Niciodată Singură
Astăzi, mi-am regăsit un foarte bun prieten, după 20 de ani în care nu am ştiut nimic de el!
Mulţumesc din inimă celor care au inventat Internetul şi celor care au făcut posibil ca el să intre în vieţile şi casele noastre!
Lumea e atât de mică!
Niciodată Singură
A fost şi Earth Hour.
Aşa cum a venit, aşa a plecat.
Nu ştiu câţi dintre concetăţenii mei au ales lampa, lumânarea sau opaiţul în locul becului. Ştiu doar că pe străzi era un întuneric de ţi-ai fi luat-o după ceafă din toate părţile dacă te încumetai să ieşi din casă.
Pe la 21.15 am stins şi eu lumina. Mi-era somn şi am vrut să dorm. Deci, nu pot fi 100% acuzată că n-am servit „cauzei“.
N-am văzut nici meciul. Am aflat dimineaţă că Mutu & comp. iar au luat-o-n freză. Că nu pot să spun că au dat-o-n bară, când au pus şi de un autogol.
Naşpa...

Niciodată Singură
Aceste rânduri sunt pentru tine, cel care, ieri, susţinând că eşti cine eşti, mi-ai lăsat un comentariu în care ai spus că blogul meu este penibil.
Mi-e greu să cred că, fiind persoana care spui că eşti, ţi-ar păsa că scriu cum scriu. Dacă eşti un tip şcolit, deştept, ai găsit întâmplător blogul meu şi nu ţi-a plăcut, aveai ocazia să treci mai departe.
Că mi-ai spus părerea ta, nu-i bai, asta e şi basta, n-am de ce să mă supăr.
Dar n-am înţeles de ce a trebuit să mă avertizezi să am grijă ce scriu,şi să iau treaba asta ca pe un avertisment, nu ca pe o ameninţare!
Repet: dacă, într-adevăr, ai fi cine susţii că eşti, NICIODATĂ nu m-ai sfătui aşa ceva. Adevăratul „posesor“ al numelui în spatele căruia te ascunzi spune lucrurilor pe nume şi acesta este unul din motivele pentru care îl admir.
Dacă mai treci pe aici, convinge-mă că eşti cine eşti, vei avea tot respectul meu şi nu-ţi voi mai şterge comentariile!

Niciodată Singură
Etichete: 0 comentarii | edit post
Niciodată Singură
În seara asta e linişte, căldurică, o să mă bag în pătuc devreme, ca o băbuţă în devenire ce sunt, o să mă uit la TV, mai mult ca sigur la „Dansez pentru tine“...până o să adorm, ca de obicei, cu faţa-n sus şi cu ochelarii pe nas, iar Puiul o să mi-i ia ca să-i pună în tocul portocaliu de pe noptieră!
Daaaa, a revenit Puiul meu la „cuib“! Şi asta, chiar în cursul dimineţii.
Evident că toată ziua am avut spor în toate: am găsit şi subiecte pentru articole(nu chiar de prima pagină, dar bunuţe), mi-am rezolvat şi treburile prin oraş, am scris repede şi am avut vreme să-i gătesc şi Puiului ceva bun-bun(nu spun ce, ca să nu zică lumea c-o duc bine pe timp de criză!).
Aaaa, chiar puteam să am (un colţ de) prima pagină, dacă reuşeam să scriu despre octogenara care s-a plâns că afost violată de unul de 33 de ani, pripăşit pe la noi. În jurul prânzului, m-a sunat colega care scrie pe Infracţional şi m-a rugat să mă interesez de babuşcă. Nu prea ştiam de un' s-o iau, fata de abia i-a putut afla numele, de la IJP, pe surse neoficiale, iar presupusul violator era în arest(tot la judeţ).
Aşa că m-am dus la SCLEP, am rugat-o pe doamna de acolo să caute în baza de date băbuţa şi aşa am aflat că locuieşte „la naiba-n praznic“, adică la intrarea în oraş. Ca să ajung la ea, îmi trebuia maşină, iar ăştia de la „ia-mă, nene“ nu m-ar fi luat în maşină pentru o distanţă de 2,5 kilometri, le stricam socotelile.
Prin urmare, m-am dus la spital, la Urgenţe, şi am întrebat de „victimă“. În general, duduilor de acolo nu le ajunge nimeni la nas(au făcut studii la Sorbona, ce ştim noi!), dar azi am dat peste una mică de statură :) După ce s-a uitat în registru, mi-a zis că femeia trecuse pe acolo în urmă cu două zile şi că fusese transferată la Spitalul Judeţean din cauza unui...traumatism facial. „Viol cu strigături. A şi bătut-o, animalul!“, mi-am zis eu pe drum, râzând peînfundate(păcătoasa de mine!).
Îmi sun colega, îi spun ce aflasem, ne despărţim tot prietene(deh, nu ieşi prima pagină, poatecu altă ocazie....) şi mă duc acasă.
Pe la vreo1 p.m., sună iar colega: „Auzi, mă, cică nu fu viol!“, mă anunţă ea din prima. Ei, să fac spume, să-nnebunesc, zic eu în gând. Am întrebat-o de unde ştie. „Păi, s-a interesat colega de la Sănătate, a sunat la Judeţean şi de acolo i-au zis că n-au internat-o pe babă. I-au acordat nişte îngrijiri şi i-au dat drumul acasă. Cică i-au făcut şi control ginecologic şi nu s-a confirmat violul“.
„Şi eu ce ar trebui să zic?“, întreb. „Păi, sincer, nu ştiu. Dacă ai chef şi timp, caut-o şi vezi ce spune“.
Eiiii!!!!
Deci nu era temă obligatorie, altfel m-ar fi sunat şefa, personal.
Exact ca la violul cu minora şi tatăl vitreg. Care, în realitate, nici nu fu viol, era sex cu acordul părţilor. Omul îi cumpărase puştoaicei de14 ani un telefon mobil şi dracul de copil a zis că se revanşează. Şi a tot făcut-o, vreo trei luni de zile, de 2-3 ori pe săptămână. Trăia ăla ca belferu', când cu nevasta,când cu fie-sa. Normal că fata se alegea mereu cu cadouri şi bani. Până când nu s-au mai înţeles la preţ. Sau o fi fost din cauza crizei. Şi piţipoanca l-a dat în gât la mă-sa.
Mare rahat! Parcă ce-a rezolvat? Pe el cică l-a dat nevasta afară din casă(ea a zis că imediat, sursele spun că după câteva săptămâni), iar pe puştoaică au dat-o în plasament, de urgenţă.
Pe „violator“ l-au arestat după două luni şi ceva. L-au judecat acum o lună, iar procesul s-a desfăşurat cu uşile închise. Avocatul lui mi-a zis că omul nici n-a cerut martori, a recunoscut tot şi s-a ieşit pe fond chiar la al doilea termen. 15 ani. Cu executare. Am rămas perplex: pentru o bucată de....? Şi liber consimţit?!
După vreo două săptămâni, aflu că pedeapsa era mai mare decât cea prevăzută în Codul penal şi că Parchetul făcuse recurs.
Nu ştiu ce s-a mai întâmplat, că dosarul nu se judecă la noi.

Hai că m-am lungit cu vorba şi acuşi vine peste mine Bănicu-junior!
Pup! :)
Niciodată Singură
M-am trezit cu capul greu...nu de idei, ci de prea multe ore petrecute ieri în fața PC-ului. Măcar de-aș fi scris ceva care ar fi deschis ediția de azi a ziarului. Nuuuu... Am stat pe net, am citit bloguri, ... You Tube ș.a.m.d.
Mă dor și ochii... Nici n-am prea dormit, deși am închis televizorul imediat după știrile de la miezul nopții de la Antena 3. De obicei, când rămân singură, dorm cu televizorul deschis. De data asta, am vrut să-mi demonstrez că am crescut, am luat telecomanda și l-am închis. N-am adormit imediat. Și patul mi s-a părut nefiresc de mare, deși, atunci când sunt cu Puiul meu, mi se pare nefiresc de mic!
Mi-am dat deșteptarea imediat ce am văzut că s-a luminat. Ca în fiecare dimineață, m-am dus la bucătărie și, din reflex, era să pun în cana cu Buggs Bunny a Puiului amestecul de ciocolată caldă, capuccino, ness și zahăr pe care i-l pregătesc zilnic. Mi-am reaminitit, fără nicio plăcere, că Puiul e la 80 de kilometri distanță și, la ora aia, sigur doarme cu perna-n cap!
Mi-am făcut, cam fără chef, cafeluța și am revenit în cameră, în fața calculatorului pe care îl deschisesem când „am făcut ochi“.
Mmmm....tare aiurea mai e când te trezești singură. Aș fi plecat și eu în weekend, însă, din câte am înțeles ieri, mai marii urbei au fixat exact mâine o ședință de consiliu, probabil de îndată, pentru că zilele trecute n-am auzit nimic de ordinea de zi. Mai au un pic și or să pună ședințele astea duminică. Asta așa, ca să se dea ei ocupați în timpul săptămânii, când naiba știe cu ce se ocupă!
C'est la vie!
Pentru că n-am altceva de făcut, ies mai devreme în dimineața asta. Sper să n-ajung azi să spun „m-am trezit la miezul nopții și-am ajuns la tumurugul porții“!
Niciodată Singură
În seara asta s-a întâmplat. Am contrazis titlul blogului. Sunt singură. Dar nu singură în acasă. Doar în cameră :)
Azi dimineață, soțul meu s-a hotărât să facă o vizită în orașul natal. Întotdeauna, când pleacă, simt un mare gol. I-am și zis: ziua mai trece cum trece, noaptea-i cel mai greu.
Eu nu știu de ce unele femei se bucură când scapă, fie și pentru o zi, de soții lor. Eu nu mă simt mai liberă când soțul meu nu-i acasă. Îmi lipsește din prima clipă. Umple camera, umple casa. Îmi place să-l văd la calculator, îmi place să-l aud povestindu-mi cărțile pe care le citește, îmi place cum stă la televizor, cum comentează el ce nu-i convine...
Pentru că el n-a fost azi acasă, și programul meu a luat-o razna. Sunt o pacoste, nici să-mi fac de cap nu știu :)) Am stat toată ziua pe net. De abia spre seară mi-am adus și eu aminte că trebuie să fac focul în sobă, altfel mor de frig la noapte și să mai trec prin bucătărie, să mai gătesc, să mai spăl o farfurie ș.a.m.d.
Dar e tare nașpa să n-am cu cine să văd un film sau „Tom and Jerry“, înainte de culcare, că n-am pe cine să pup înainte să bag nasu-n pernă :((
Mă bag în pătuc, pentru că nu mă mai țin ochii nici cu ochelarii.
Dar mă țin urechile.
Ca să-l ascult pe Mircea Badea!!! :))

Update: Știe cineva cum se numește melodia de generic a emisiunii „În gura presei“?
Niciodată Singură

De ce aș spune că nu-mi pasă? Aș minți. Doar mă cunoști.

Până mai ieri, cu greu ne putea despărți cineva.

În fiecare zi, aveam orele noastre de bârfă, în care povesteam fiecare ceea ce aflasem de la alții, de la ultima întâlnire sau ultima întâlnire pe Mess.

Aveam amici și chiar dușmani comuni, mergeam împreună la toate chefurile, toți vedeau cât de bine ne înțelegem.


Ai uitat? Eram soțul, iar tu erai soția! Și, când spuneam asta în gura mare, ți-era teamă că lumea o să ia chestia asta de bună și că noi chiar suntem pe invers!

Îți plăceau veselia și optimismul meu, îți făceai griji pentru viața mea, nu vroiai să sufăr, nu știai cum să mă consolezi când aveam decepțiile mele.

Te susțineam și te apăram când te simțeai pusă la colț de cei care ar fi trebuit să-ți asigure condiții de muncă decente, mi-era teamă să nu fii dată afară din locul în care ți-ai dorit să ajungi și pe care-l iubești.

Când ceilalți de bucurau de sărbătorile în familie, noi ne aveam una pe cealaltă. Ne-a prins Anul Nou vorbind la telefon sau sforăind în același pat, rupte de oboseală.

Ne-am petrecut o vară la teresă, împreună cu gașca noastră veselă, când mâncam conserve direct din cutie, pe ziar, ca să nu lipsim de la „program“ și să nu pierdem „locul de onoare“ și când am învățat să beau bere cu paiul (fără să mă îmbăt).

Ai fost singura care m-a încurajat să încep o relație cu cel care mi-a devenit soț, pentru că-ți era teamă ca, în „nebunia“ mea cu „prietenii mei, jandarmii“, să nu fac vreo prostie!

Când eram în criză de inspirație și de idei, mereu îți scormoneai creierul ca să-mi oferi subiecte pentru articole. Te sacrificai pe „altarul“ ziarului, deși întotdeauna am știut că nu-ți place să fii în prim-plan.

Îmi plăcea plăcinta cu brânză pe care obișnuiești s-o faci. N-am să uit că mi-ai făcut și mie una, după ce m-am măritat, deși eu ar fi trebuit să-ți fac cinste(e drept, am venit cu „beutura“)!

M-am rugat să-ți găsești și tu sufletul-pereche, m-am bucurat când l-ai întâlnit, deși nu sunt sigură că ești convinsă că el este.

Am plâns cu tine când ai trecut prin necazul cu care te-a încercat Dumnezeu astă-vară, ți-am înțeles durerea și am încercat să te consolez, deși sunt convinsă că locul gol, pricinuit de pierderea pe care ai suferit-o, nu-l va umple nimeni.


Acum două luni și jumătate m-am jucat. N-am crezut că nu vei gusta deloc farsa mea și regret că ai aflat că eu sunt autoarea ei într-un moment în care ai aflat că „matracuca“ poftește la spațiul tău. Aș fi vrut să-ți spun eu adevărul, în felul meu. Sunt sigură că, dacă aș fi reușit, perioada asta, în care nu ne-am vorbit deloc nu ar fi existat.

Știu că în seara aceea ți-am vorbit urât pe Mess, că m-a supărat felul în care ai ales „să te răzbuni“, momentul în care ai făcut-o. Dar, la fel de bine știi că mi-am cerut scuze și că ți-am explicat de ce reacționasem atât de violent.

Am încercat să vorbesc din nou cu tine, câteva zile mai târziu, când am intrat la tine pe Mess. Sunt convinsă că tu mi-ai răspuns, nu el, deși așa ai vrut să cred. Te-am înțeles și nu am insistat.


Dar nu mi-am închipuit că va trece atâta vreme fără să ne vorbim.

Nu sunt supărată pe tine...N-AM CUM SĂ FIU, pentru că numai tu ești prietena mea de suflet, oricâte neînțelegeri am avut.

Am, însă, o...reținere, nu pot să mă apropii de tine, pentru că nu știu cum să mă port cu tine...Viața te-a încercat prea mult în ultimul timp, nu știu dacă mai ții la glumă, nu știu care-ți sunt adevăratele probleme, dacă ai mai vrea să mi le împărtășești, dacă ai vrea să te ajut...


Cum ai putea crede că sunt indiferentă, că pot trece cu ușurință pe lângă tine, când știu câte avem în comun?

M-am bucurat că te-am revăzut azi, chiar dacă am trecut pe lângă tine fără să te salut. N-AM PUTUT! Știu că e o tâmpenie. Știu că ar trebui să trec peste toate barierele sufletești, mai mult sau mai puțin justificate, dar aș vrea să fiu eu cea căreia să-i scoți fluturii din cap!


Nu pot, încă, să-ți vorbesc. Îți scriu aceste rânduri, deși nu știu dacă le vei citi vreodată.


Vreau să știi că mi-e dor de tine.


Și că-mi pare rău.



Niciodată Singură
Care este diferența dintre o soacră și o muscă?
Musca te bâzâie numai vara!
Etichete: 6 comentarii | edit post
Niciodată Singură
L-am cunoscut acum 20 de ani. De 13 ani este stabilit în Grecia şi lucrează la o televiziune locală. Se numeşte Adrian şi este soţul celei mai bune prietene pe care am avut-o în liceu.
Niciodată Singură
După Raiffeisen, altă bancă a început să-şi facă reclamă aşa!
Şi eu nu-s clienta niciunei instituţii bancare! N-am fost, nici nu vreau să fiu!
Aloooo, voi cei cu capul sec, aţi înţeles????

Etichete: 0 comentarii | edit post
Niciodată Singură

Când aud sau citesc despre concedierile în masă, motivate de criză, nu pot să nu mă întreb ce se va întâmpla cu disponibilizaţii.

Este foarte clar că niciun domeniu nu va fi ocolit de restructurări, că fiecare patron va aplica tot felul de scheme şi strategii prin care va căuta să-şi menţină la un nivel cât mai profitabil afacerea.

Dar ce se va întâmpla cu OMUL, cu cel care trudeşte din greu pentru banii de hrană, întreţinere etc.?

Se ştie deja că ne putem aştepta la un număr de peste 800 de mii de şomeri până la sfârşitul anului. Cu 300 de mii mai mulţi decât a fost prevătut la începutul anului. Cu câteva seri în urmă, am auzit la ştiri că toţi oamenii care vor avea ghinionul de a-şi pierde locul de muncă vor migra spre agricultură şi servicii.

M-am blocat: care agricultură? Şi care servicii? Ştim cu toţii cum se face agricultură la noi. Cu toate îmbunătăţirile aduse în domeniu, el încă nu este competitiv. În plus, trebuie investit enorm în formare profesională. Şi iar mă întreb: câtă pregătire trebuie să ai ca să ari tarlaua cu plugul folosit în 1907?

Da, cel puţin în partea asta de ţară se mai „poartă” moda asta! Şi pot să mă laud că, aici, unde locuiesc, lumea încă nu moare de foame, oamenii mai câştigă din vânzarea produselor agricole. Dar acest lucru nu poate dura prea mult, dacă nu se investeşte serios în sistem.

Nici la capitolul servicii nu cred că stăm prea bine. De fapt, nici nu ştiu la care dintre servicii se face referire: la cele publice sau cele din sistemul privat? Oricum le-am lua, şi aici trebuie investit serios, nu numai în baza materială, cât şi în formare personală.

Şi revin la întrebarea: cu OMUL cum rămâne? Teoretic, e simplu să-l scoţi dintr-un domeniu, ca să-l integrezi în altul. Dar nu e. Ca ziarist, am avut ocazia să asist la câteva burse ale locurilor de muncă, organizate de AJOFM. Dezinteresul pentru ele era mai mult decât evident. Oamenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă întrebau doar de meseriile pentru care aveau abilităţi, nu-şi permiteau să piardă vremea la cursurile de recalificare, în pofida gratuităţii lor: „Am copii acasă, cu ce-i hrănesc?”, spuneau ei.

În plus, cei cu studii superioare cu greu aplicau la posturi care erau sub pregătirea lor. O făceau de nevoie, parcă se simţeau umiliţi.

Am întâlnit şi absolvenţi intrigaţi de faptul că, acolo unde ar fi putut profesa fără probleme, angajatorii le puneau în faţă chestia cu vechimea minimă, de cel puţin 3 ani. Am stat de vorbă şi cu persoane care ar fi vrut să plece, cu contract, şi în străinătate, dar nu cunoşteau limba unor ţări ca Slovacia, Ungaria sau Cehia.

Şi atunci întreb: înainte de toate, nu trebuie umblat la mentalitate? La motivaţie?

Lipsa banilor care să-ţi asigure coşul zilnic ar trebui să fie singurul motiv care să te determine să accepți un job care nu-ţi aduce nicio satisfacţie?

Nu spun că trebuie să facem doar ceea ce ne place. Prea puţini români se bucură de acest noroc. Dar nici n-ai cum să faci faţă undeva unde n-ai nici o chemare.

În după-amiaza asta am citit despre concedierile de la Ringier. 36 de ziarişti de la Evenimentul Zilei au fost daţi afară pentru că trustul nu-şi mai permite cheltuiască pentru ei. Unde se duc aceşti oameni? Câţi dintre ei vor fi primiţi de redacţiile altor publicaţii? Spre care alt domeniu s-ar putea orienta, dacă altceva nu au făcut până acum?

Duminica trecută, când mă aflam în sala unui cămin cultural în care se desfăşura o aşa-zisă adunare populară, am realizat, pentru a nu ştiu a câta oară, că numai jurnalist aş vrea să fiu toată viaţa. Că, oricât de greu îmi este să umblu prin frig, nămeţi, caniculă, ploaie torenţială, noroaie, oricâte înjurături aş primi de la cei care nu-mi înţeleg demersul jurmalistic, oricât de mic, până la ridicol, mi-ar fi salariul, doar asta mi-aş dori să fac.

În acelaşi timp, mi-am dat seama că, la un ziar de provincie de tipul celui la care lucrez, este aproape imposibil să se întâmple acest lucru. Sunt doar un corespondent local. Singurul de la ziarul meu. Concurenţa a renunţat demult la un reporter similar. Într-o zi, şi şefii mei s-ar putea lipsi de mine şi vina să nu-mi aparţină.

Ce aş face, dacă...? De aproape 7 ani, privesc tot ce se întâmplă în jurul meu cu ochii celui care scrie pentru ceilalţi. Am luptat şi mai lupt ca să păstrez încrederea celor care, atunci când stau de vorbă cu ei, văd în mine doar reporterul în căutare de subiecte pentru articol. Nu ştiu cum ar fi să nu mă mai trezesc, dimineaţa, cu gândul că trebuie să ies, să merg peste tot ca să aflu ce s-a mai petrecut în ultimele 12-24 de ore. Şi, încă, nu sunt reporterul acela „curvit”, care ştie şi ce culoare are hârtia igienică folosită de mai marii urbei!

Ce mi-ar putea oferi, în schimb, cei care, acum, vorbesc cu atâta uşurinţă de reconversie profesională?

Înainte de a fi reporter, am lucrat doi sau trei ani în contabilitate primară, la negru. Patroana magazinului căreia îi ţineam evidenţa mă plătea la jumătatea salariului minim pe economie(de atunci) şi scoteam banii de la ea numai cu scandal.

După ce am renunţat, pentru că vroiam să am o ocupaţie, să-mi câştig existenţa, am lucrat o săptămână în confecţii. Nu în producţie, ci la controlul produselor. Pentru că aveam studii superioare, niciuna dintre muncitoare nu m-a privit cu ochi buni. Aveau impresia că le furam şansa de promovare, deşi eu m-am purtat întotdeauna frumos cu ele. Am plecat de acolo pentru că şeful nu ştia cum să mă remunereze. În plus, când mi-am luat banii pe săptămâna lucrată, maistra lângă care muncisem cot la cot a făcut scandal că, din cauza mea, a luat salariul mai mic.

De nevoie, ca să supravieţuieşti, când nu ai de ales, poţi munci oriunde.

Dar...cu ce preţ?

Niciodată Singură
Am cunoscut-o întâmplător. Bineînţeles, pe net.
Întâi, am remarcat-o în lista de prieteni ai unui amic (virtual) de pe un site destul de popular la noi. A apărut destul de târziu acolo, adică exact atunci când credeam că individul îmi acorda...exclusivitate :)
I-am citit datele din profil. Se numea Angela. Nu mi s-a părut o persoană ieşită din comun. Ce-i drept, prefera un alt gen de muzică decât mine, însă, în rest, părea OK. Nu-mi plăcea formula de întâmpinare aleasă pentru cei care îi vizitau pagina. Nu ştiu de ce, aveam impresia că, dincolo de acele cuvinte prin care le spunea celor care n-o plac să o ocolească, se ascunde un fel de furie, de agresivitate.
I-am spus acest lucru şi amicului virtual care o avea în listă. Nu mi-a dat dreptate. Mi-a zis că discutase cu ea pe Mess şi că i se păruse de treabă.
La un moment dat, Angela s-a hotărât să-şi şteargă contul de pe acel site. Le-a scris tuturor celor care îi erau prieteni virtuali că ea este o persoană cu handicap locomotor şi că a ales să se retragă.
Am simţit nevoia să-i trimit un mesaj privat deşi nu mă număram printre cei cărora le spunea adio. I-am apreciat postările, sensibilitatea şi i-am urat tot binele din lume.
După trei zile, găsesc un mesaj privat, cu o solicitare de prietenie virtuală: era de la Angela. Se reîntorsese pe site. Îşi crease un alt cont, cu o denumire asemănătoare celei vechi. Bineînţeles, am acceptat invitaţia ei.
Ulterior, i-am dat Angelei adresa mea de Mess şi am discutat acolo.
Povestea ei de viaţă m-a uluit. Avea 41 de ani, era văduvă de ceva timp, susţinea că trecuse printr-un viol şi printr-un accident care îi afectase coloana vertebrală şi membrele inferioare. Dacă îmi amintesc bine, Angela mi-a mai spus că, înainte de a rămâne imobilizată, se ocupa de o agenţie de turism, iar în prezent colaborează cu postul Radio Iaşi.
Recunosc, întâlnirile virtuale cu Angela au fost puţine. Ultima oară am discutat cu ea înainte de Crăciun. Deşi am mai văzut-o online, nu m-a mai abordat niciodată şi nici eu n-am vrut s-o tulbur. La un moment dat, chiar am scos-o din listă. Între timp, ea îşi lichidase din nou contul de pe site-ul unde o remarcasem...

În urmă cu câteva ore, o simplă căutare pe Google m-a dus la un articol, publicat în urmă cu doi ani de o gazetă din nord-vestul ţării, în care era descrisă povestea unei femei înşelate de un bărbat pe care l-a cunoscut pe net.
În 2006, aceasta şi-a creat un cont pe un site destinat celor aflaţi în căutarea unui partener. Astfel a intrat în legatură cu un individ care s-a dat drept un revizor din Braşov, divorţat, cu un copil în întreţinere şi cu o mamă bolnavă în grijă. În realitate, omul locuia în altă parte a ţării, era căsătorit şi se ocupa cu deratizări! Bineînţeles, nici poza postată pe site nu era reală!
În mai puţin de o lună, cei doi au lăsat deoparte prejudecăţile şi au început să-şi împărtăşească fanteziile sexuale. Mai mult, femeia a ajuns să-şi înregistreze pe cameră jocurile erotice şi să i le trimită partenerului său de conversaţie.
După un timp, ea i-a propus o întâlnire. La început, el a dus-o cu vorba. Apoi, ca să nu piardă ocazia de a-şi satisfacă fanteziile, a acceptat. Se întâmpla în octombrie 2006. Pretextând că e într-o deplasare de serviciu, omul a invitat-o în oraşul cu pricina. De fapt, o aducea în oraşul în care locuia, chiar în casa mamei sale, care plecase pentru câteva zile. De acasă a scăpat motivând că intenţionează să facă ordine în garajul bătrânei!
N-a aşteptat-o la gară. Mai mult, şi-a închis şi telefonul. Când femeia se hotărâse să urce în trenul care ar fi dus-o înapoi, acasă, el a sunat-o. I-a spus că era reţinut la firmă, că va trimite un coleg s-o conducă la apartament şi că, în scurt timp, va veni şi el.
La scurtă vreme după apariţia „colegului“, femeia şi-a dat seama că individul era chiar partenerul ei de pe net. Deşi a recunoscut că a minţit-o, aceasta a acceptat să-i satisfacă şi pe viu fanteziile sexuale.
După cele câteva ore de plăcere, stropite din plin cu alcool, bărbatul i-a propus să iasă în oraş. Ca să nu fie văzut doar cu ea, el a plecat să-şi aducă un prieten cu soţia lui.
Când s-a întors cu aceştia, nu şi-a mai găsit amanta în apartamentul de la etajul 8. A crezut că-i face o farsă, motiv pentru care a căutat-o peste tot. Inclusiv pe balcon. Şi a înlemnit: femeia pe care o cunoscuse pe net zăcea, într-o baltă de sânge, pe terasa de la etajul I.
S-a dus s-o vadă pentru o clipă. A intrat, pretextând că soţia amicului său era medic, pentru a vedea dacă femeia trăieşte. N-a mai aşteptat Ambulaţa.
Când s-a văzut abandonată pe un pat de spital, femeia le-a spus poliţiştilor că sărit de la etajul 8 ca să scape de individul care o violase şi care ar fi încercat să o plaseze şi prietenilor lui. Mai mult, el ar fi ameninţat-o că, dacă nu accepte să se culce cu toţi,o va vinde unor proxeneţi.
Căutat acasă de oamenii legii,bărbatul a fost nevoit să recunoască escapada amoroasă în faţa soţiei. Aceasta, însă, l-a iertat. Ulterior, a scăpat şi de dosarul penal. Amanta îşi retrăsese acuzaţiile, recunoscând că, băuse prea mult , se aşezase pe balustrada balconului şi se acolo a căzut în gol din cauză că ameţise.
După o lună de spitalizare, femeia s-a întors în oraşul ei. Atunci, a hotărât să nu mai intre pe Internet. Şi-a închis şi pagina care-i adusese atâtea belele.

Dar a deschis alta. Acolo unde am cunoscut-o şi eu.
Pentru că femeia din articol este Angela.




Niciodată Singură
Merge bulina roşie:))




Niciodată Singură

Asta, apropos de ceea ce am scris aici
Niciodată Singură
Mama are trei fiice şi le marită pe rând.
Apoi, le scrie şi le întreabă cum se înteleg cu soţul.
Prima zice: Bergenbier. Mama nu întelege la ce se referă, dar apoi vede reclama la TV: satisfacţie până la ultima picătură. Se linişteşte, fiica e ok.
A doua fată raspunde tot codat: Kent. Mama nu înţelege, dar vede reclama cu "ultra long, ultra strong " şi se linişteşte.
A treia fată scrie: British Airlines. Mama se uită la TV să vadă reclama... şi când o vede, leşină: 7 zile din 7, de trei ori pe zi, în toate direcţiile.
Niciodată Singură
"Dacă tot s-a întâmplat să fim, astăzi, mai mulţi pe aici, vă propun ca, în numele celui ce a fost Ion Dolănescu, că azi îl înmormântează, la ideea unuia dintre dumneavoastră, să păstrăm un moment de reculegere, pentru că a fost un mare artist, unul care ne-a încântat urechile şi numai"

Un primar din zilele noastre


Niciodată Singură

Să intru şi eu?
Etichete: 2 comentarii | edit post
Niciodată Singură
Am crezut că scap, dar se pare că nu e cum vreau eu :)
De vreo două zile mă tot sâcăie o viroză, când mă ia, când mă lasă...Deocamdată, scorul e în favoarea mea, pentru că i-am dat cu Fervex (căruia nu-i suport gustul!!!), cu Saridon şi ceai călduţ. În plus, mie nu-mi place să zac. Întotdeauna, când simt că „mă curtează" vreo răceală, mă străduiesc să fac orice altceva decât să stau în pat. Mai sunt şi (mici) excepţii, când virusul mă răpune, aşa cum s-a întâmplat vineri. M-am trezit cu o durere de cap şi una în gât. Am luat praful ăla cu ceai de mentă(pentru că e preferatul meu), mi-am băut cafeluţa şi am întins-o la muncă. După vreo două ore jumate, eram în vârful patului, învelită până la gât cu plapuma. Mi-a fost atât de rău încât mi-am luat singură liber.
După orele 14.00, a sunat telefonul: „Avem o activitate dedicată Zilei Mondiale a Francofoniei. Dacă doriţi să asistaţi la ea, măcar câteva minute, noi vă aşteptăm...“, aud la celălalt capăt al firului(deşi telefonul mobil nu are fir...) vocea consilierului educativ de la liceu. Mi-a fost jenă să mă scuz cu „Ştiţi, sunt bolnavă
. Am acceptat invitaţia, dar am ajuns în Sala Media a instituţiei cu 10 minute înainte de finalul programului(nu înainte de a-i înjura pe toţi sfinţii pe care mi-i vedeam potrivnici!). De la organizatori am înţeles că nu pierdusem mare lucru: un colaj de cântece şi poezii interpretate în limba franceză. French-Cancan-ul, dansat mai mult la 'şto, „ca să ne râdem“, îl prinsesem.
Ulterior, am fost invitată la o degustare de preparate culinare specifice bucătăriei franceze. Să nu vă închipuiţi că era cine ştie ce, din ce am surprins aşa, la o simplă privire, am înţeles că erau mai multe dulciuri, în mare parte ornate cu frişcă.
N-am putut să stau. Când m-au văzut că, în loc să mă aşez, sprijineam un perete, oamenii m-au înţeles şi mi-au dat drumul :))
Asta e, meseria e meserie. Nu-mi iau salariul pe ne-scris.
După ce am ajuns acasă, evident, mi-am făcut articolul, care a ieşit cam „subţirel
“, dar decât deloc...Că aşa-s eu, încerc să-i mulţumesc pe toţi.
Apoi, mi-am suflecat mânecile, mi-am pus şorţul dinainte şi am trecut la cratiţă. Am făcut ardei umpluţi. Ce dacă-i post :) !
Ieri, fiind singura mea zi, cu adevărat liberă, din săptămână, am muncit pe brânci. „Bubulina-gospodina
“! Am început aşa-zisa curăţenie de Paşte. De fapt, e curăţenia de primăvară: arunc tot ceea ce am păstrat iarna: hârţoage, haine, încălţăminte. Îmi place să am spaţiu...ca să am cu ce-l umple după :))
Când am zis şi eu că-mi termin ziua cu un film bun, iar mă vizită viruselul. Tot ăl de vineri. Rău, rău şi iar rău. Nu i-am mai dat cu Fervex, că n-aveam chef nici de ceai. La mine, cel mai bun ceai e berea, prietenii ştiu de ce. Dar acum, nu se potrivea cu contextul. Am luat un Saridon, după care m-am lăsat pe mâna lui Dumnezeu. Am (re)văzut o parte dintr-un film cu Demi Moore, pe Antena 1 şi, până să bag cornu'-n pernă, am moţăit, visând că bat pe cineva(cu siguranţă, virusul :)) )
Azi, m-am trezit ca nouă(nu ştiu cum e să te trezeşti „ca veche
“, dar aşa-i expresia). Am mai înghiţit un praf de Fervex doar preventiv. Peste o oră plec la muncă. Şi am de stat unde mă duc.




Niciodată Singură

Motto:

„Nu vreau, tată, casieră, mie-mi place artele“

(„Rodica“-Ştefan Bănică-jr)


Aşa şi eu. Credeam că voi deveni artistă, nu mă vedeam făcând altceva. Mi-au trebuit 30 de ani să-mi descopăr „talentul“…


Când eram mică, îmi plăceau toate: muzica, dansul, desenul. Mai puţin cartea. Dar eram „fata lu’ tata“, adică a tovarăşului învăţător, aşa că, moartă-coaptă trebuia s-o deschid. Cică nu dădea bine dacă nu luam permiul I cu coroniţă la sfârşitul anului, deşi mie mi se rupea-n paişpe dacă aş fi fost mereu ultima din clasă.


La grădiniţă, îmi plăcea să modelez plastilină. Aveam imaginaţie. Ţin minte că educatoarea îmi admira minute-n şir „capodoperele“. Într-un târziu, îndrăznea: „Şi ce reprezintă?“.
La dansurile populare, eu executam figuri de dans modern. Întotdeauna, partenerul meu, Octavian (plecat prematur dintre noi, înainte de a absolvi şcoala, din cauza unui accident rutier…), era derutat. Totul intra în normal după ce, cu eforturi aproape supraomeneşti, aceeaşi educatoare mă învăţa toate figurile. Pe care le uitam imediat după fiecare serbare.


Îmi plăcea pe scenă. Deşi mereu îmi doream să cânt, întotdeauna recitam. Dar textele erau întotdeauna stupide, cu floricele, fluturaşi, muşte şi alte insecte. Toate vorbeau, toate cântau, toate erau utile. Ajunsesem să mă întreb de ce nu erau şi ele oameni!
Când eram în grupa mare, mi s-a dat acasă o poezie pe care trebuia s-o învăţ în 24 de ore. Era atît de tâmpită, încât nici tata nu i-a putut descifra mesajul, deşi vorbea despre minunata viaţă de decreţel. Ca să nu mă fac de râs la repetiţii, m-a învăţat altceva. Şi, a doua zi, am turtuit:


„Ca şoimu-n falnicul lui zbor

Pornesc spre viaţă-ncrezător

N-am aripi ca să pot zbura

Dar merg în pas cu ţara mea!

Merg mai încet, dar merg frumos

Muncesc să-i pot fi de folos…“


…bla-bla, bla-bla, bla-bla…că n-o mai ştiu.


Ţin minte că, săraca educatoare, nu mai contenea căutând prin foi. Căci eu, drac de copil, deşi ştiam că tata încropise textul, susţineam că ea mi-l dăduse.


În clasele primare, după ce am descoperit casetofonul Star, am început să dau spectacole în faţa părinţilor. Dansam pe ABBA de-mi sfârâiau călcâiele şi nu mă lăsam până nu eram recompesată cu „aplauze furtunoase“.


Printr-a V-a, m-am înscris la cercul de dans modern de la Casa Pionierilor. Visam să ajung pe scenă cu trupa de 15-20 de fete dincare făceam parte. Pregătirea s-a făcut pe cântecul „Don’t Kill The World“(Boney M). După ce am învăţat (de data asta, cu uşurinţă!) toate mişcările, la repetiţia finală, instructoarea m-a plasat în ultimul rând, motivând că sunt prea înaltă. M-am supărat: „Cine o să se uite la mine dacă stau în spate?“. Pe loc, m-am hotărât să plec. După ce am asistat la debutul fetelor, n-am regretat nicio secundă pasul. În clipa aia mi-am dat seama că toată coregrafia aia era jalnică. Fostele mele colege păreau nişte capre scăpate de la balamuc. Toate ţopăiau în contratimp. Când una ridica piciorul, alta îl cobora. Totuşi, trupa a rezitat până în clasa a VIII-a. Şi toate apariţiile scenice s-au produs pe „Don’t Kill The World“…


Tot prin gimnaziu, începusem să cred că am faţă de cântăreaţă. De fiecare dată când rămâneam singură acasă, îmi imaginam că sunt interpretă de muzică uşoară. Aveam un adevărat „ritual“. Mai întâi, îmbrăcam hainele cele mai fistichii pe care le aveam prin dulap. Apoi, mă dădeam cu rujurile mamei şi îmi puneam cerceii ei cu sclipici, pe care-i purta doar la ocazii. În final, dădeam drumul la muzică, mă postam în faţa oglinzii şi „cântam“. Nu ştiam că se numeşte „playback“, dar îmi plăcea că sunt ca Angela, Corina, Mirabela…
Tot în perioada aceea am descoperit, pe canalul 1 al Televiziunii Ruse, un program cu exerciţii de aerobic. Mi-am cumpărat şi eu costum, jambiere (roşii, cu dungi albe, le ţin minte şi acum) şi, în fiecare joi, eram „la program“. Mai târziu am înţeles de ce eu nu puneam un gram de grăsime pe mine, în timp ce majoritatea colegelor mele de clasă se plângeau din cauza kilogramelor în plus…


În liceu, prin clasa a IX-a, am decoperit teatrul. Întâi, pe cel radiofonic. Niciodată nu-mi făceam program în serile de luni, când postul naţional difuza câte o dramatizare, începând cu orele 20.00. Aveam chiar şi un carneţel în care îmi notam fiecare piesă. Dacă era făcută după un roman, în perioada imediat următoare îl căutam la bibliotecă.
Tot atunci, am interpretat şi eu, pentru prima(şi ultima) dată, un rol principal. Prin clasa a VIII-a fusesem doar figurantă, chestie care mi-a reaminitit de faza cu dansurile de la Casa Pionierilor. La liceu, însă, plăcerea de a juca a fost mare pentru că toate rolurile erau interpretate de cei din gaşcă. Când n-aveam chef de ore sau de PTAP-uri(Pregătirea tinerilor pentru apărarea patriei!), ne refugiam într-o încăpere din şcoala generală(care avea curte comună cu liceul) şi repetam.


În studenţie nu mi-am mai exersat niciun „talent“, dar asta nu a însemnat că m-am cuminţit.
Bucureştiul nu s-a potrivit niciodată cu firea mea calmă şi liniştită. Nu-mi plăcea să ies, decât la filme(şi pentru ele mă trezeam, de cele mai multe ori, cu noaptea-n cap, ca să prind un bilet la matinal), spectacole(de orice gen) şi plimbări. În rest…corespondam cu cei de vârsta mea, din ţară(pe atunci nu era Internetul, Mess-ul, chat-ul etc).


Dar apăruse televiziunea prin cablu! Prin anii II-III, eram fan MTV, îi înnebunisem pe ai mei cu muzica şi topurile de orice fel, pentru care aveam condicuţe!
Nu scăpam niciun Festival Mamaia(şi acum păstrez cronicuţele personale!) sau vreun Cerb de Aur şi eram fan Eurovision(până m-am prins cum e cu votingul şi interesele politice).


Prin ’95 am descoperit emisiunea lui Titus Andrei, „Oriunde ai fi, nu regreta această noapte!“, pe Radio România Actualităţi“. Se difuza o dată la două săptămâni, sâmbăta, de la miezul nopţii. Prima dată, am scris acolo dintr-o joacă. Pentru că am primit răspuns în direct, am trimis şi a doua scrisoare. Şi tot aşa, vreun an şi jumătate. La un moment dat, am reuşit să intru şi în direct, însă nu pentru dedicaţii, ci pentru comentarii.


Până în noaptea de 4/5 mai 1996, când am ajuns în studio, unde am prezentat un program 100% conceput de mine(la „Ora prietenilor“). Am petrecut 7 ore petrecute în sediul Radiodifuziunii, făcând naveta între biroul lui Titus Andrei(în paranteză fie spus, îmi place să cred că, între timp, locaţia a beneficiat de modernizări, pentru că atunci arăta groaznic) şi regia de emisie, unde am răspuns şi la câteva telefoane, preluând mesaje de la ascultători. Tot atunci, l-am cunoscut şi pe Aurel Moldoveanu(care nu mi-a plăcut deloc).


A rămas o experienţă unică.
Dar ea mi-a descoperit adevărata vocaţie.


Timp de 6 ani nu m-a luat nimeni în serios: „Ce-i asta, presă?“, mă întreba mama.
Mi-ar fi plăcut să fac radio, dar nu m-ar fi ajutat vocea. În plus, ar fi trebuit să lupt cu tracul.
Televiziunea nu m-a atras niciodată. Întotdeauna am fost de părere că sunt alţii potriviţi pentru asta.
Dar mi-a plăcut să scriu. Şi asta m-a ajutat să intru la ziar.

Unde mai rezist.


Încă!!!

Niciodată Singură
Harry Potter de România



Tort pentru divorţuri



România văzută altfel




Imperiul contraatacă




Lăsaţi-mă să plec, vă rooooog!!!



(Who's the man?) I'm the man!




Are dreptate, ce...$#%&!


Ce mult contează să fii la locul potrivit, în momentul potrivit!



Cel mai frumos animăluţ de casă



Cum te poţi ţine de bara din metrou(sau ce poate să mai însemne un sistem hands-free)





Mioare...fixe. Unde aţi pune un astfel de telefon?



My Precious!




Omul cu multe idei



Poliţia Română...acolo unde-i este locul


Niciodată Singură
Niciodată Singură

Acestea sunt bancurile primite în această dimineaţă (via e-mail) de la Anca, verişoara mea de gradul IV. Trăiască-i obiceiurile!

Frizerul îl întreaba pe client :
— Cum sa va tund ca sa fiti multumit ?
— Gratis !
---------------------------------------
Medicul mi-a recomandat insistent sa încetez chefurile.
— Care medic ?
— Cel care locuieste deasupra noastra !
---------------------------------------
Directorul unui internat îi previne pe baieti :
— Daca da dracu' si-l prind pe unul din voi în dormitorul fetelor, îl amendez cu 10 Euro ; a doua oara îl ard cu 20 de Euro si a treia oara cu 40 Euro!
Din spate, o voce timida :
— Dom' director, da' un abonament cât costa ?
---------------------------------------
Doua vecine se cearta la gard :
— Nenorocito ce esti ! Barbatu-meu iar a dormit la tine în noaptea asta !
Cealalta îi raspunde :
— Poate la tine doarme ! La mine sta treaz !
---------------------------------------
— Aveti oua de casa ? întreaba un client vânzatoarea.
— Nu domnule, numai de gaina.
---------------------------------------
De la o vreme, sotul se întoarce tot mai târziu acasa, uneori lipsind chiar toata noaptea. Într-o zi însa, sotia îi spune furioasa :
— Esti atât de infidel încât ma îndoiesc ca ai fi tatal copiilor nostri !
---------------------------------------
Sotul îi spune sotiei :
— Draga mea, vino pâna la baie sa vezi cum spal a treia camasa !
— Vai dragul meu, ce harnic esti ! Ai spalat deja celelalte doua?
— Nu, am început direct cu a treia...
---------------------------------------
— Ce mai este nou, Gigi ?
— Sunt suparat, Vasile. Am aflat ca nevasta-mea ma însala.
— Bine, dar eu te-am întrebat ce mai e nou .....
---------------------------------------
Un politist intra într-un magazin de articole electronice.
— Aveti TV color ? întreaba el.
— Da, domnule.
— Atunci dati-mi unul verde !
---------------------------------------
La serviciul 'Personal' se prezinta un barbat.
— Va rog sa ma angajati, zice el, am 9 copii !
— Bine, bine, i se raspunde, dar ce altceva mai stii sa faci ?
---------------------------------------
— Sa stii inculpat ca orice marturie mincinoasa se pedepseste cu închisoarea de pâna la 6 luni !
— Da, dar daca spun adevarul, risc 6 ani !
---------------------------------------
— Voi barbatii nici nu stiti ce complicata e viata femeilor ! Azi pot fi în bratele sotului, iar mâine pot ajunge în bratele Domnului!
— Dar poimane sunteti libera ?
---------------------------------------
Maica stareta surprinde într-o noapte un barbat care încerca sa sara gardul manastirii înapoi în strada.
— Ce-ai cautat aici, blestematule!?
— Am vrut sa fur mâncare, dar m-au prins maicutele.
— Când? În seara asta ?
— Nu, acum patru saptamâni !
--------------------------------------
O profesoara noua încearca sa predea lectii de psihologie unor copii:
— Cine crede ca e prost, sa se ridice în picioare!
Dupa câteva secunde, se ridica în picioare Bula.
— Poti sa ne spui de ce crezi ca esti prost?
— Nu sunt prost, doamna, dar îmi parea rau sa stati în picioare numai dumneavoastra...
--------------------------------------------------------------------
Un ziarist se duce la un interviu la un spital de nebuni. Doctorul îi explica:
— Periodic, le dam nebunilor câte un test. Care reuseste sa îl treaca, îi dam drumul. De exemplu, acum am umplut o cada cu apa. Lânga cada avem o lingurita, un pahar si o galeata si le cerem nebunilor sa goleasca apa din cada.
Ziaristul spuse:
— Foarte simplu, orice om sanatos ar folosi galeata!
La care doctorul:
— Gresit, un om normal ar trage dopul de la cada. Ce pat preferati, jos sau sus?

--------------------------------------------------------------------
Institutia casniciei este foarte asemanatoare cu mersul la restaurant în grup.
Comanzi ce vrei, pe urma vezi ce au luat altii si brusc nu iti mai place ce ai tu.
--------------------------------------------------------------------
Barbatul nu este complet pâna nu se casatoreste. Pe urma este terminat.
--------------------------------------------------------------------
Un baietel îl întreaba pe tatal lui: "Tati, cât costa sa te casatoresti?.

Tatal i-a raspuns: "Nu stiu fiule înca platesc".
--------------------------------------------------------------------
- Tati este adevarat ca în unele parti din Africa , un barbat nu îsi
cunoaste sotia pâna nu se casatoresc?
- Asta se întâmpla peste tot fiule.
--------------------------------------------------------------------
Nu am cunoscut fericirea adevarata pâna nu m-am casatorit. Pe urma a
fost prea tarziu.
--------------------------------------------------------------------
În scrierea de tipar, cifra sapte arata astfel: 7. Când o scriem însa
de mâna, o taiem cu o linie orizontala. V-ati întrebat vreodata de
ce? Se spune ca dupa ce Dumnezeu l-a chemat pe Moise pe munte sa-i
dicteze cele zece porunci, acesta i-a adunat pe oameni sa le
vorbeasca despre ele. Când a ajuns la a saptea porunca, "Sa nu
râvnesti la nevasta aproapelui tau", cei mai multi dintre barbati au
început sa strige: - Taiati saptele, taiati saptele, taiati saptele!!!
--------------------------------------------------------------------
Niciodata nu te culca nervos. Ramâi sa termini cearta.
--------------------------------------------------------------------
Secretul casniciei perfecte ramâne un secret.
--------------------------------------------------------------------
Nu am mai vorbit cu sotia mea de 18 luni - nu imi place sa o întrerup.
--------------------------------------------------------------------
Prietena mea mi-a spus sa fiu mai afectiv. Acum am doua prietene.
--------------------------------------------------------------------
Unui barbat i s-a furat cardul de credit. Nu a depus plângere
deoarece hotul cheltuia mai putin decât nevasta-sa.
--------------------------------------------------------------------
Sotia: "Mai bine ma casatoream cu dracul!"
Sotul: "Aiurea, scumpo! Casatoria între rudele de sânge este interzisa!"
--------------------------------------------------------------------
- Ce face un scotian când vede ca îi arde casa?
- Da beep la pompieri.
--------------------------------------------------------------------
Cum trece un EMO fraudulos granita?
În mai multe pungi de plastic!
--------------------------------------------------------------------
Un tip se duce la o prostituata. Dupa ce termina treaba, pleaca si,
din usa , îi spune tipei:
- Ti-am dat bani falsi!
La care tipa raspunde:
- Tu sa fii sanatos...
--------------------------------------------------------------------
Dupa ce loveste un pieton, masina îsi continua drumul înca vreo 10
metri... Soferul scoate capul pe fereastra si tipa: - Fii ba atent!!!
Pietonul se ridica repede, speriat, împleticindu-se si întreaba:

- De ce, dai înapoi?
--------------------------------------------------------------------
Merge un schelet la medic.
Medicul: Acuma se vine?
--------------------------------------------------------------------
Dintr-un turn de paza al unui fort din vestul salbatic, santinela
striga: - Domnule capitan, vin indienii!!!
- Prieteni sau dusmani? întreaba capitanul.
- Cred ca-s prieteni, ca vin împreuna

--------------------------------------------------------------------
Subject: : Când va fi poporul român fericit ?

Obama, Basescu si Putin se duc la Dumnezeu sa îl întrebe peste cât timp
poporul lor va fi fericit.
Primul s-a dus Obama si îi zice lui Dumnezeu:
-Doamne, peste cât timp poporul meu va fi fericit?
Dumnezeu raspunde :
-Peste 20-25 de ani.
Obama începe sa plânga , Dumnezeu îl întreaba de ce, la care
Obama raspunde:
- Pentru ca peste atâta timp eu voi fi batrân si nu o sa ma
pot bucura alaturi de el.
Acum era rândul lui Putin. El îl întreaba pe Dumnezeu peste
cât timp poporul lui va fi fericit, Dumnezeu îi spune ca peste 50 de
ani la care Putin se apuca si el sa plânga. Dumnezeu îl întreaba de ce
plânge la care el raspunde:
-Peste 50 de ani eu voi fi mort si nu o sa ma pot bucura alaturi de
poporul meu.
Acum vine Basescu ...
-Doamne , peste cât timp poporul meu va fi fericit?
Dumnezeu începe sa plânga iar Basescu îl întreaba de ce
plânge. Dumnezeu raspunde:
-Pentru ca atunci, nici eu nu o sa ma pot bucura alaturi de poporul tau!

Niciodată Singură
O femeie avea 3 fete.
Într-o zi, s-a hotărât să-şi pună la încercare ginerii.
Îl invită pe primul la plimbare pe malul lacului, se aruncă în apă şi se preface că se îneacă. Ginerele sare repede după ea şi o salvează. A doua zi, el găseşte în faţa casei o maşină nouă, cu un bilet pe parbriz...


După câteva zile, repetă figura cu cel de-al doilea ginere. Acesta sare repede după ea şi o salvează. A doua zi găseşte şi el în faţa casei o maşină nouă, cu un bilet pe parbriz...
Peste alte câteva săptămâni aplică testul şi celui de-al treilea ginere. În timp ce soacra se zbate în apă, ginerele întoarce capul şi se plimbă liniştit mai departe, gândindu-se: „În sfârşit, am scăpat de soacră!“.
A doua zi, găseşte în faţa casei o maşină nouă, cu o mică epistolă pe parbriz...


Aliniere în centru
Etichete: 5 comentarii | edit post
Niciodată Singură



1.Ce trebuie sa faca conducatorul auto la intalnirea indicatorului:







a) sa behaie

b) sa mulga vaca

c)
nu are nici o obligatie deoarece indicatorul este adresat vacilor


2.Care va sunt obligatiile daca, circuland pe drumul public, intalniti indicatorul alaturat:

a) sa va verificati de urgenta mail-ul

b) sa trageti pe dreapta la cel mai apropiat “Internet Cafe”

c) sa nu circulati cu o viteza mai mare de 512kb/s

3.Unde va aflati daca intalniti indicatorul de mai jos:

a) in apropierea unui bar sau bordel

b) in apropierea unei maternitati

c) pe un drum alunecos

4.Cum se pedepseste depasirea fara semnalizare:

a) cu pedeapsa cu moartea si retinerea permisului de conducere pentru 90 de zile

b) cu pedeapsa cu moartea dar fara retinerea permisului de conducere

c) cu pedeapsa cu moartea, amenda si inchisoare.

5.Care este ordinea de trecere in intersectia alaturata:

a) primul va trece autoturismul rosu, pentru ca se grabeste,al doilea autoturismul verde pentru ca se grabeste mai putin, al treilea autocamionul pentru ca nu se grabeste deloc

b) primul va trece camionul, al doilea autoturismul rosu, iar al treilea tot camionul

c) toate cele trei autovehicule vor trece simultan in intersectie

6.Ce faceti daca intalniti simultan in aceeasi intersectie indicatoarele din imagine, situate unul sub altul ca si in imaginea alaturata:



a) opriti, si acordati prioritate, dar in acelasi timp va continuati drumul pentru ca aveti prioritate

b) va continuati drumul pentru ca aveti prioritate, dupa care va intoarceti in intersectie si va opriti ca sa acordati prioritate

c) nu aveti nici o obligatie deoarece sunt indicatoare de informare turistica.

7.Ce obligatii aveti la intalnirea indicatorului alaturat:




a) sa va faceti cruce

b) sa acordati prioritate preotilor care circula din dreapta

c) sa claxonati in exces

8. Circulati iarna pe drumul public acoperit cu zapada, ninge abundent si este ceata, ce trebuie sa faceti:

a) va opriti si asteptati pana vine vara, dupa care va continuati drumul

b) mariti viteza si inchideti ochii

c) sunteti obligat ca in aceasta situatie va echipati autovehiculul cu CD Player

9. Intalniti intr-o intersectie un politist care are mana dreapta ridicata si va indica semnalul de mai jos, ce semnifica acest semnal pentru dumneavoastra?



a) nimic, deoarece este un semnal adresat conducatorilor de avioane

b) trebuie sa porniti stergatoarele deoarece semnalul va indica faptul ca va incepe ploaia

c) sunteti obligat sa opriti si sa acordati primul ajutor politistului deoarece are degetul fracturat.

10. In urma unui accident auto, una din victime are hemoragii severe, aveti dreptul sa o transportati la spital?

a) nu, deoarece va murdareste masina cu sange si poate moare si nu va mai poate despagubi

b) da, dar numai in portbagajul masinii

c) da, dar sunteti obligat sa lasati victima sa conduca autovehiculul

11. Circulati regulamentar pe un pod cu circulatie pe un singur sens, iar din contrasens vine un tir circuland cu viteza de 160km/h, ce trebuie sa faceti in aceasta situatie?

a) mariti viteza ca sa fiti sigur ca muriti

b) nu va faceti probleme, deoarece soferul tirului procedeaza neregulamentar si va suporta consecintele legale

c) ati pus-o!!!

12. Cum se trateaza ranile survenite in urma unui accident rutier?

a) se dezinfecteaza rana cu scuipat dupa care se curata cu peria de sarma

b) se leaga rana cu sarma ghimpata pentru a se opri hemoragia

c) se pupa in dreptul ranii pentru a ameliora durerea.

13. Circulati regulamentar si observati ca, din spate conducatorul unui autoturism se pregateste sa va depaseasca, cum procedati?

a) mariti viteza si va luati la intrecere cu respectivul conducator auto, pana cand renunta sa va depaseasca

b) il acrosati din lateral cand este in dreptul dvs. astfel incat sa il scoateti de pe partea carosabila

c) iesiti imediat de pe partea carosabila, chiar in sant daca este posibil, ca sa ii dati de inteles ca sunteti de acord sa fiti depasit

14.Circulati regulamentar si observati ca un biciclist se prinde cu mana de autoturismul dumneavoastra.Cum procedati?

a) mariti viteza cat puteti de mult, deoarece este posibil ca biciclistul sa se grabeasca

b) mariti viteza si incepeti sa circulati in zig zag, pana cand nu il mai vedeti pe biciclist

c) scoateti capul pe geam si il injurati pe biciclist

15.Sunteti implicat intr-un accident auto soldat cu victime omenesti si pagube materiale.Cand aveti voie sa consumati bauturi alcoolice si sa va drogati?

a) inaintea accidentului

b) in timpul accidentului

c) imediat dupa accident

16. Aveti voie sa treceti la culoarea rosie a semaforului?

a) probabil ca nu

b) in nici un caz nu

c) sigur nu

17.Ce va avertizeaza indicatorul de mai jos ?

a) ca in localitatea Suceava se circula doar cu camionul

b) ca daca nu circulati cu camionul nu o sa ajungeti in Suceava

c) ca daca mergeti spre Suceava o sa fiti lovit de un camion

18.Cine procedeaza gresit in situatia urmatoare?




a)conducatorul tramvaiului pentru ca nu se apropie de trotuar

b)conducatorii motocicletelor pentru ca vor sa intre in tramvai cu tot cu motociclete

c)pietonii pentru ca nu au motociclete

Etichete: 0 comentarii | edit post