantaloni, sacou şi cravată“ şi o „cămăşuţă albă care nici măcar nu era inclusă în uniformă“. „Având în vedere că suntem în sezonul rece este imposibil să nu ne luăm şi o bluziţă mai groasă. Dar nu la fel de imposibil i se pare domnului director care ne ameninţă cu medii la purtare sub 7 pentru nepurtarea uniformei“, mai spune adolescenta.
Tot ea a mai ţinut să mă informeze că, pînă la înscăunarea actualului director, „totul era frumos şi bine, într-o perfectă armonie“ deoarece „fostul director îi înţelegea pe elevi şi nu le cerea lucrurile care sunt cerute astăzi“. Mai mult, şi noul director era, pe vremuri, „un om excepţional, cu bun simţ şi un profesor exemplar faţă de celelalte cadre didactice“.
Prima intenţie a fost să consemnez opinia mademoisellei, apoi să-i solicit directorului punctul de vedere. Pe urmă m-am întrebat: şi ce-i spun omului? „Am primit o anonimă şi în ea se spune că...Dumneavoastră cum comentaţi?“ „Păi nu-i adevărat“, îmi putea răspunde el. Cum să-l fi combătut?
Mai aveam o varinată: să merg azi în liceu şi să mă apuc să intervievez elevii. Nu cred că avea vreunul curajul să-mi spună nemulţumirile lor. Sau, poate, ar fi făcut-o, dar câtă încredere puteau avea că le voi proteja identitatea? Până unde putea merge înţelegerea cu ei?
Sigur, eu pot să scriu „ne-a declarat unul dintre elevii care....“, dar trebuie să-mi cunosc şi să-mi verific sursa. Altfel, mă văd cu vreun dosar penal şi nu-mi pot dovedi în niciun fel afirmaţiile. Dezvăluirile din articol pot fi adevărate, dar dacă nu pot fi probate în faţa oricărei instanţe, cât de credibilă sunt eu, ca reporter? Un articol nu se bazează pe zvonuri, pe vorbe. Chiar dacă tu, cel care scrii, eşti convins că nu baţi câmpii, dacă n-ai şi dovezi palpabile, mai bine nu te arunci cu capul înainte. Nu schimbi nimic sau ai putea înrăutăţi situaţia unora.
Întâmplător, îl cunosc pe directorul „nazist“. Nu personal. Şi chiar ţin la această precizare, ca să nu fiu acuzată de părtinire. Nu există niciun om zdravăn la mine care să-mi fi vorbit urât despre el. Este la catedră de aproximativ 10 ani şi, încă de când a pus piciorul în liceu, a fost îndrăgit de copii. Anul trecut, în urma unui sondaj efectuat chiar de elevi, directorul şi profesoara de informatică au fost declaraţi cei mai iubiţi profesori din liceu. Mai mult, a fost singurul cadru didactic din instituţie care s-a încumetat să se înscrie la concursul pentru ocuparea funcţiei, pe care, din câte ştiu, l-a promovat cu notă maximă.
Acum două săptămîni am avut ocazia să mă conving de calităţile lui de bun organizator, cu ocazia zilelor liceului. L-am auzit vorbind, l-am văzut zbătându-se pentru ca totul să iasă bine. Era o atmosferă destinsă, elevii erau veseli, entuziamaţi. De ce nu mi-a atras atenţia MĂCAR UNUL asupra „apucăturilor“ directorului? De ce nu mi-a scris nimeni, în perioada aceea, un e-mail ca acela de aseară? De ce au apărut nemulţumirile după ce am scris atât de frumos despre sărbătoarea liceului?
La sfârşitul anului trecut, un ziar concurent a scos două ediţii consecutive cu un conflict petrecut în liceul păstorit de directorul acuzat de apucături dictatoriale. Acesta nu ar fi ajuns niciodată în atenţia redacţiei respective dacă filmuleţul cu cearta nu ar fi fost trimis pe Messenger de(cine altcineva?) un anonim. Cu ocazia zilelor liceului am aflat (şi nu de la director) că incidentul a fost făcut public după o lună de la producerea sa. Că, între timp, cei vinovaţi fuseseră sancţionaţi. Mai mult, certăreţii fumaseră şi pipa păcii. Mi s-a mai spus că punctul de vedere al cadrelor didactice nu a fost corect prezentat, că declaraţiile s-au luat prin telefon. Ideile au fost scoase din context şi au ajuns la tipar distorsionate. În plus, NU s-a acordat niciun drept la replică.
S-a spus atunci că valurile din presă au fost provocate de persoane care „au înghiţit“ greu schimbarea directorului. Fiecare a fost liber să creadă ce a vrut.
Directorul a ajuns, din nou, în gura presei, imediat după vacanţa de Crăciun când, în liceu, din cauza gerului şi a faptului că instalaţia de încălzire nu mai fusese folosită în absenţa elevilor, o ţeavă a cedat. Un elev, bineînţeles, anonim, a scris la aceeaşi redacţie care prezentase cu câteva săptămâni în urmă conflictul. El a reclamat nu numai că în ziua cu pricina copiii au îngheţat în clase, ci s-a arătat indignat că „s-au cheltuit 6.000 de lei pentru revista liceului“. Două zile mai târziu, un comunicat de presă din partea autorităţilor locale anunţa că defecţiunea de la centrala termică fusese remediată. Toate bune, până la ultima frază: „Am dori să vedem aceeaşi operativitate şi din partea profesorilor şi a conducerii liceului, în special în ceea ce priveşte rezultatele elevilor, la final de an“.
Întrebare: de ce i-ar durea în cot pe edili de operativitatea profesorilor în ceea ce priveşte rezultatele elevilor? Sau de când? De când s-a spart ţeava? Nu cumva din momentul în care noul director nu e nici măcar simpatizantul partidului din care face parte primarul?
Şeful administraţiei locale nu s-a arărat la sărbătoarea liceului, deşi era în capul listei de invitaţi şi sprijinise material manifestările. Când s-a încumetat să participe la un seminar, primul lucru pe care a ştiut să-l facă a fost să critice directorul şi cadrele didactice, pentru nişte chestiuni care n-aveau nicio legătură cu dezbaterile. Era clar că, între şeful instutuţiei de învăţământ şi cel al administraţiei locale, relaţia era departe de a fi una cordială. Succesul seminarului s-a datorat 100% directorului, care a ştiut să apere atât onoarea liceului, cât şi pe cea a colegilor săi.
Acum, apare această „elevă“ indignată de faptul că directorul obligă copiii să poarte uniformă. Nu pun la îndoială autoritatea lui, e foarte posibil ca lucrurile să stea aşa. Dar mi-e greu să cred că omul acesta, care nu a făcut până acum niciun compromis, n-are altceva mai bun de făcut decât să-şi vâneze elevii la colţul liceului, cu caieţelul în mână.
Pentru liniştea mea, aseară am vorbit cu el. Era stupefiat cuprinsul e-mail-ului. Mi-a dat chiar şi un punct de vedere oficial, pe care puteam să-l public. Dar n-am putut să scriu un text pornind de la o anonimă. EU nu sunt genul ăsta de ziarist.
Şi-apoi, am motive serioase să cred că autoarea e-mail-ului nu este o elevă, ci o persoană mai mult decât frustrată şi rău intenţionată. Care face jocurile altcuiva. Sigur, ca ziarist, n-am voie să-mi exprim opinia în articole, eu trebuie doar să fructific informaţia. Dar, în cazul de faţă, simt că se încearcă discreditarea directorului. Şi nu pot fi părtaşă la aşa ceva.
Şi încă ceva. Cine mi-a scris, a trimis e-mail-ul pe o adresă care nu mai apare demult pe site-ul ziarului şi pe care n-o mai folosesc în interes de serviciu. Dacă persoana ar fi vrut ca mesajul să ajungă direct în redacţie, avea la îndemână e-mail-ul care apare atât în varianta tipărită, cât şi în ediţia electronică a ziarului. Deci, expeditorul mă cunoaşte. Dar nu-mi este atât de apropiat încât să ştie că am peste 20 de ID-uri de yahoo şi că, pentru a comunica cu colegii folosesc doar unul, creat în urmă cu două luni!
Nu i-am dat satisfacţia de a se regăsi azi în ziar. Nu i-o voi da nici în zilele următoare. Şi nici dacă ne vom întâlni face to face şi-mi va spune ce satisfacţie îi dă faptul că se lasă folosit de alţii.
Pentru că nu-mi plac sesizările semnate „anonim“.
Etichete: edit post
2 Responses
  1. Seara buna...
    Apreciez cele scrise si modul expunerii... şi da, anonimii, sau cei ascunsi sub pseudonime, ca şi acele apeluri telefonice "fara numar" nu merita nici cea mai mica atentie...

    cele bune!
    Flavius
    www.flaviusobeada.wordpress.com



:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu