Niciodată Singură
32 de ani de la Marele Cutremur (am îndrăznit să-l şi botez!).
O viaţă de om! De om norocos, i-ar putea spune mulţi dintre cei care l-au prins şi au avut şansa de a scăpa teferi de sub dărâmături.
Cred că şi eu mă număr printre ei.
Pe 4 martie 1977 aveam 5 ani şi două săptămâni. Stăteam împreună cu familia mea într-o locuinţă închiriată. Imobilul, construit prin 1900, fusese cândva casă boierească şi scăpase de naţionalizare. În perioada interbelică, proprietăreasa a fost una dintre cucoanele de vază ale urbei. La bătrâneţe, văduvă şi în lipsa fiului care se stabilise în capitală, s-a hotărât să închirieze o parte din locuinţa aflată la doi paşi de Centru. N-o făcea pentru bani, deşi aşa lăsa să se înţeleagă prin traiul auster afişat. Era bolnavă, o supăra stomacul şi ţinea regim. În rest, se ocupa de via din curte, iar toamna făcea vin în crama încropită în magazia mare. Şi strângea bănuţii la ciorap. Când s-a hotărât să încheie socotelile cu lumea pământească(după '89) avea aproape 100 de ani. Ulterior, am aflat că „Bunica“, aşa cum i-am zis toată viaţa, lăsase în urmă o avere bunicică, în vii, terenuri şi dividende.
În acea seară de început de martie de acum 32 de ani stăteam în pat, între părinţii mei, care urmăreau un film la tv(când am crescut, mi-au spus că era un film bulgar). La un moment dat, am auzit un zgomot foarte puternic, de corp dur care ar fi căzut undeva, în afara casei. Mi-aduc aminte că tata a fost primul care a sărit din aşternut şi a strigat: „Cutremur!“. Nu ştiam ce înseamnă. Nu înţelegeam nici de ce patul începuse să se legene, lustra să se clatine, uşile(erau mari şi verzi!) să se îndoaie şi ferestrele să vină înspre mine. Nu-mi era frică dar, instinctiv, mi-am înfundat nasul în pernă şi am încercat să-mi trag plapuma peste cap. N-am apucat: mama a reuşit să mă ia în braţe în timp ce tata se chinuia să descuie uşa de la intrare.
Din camera ei, „Bunica“ ne striga să nu ne adăpostim în verandă. Mai târziu, ai mei mi-au explicat că femeia nu era sigură că stâlpii vor rămâne în picioare şi că acoperişul ar fi putut să ne cadă în cap.
Am ieşit în stradă. Spectacolul era sinistru: casa şi copacii se clătinau, iar câinii urlau. Atunci am înţeles că se întâmplă ceva rău.
Când s-a terminat, ai mei au mers direct la băbuţa care încremenise în tocul de la uşa camerei sale. Era speriată, dar îşi păstrase cumpătul. Ştia cum e, de la cutremurul din 1940. Atunci, casa a fost printre puţinele care au rămas în picioare, în timp ce 99% din gospodării au fost rase de pe faţa pământului. Nu credea că, 37 de ani mai târziu, va avea acelaşi noroc dar, cineva, acolo sus, a iubit-o.
Ne-a iubit şi pe noi, pentru că am fi putut rămâne fără acoperiş deasupra capului.
Blocul în care ne-am mutat un an şi jumătate mai târziu se afla în construcţie la momentul seismului. Chiar obişnuiam să spunem că datorită acestuia este mai rezistent decât celelalte.
Tot ce-mi mai aduc aminte de la cutremurul din 4 martie 1977 sunt grămezile de moloz de pe străzi şi... dulapul cu jucării de la grădiniţă, „care căzuse-n nas“(cum i-am povestit eu mamei).
În primii ani de după cutremur, la fiecare 4 martie ai mei se temeau să nu se repete coşmarul. În timp, au înţeles că era (aproape) imposibil să se mai întâmple.
La 5 ani, nu am conştientizat nici frica, nici pericolul. Acest lucru s-a întâmplat de abia la cutremurul din 30 august 1986, când blocul despre care credeam că e cel mai rezistent a fost foarte afectat(era construit din BCA). În mai 1990, cutremurul m-a prins la liceu, în ora de română, când am fost singura din clasă care a ţipat şi l-a panicat pe profesor, iar replica m-a prins tot în blocul de care povesteam. Este interesant că, imediat după zguduitură, ne-am refugiat la ... „Bunica“. Şi de această dată, casa rămăsese în picioare. La fel este şi acum, chiar dacă „Bunica“ nu mai e, iar fiul său a vândut imobilul unei...asociaţii a romilor!

UPDATE:
De 8 ani şi jumătate, ne-am mutat din bloc. Deşi autorităţile n-au recunoscut niciodată, în mod oficial acest lucru, imobilul ar putea fi printre primele care s-ar putea prăbuşi la un cutremur cu magnitudinea peste 7 pe scara Richter. Asta nu numai din cauză că blocul a fost afectat de seismele anterioare, ci mai ales pentru că locatarii, în inconştienţa lor (şi cu acordul tacit al responsabililor de la Urbanism, care au închis ochii şi au deschis larg buzunarele), au făcut modificări în apartamente, doborând tot ceea ce ţinea de structura de rezistenţă.


Etichete: edit post
0 Responses
:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu