Niciodată Singură


La 40 de ani era încă virgină.

Şi cred se mândrea cu asta. „Aşa am fost educată...“, se justifica ea, clipind...feciorelnic.

Dar nici nu minţea. Mama ei era o creştină ortodoxă practicantă. Nu m-aş mira să aflu într-o zi că i-ar fi zis fiică-si, încă din fragedă pruncie, că va arde în flăcările Iadului dacă pune mâna pe cocoşel înainte de noaptea nunţii....

O înzestrase Doamne-Doamne picioare, sâni, fund. Aspectul mai puţin comercial al feţei era compensat de o cultură generală solidă, căpătată de-a lungul anilor din cărţile bibliotecii bunicului(şi nu numai).

Per ansamblu, era considerată „bună“ (cunoscătorii ştiau de ce).

În timp, şi-a construit încet, dar sigur, o imagine de femeie inabordabilă.

Cine ajungea să o cunoască mai bine afla că, de fapt, fata era vulnerabilă şi timidă. Traumatizată de divorţul părinţilor, de lipsurile materiale din copilărie, de refuzul mamei de a nu-i remarca şi lăuda calităţile evidente, de sacrificiile pe care le-a făcut pentru fratele ei, când acesta era student. De faptul că, după Bacalaureat, a fost nevoită să se angajeze într-un loc despre care considera că nu o reprezintă şi în care sinţea că nu ar putea evolua. De relaţia nereuşită cu bărbatul de care s-a despărţit cu puţin înainte de nuntă pentru că aflase că a înşelat-o „cu o văduvioară“. De faptul că, în ultimii ani, i s-au pus în spate fel de fel de amantlâcuri, chiar şi cu bărbaţi însuraţi. Cireaşa pe tort a fost chiar presupusa relaţie cu un mascul din eşalonul secund al instituţiei în care lucrează, lucru pe care fata l-a aflat după ce bârfa circulase ani buni printre colegii ei.

Se refugia în serviciu. În prieteniile pe care şi le făcea acolo. În cărţi. Avea preferinţe pentru tot ce este vechi: muzică, filme, obiecte de artă. Era pasionată de istorie şi psihologie.

Şi se mândrea cu fratele ei, doctor în nu ştiu ce ştiinţe şi angajat al nu ştiu cărei firme de cercetare(sper să nu greşesc). Cu verii ei, în special cu cel mai mare care, după ce terminase un colegiu tehnic, în loc să-şi dea licenţa, a fugit la Cluj, unde a reuşit la Litere(„La Babeş-Bolyai“, ţinea ea întotdeauna să sublinieze). Cu bunicul autodidact, care lucrase secretar la nu ştiu care cancelarie. Cu un străbunic arhimandrit. Cu un unchi profesor universitar...

Dar nu se mândrea cu ea.

A fost tot timpul complexată de faptul că nu este frumoasă. Îşi ura nasul, pentru că era prea lung(se persifla zicându-şi Cleopatra). Făcea orice să-l „taie“ cu bretonul sau cu şuviţele de păr. Sau proptindu-şi ochelarii de vedere la jumătatea lui.

După despărţirea de cel cu care trebuia să se mărite le-a pus cruce bărbaţilor. Vreo şapte ani. Atît, spune ea, a durat suferinţa ei. Deşi nu el fusese cel care a dorit ruptura.

Obişnuia să spună că „trăieşte din poveştile altora“, pentru că, invariabil, mai toţi cei care îi treceau pragul, acasă ori la serviciu, îi povesteau bucuriile şi necazurile lor. Mai ales cele din dragoste.

În ultimii ani începuse să-şi reproşeze că începuse o facultate şi n-o terminase. Că nu se realizase profesional la fel de bine ca fratele idolatrizat de mamă.

Mai mult, începuse să vadă că, rând pe rând, prietenii îşi văd de vieţile lor, întemeindu-şi câte o familie.

Când şi una dintre ultimele amice, care nu era nici frumoasă, nici deşteaptă(după standardele ei) şi-a găsit un bărbat, ceva a început să se schimbe.

S-a înscris la facultate, alegându-şi un domeniu care o pasionează.

Apoi, a acceptat, deşi cu destulă neîncredere, dacă nu cu greutate, să cunoască şi bărbaţi. Nu s-a întâlnit cu mulţi, deşi ar fi putut s-o facă.

Nu i-a ieşit de la început pasienţa. De primul nu i-a plăcut, pentru că era de altă etnie. N-avea curajul să-i spună că nu poate fi nimic între ei şi l-a primit de câteva ori în casă(deh, cică săruta bine). În final, s-a ales cu nişte bani şi o carte lipsă. Le împrumutase de bună voie şi nu le-a mai văzut niciodată înapoi!

Nici cu al doilea nu i-a fost mai bine. Era şi mai tânăr, şi fostul soţ al unei concitadine. Omul pusese ochii pe ea încă de când era însurat şi, probabil, şi-o fi zis că o aventură cu „o găină bâtrână“ nu i-ar strica.

Până când a aflat că „găina“ e virgină.

A avut răbdare cu ea o săptămână. Când şi-a dat seama că fata vroia numai după nuntă, şi-a luat zborul. Fără s-o anunţe. Timp de trei zile, ea a suferit ca un câine bătut. L-a sunat, i-a trimis mesaje pe ambele telefoane. Şi-a rugat şi prietena să-i trimită un mesaj, ca fiind unul expediat greşit, doar ca să vadă dacă ei în răspunde(bineînţeles că NU i-a răspuns).

În cea de-a patra zi, el a recunoscut ceea ce ei îi spusese toată lumea: fusese la alta, pentru că „avea nevoie de sex adevărat“.

Lovitura, deşi previzibilă, a izbit-o din plin, pentru că virgina noastră chiar se îndrăgostise.

Cu rănile încă sângerând, s-a orientat către un tip care, deşi păruse de treabă de când îl cunoscuse, îl etichetase ca „ţăran“. Şi-i plăcea să cânte la nunţi. La tobe. „Ce să fac eu cu ăsta? Să mă duc cu el la nunţi?“, zicea ea. Pe atunci, omul muncea legal într-o ţară destul de exclusivistă, din Vest. „Cleanner“. Adică om de serviciu. A venit în ţară după jumătate de an ca s-o vadă şi să afle dacă vor trece testul. Adică dacă se plac. Pentru că, nu-i aşa, ea era virgină şi nu se admiteau şi alte planuri.

Şi l-au trecut.

După o săptămână, el s-a reîntors în Vest.

Ea a rămas în continuare virgină. Dar cu centura de castitate pusă :))

După trei luni, alte trei săptămâni petrecute împreună. De data asta, în calitate de logodnici. Pentru că, nu-i aşa, şi părinţii trebuiau să afle.

Bineînţeles, în toată perioada asta, centura a rămas la locul ei. Probabil mai puţin ferecată, dar la locul ei :))

„Marea schimbare“ era preconizată peste patru luni, când el urma să vină definitiv în ţară şi să se mute la ea.

Şi s-a mutat.

Vreo câteva săptămâni veştile s-au lăsat aşteptate, chiar dacă dovezile de momente pasionale între cei doi nu lipseau.

Până într-o zi.

„N-o făcurăm nici acum! Dar el s-a rugat să nu zic la nimeni, să nu-l ia lumea de prost!“


Râsu’-plânsu’.


După alte câteva săptâmâni: „Nu mai sunt verginicăăăăă!!!!

N-a dat de băut, dar părea că-l apucase pe Dumnezeu de un picior.

Înainte de nuntă.


Epilog:

La cinci luni de la „Marele Eveniment“, ex-virgina noastră a aflat că are sânii doldora de noduli. „Posibil beningni“. După încă o lună, şi l-a extirpat pe cel mai mare. Dintre noduli, nu dintre sâni :))

Pune totul pe seama hormonilor mult prea ţinuţi în frâu până la 40 de ani. De aceea, potrivit propriilor afirmaţii, încă neverificate până acum, „recuperează“ timpul pierdut în fiecare zi.

Poate se lasă şi cu un copil.

Să dea Domnul!!!


PS: Orice asemănare cu realitatea este (ne)întâmplătoare!

Etichete: edit post
0 Responses
:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu