Niciodată Singură
Urăsc ziua de luni(am zis şi de ce într-unul din posturile mele de început).
Nici ziua de azi n-a făcut excepţie, pentru că a venit după un weekend încărcat de DRAGOSTE (cel puţin, aşa au stat lucrurile în familia noastră).
La prima oră, am luat startul cu stângul, deşi am coborât din pat cu dreptul(întâmplare, nu superstiţie).
Am întârziat la muncă pentru că orologiul de la computer arăta cu jumătate de oră mai puţin decât trebuia. La prânz, nu l-am mai găsit la birou pe edilul-şef, iar pentru vineri, când speram să n-am prea multe obligaţii profesionale(o dată pe an e ziua mea, nu?), mi-am înscris în agendă inaugurarea unui centru de informare şi documnetare(tot la ţară!!!)
După-amiază m-am crezut Napoleon şi m-am apucat de redactat articol şi de gătit. Evident că, la 4.30 p.m. nu era gata nici textul, nici mâncarea. Norocul meu e că am un soţ mai mult decât înţelegător şi am terminat împreună. Mâncarea :))
Mai înainte, mă pregăteam să fug la spălatul vaselor, dar le-am lăsat (în) baltă după ce l-am văzut la UTv pe Bernard. Ursul. Mi s-a părut atât de haios, am râs atât de mult, că m-am apucat să caut pe net şi alte filmuleţe cu el şi să le descarc în calculator. Îmi rezerv plăcerea de a le „savura“ înainte de culcare.
PS: Până la urmă, n-a fost o zi atât de rea, nu?

video
Etichete: edit post
5 Responses
  1. un'A'mic Says:

    sa inteleg ca trebuie sa ma apuc de cantat "la multi ani'?? ca daca DA... MULTI ANI TRAIASCAAAA!!!


  2. :) Mulţumesc! Cântarea e bună oricând. Vineri e ziua cea mare!


  3. Adrian Says:

    Asculta melodia luni cantata de Florin Chilian, e sod bernard.


  4. Bifeaza un La multi ani si de la mine, draga mea! Iti zic de-acum ca sa nu uit pina vineri :))))



:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu