Niciodată Singură

Când aud sau citesc despre concedierile în masă, motivate de criză, nu pot să nu mă întreb ce se va întâmpla cu disponibilizaţii.

Este foarte clar că niciun domeniu nu va fi ocolit de restructurări, că fiecare patron va aplica tot felul de scheme şi strategii prin care va căuta să-şi menţină la un nivel cât mai profitabil afacerea.

Dar ce se va întâmpla cu OMUL, cu cel care trudeşte din greu pentru banii de hrană, întreţinere etc.?

Se ştie deja că ne putem aştepta la un număr de peste 800 de mii de şomeri până la sfârşitul anului. Cu 300 de mii mai mulţi decât a fost prevătut la începutul anului. Cu câteva seri în urmă, am auzit la ştiri că toţi oamenii care vor avea ghinionul de a-şi pierde locul de muncă vor migra spre agricultură şi servicii.

M-am blocat: care agricultură? Şi care servicii? Ştim cu toţii cum se face agricultură la noi. Cu toate îmbunătăţirile aduse în domeniu, el încă nu este competitiv. În plus, trebuie investit enorm în formare profesională. Şi iar mă întreb: câtă pregătire trebuie să ai ca să ari tarlaua cu plugul folosit în 1907?

Da, cel puţin în partea asta de ţară se mai „poartă” moda asta! Şi pot să mă laud că, aici, unde locuiesc, lumea încă nu moare de foame, oamenii mai câştigă din vânzarea produselor agricole. Dar acest lucru nu poate dura prea mult, dacă nu se investeşte serios în sistem.

Nici la capitolul servicii nu cred că stăm prea bine. De fapt, nici nu ştiu la care dintre servicii se face referire: la cele publice sau cele din sistemul privat? Oricum le-am lua, şi aici trebuie investit serios, nu numai în baza materială, cât şi în formare personală.

Şi revin la întrebarea: cu OMUL cum rămâne? Teoretic, e simplu să-l scoţi dintr-un domeniu, ca să-l integrezi în altul. Dar nu e. Ca ziarist, am avut ocazia să asist la câteva burse ale locurilor de muncă, organizate de AJOFM. Dezinteresul pentru ele era mai mult decât evident. Oamenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă întrebau doar de meseriile pentru care aveau abilităţi, nu-şi permiteau să piardă vremea la cursurile de recalificare, în pofida gratuităţii lor: „Am copii acasă, cu ce-i hrănesc?”, spuneau ei.

În plus, cei cu studii superioare cu greu aplicau la posturi care erau sub pregătirea lor. O făceau de nevoie, parcă se simţeau umiliţi.

Am întâlnit şi absolvenţi intrigaţi de faptul că, acolo unde ar fi putut profesa fără probleme, angajatorii le puneau în faţă chestia cu vechimea minimă, de cel puţin 3 ani. Am stat de vorbă şi cu persoane care ar fi vrut să plece, cu contract, şi în străinătate, dar nu cunoşteau limba unor ţări ca Slovacia, Ungaria sau Cehia.

Şi atunci întreb: înainte de toate, nu trebuie umblat la mentalitate? La motivaţie?

Lipsa banilor care să-ţi asigure coşul zilnic ar trebui să fie singurul motiv care să te determine să accepți un job care nu-ţi aduce nicio satisfacţie?

Nu spun că trebuie să facem doar ceea ce ne place. Prea puţini români se bucură de acest noroc. Dar nici n-ai cum să faci faţă undeva unde n-ai nici o chemare.

În după-amiaza asta am citit despre concedierile de la Ringier. 36 de ziarişti de la Evenimentul Zilei au fost daţi afară pentru că trustul nu-şi mai permite cheltuiască pentru ei. Unde se duc aceşti oameni? Câţi dintre ei vor fi primiţi de redacţiile altor publicaţii? Spre care alt domeniu s-ar putea orienta, dacă altceva nu au făcut până acum?

Duminica trecută, când mă aflam în sala unui cămin cultural în care se desfăşura o aşa-zisă adunare populară, am realizat, pentru a nu ştiu a câta oară, că numai jurnalist aş vrea să fiu toată viaţa. Că, oricât de greu îmi este să umblu prin frig, nămeţi, caniculă, ploaie torenţială, noroaie, oricâte înjurături aş primi de la cei care nu-mi înţeleg demersul jurmalistic, oricât de mic, până la ridicol, mi-ar fi salariul, doar asta mi-aş dori să fac.

În acelaşi timp, mi-am dat seama că, la un ziar de provincie de tipul celui la care lucrez, este aproape imposibil să se întâmple acest lucru. Sunt doar un corespondent local. Singurul de la ziarul meu. Concurenţa a renunţat demult la un reporter similar. Într-o zi, şi şefii mei s-ar putea lipsi de mine şi vina să nu-mi aparţină.

Ce aş face, dacă...? De aproape 7 ani, privesc tot ce se întâmplă în jurul meu cu ochii celui care scrie pentru ceilalţi. Am luptat şi mai lupt ca să păstrez încrederea celor care, atunci când stau de vorbă cu ei, văd în mine doar reporterul în căutare de subiecte pentru articol. Nu ştiu cum ar fi să nu mă mai trezesc, dimineaţa, cu gândul că trebuie să ies, să merg peste tot ca să aflu ce s-a mai petrecut în ultimele 12-24 de ore. Şi, încă, nu sunt reporterul acela „curvit”, care ştie şi ce culoare are hârtia igienică folosită de mai marii urbei!

Ce mi-ar putea oferi, în schimb, cei care, acum, vorbesc cu atâta uşurinţă de reconversie profesională?

Înainte de a fi reporter, am lucrat doi sau trei ani în contabilitate primară, la negru. Patroana magazinului căreia îi ţineam evidenţa mă plătea la jumătatea salariului minim pe economie(de atunci) şi scoteam banii de la ea numai cu scandal.

După ce am renunţat, pentru că vroiam să am o ocupaţie, să-mi câştig existenţa, am lucrat o săptămână în confecţii. Nu în producţie, ci la controlul produselor. Pentru că aveam studii superioare, niciuna dintre muncitoare nu m-a privit cu ochi buni. Aveau impresia că le furam şansa de promovare, deşi eu m-am purtat întotdeauna frumos cu ele. Am plecat de acolo pentru că şeful nu ştia cum să mă remunereze. În plus, când mi-am luat banii pe săptămâna lucrată, maistra lângă care muncisem cot la cot a făcut scandal că, din cauza mea, a luat salariul mai mic.

De nevoie, ca să supravieţuieşti, când nu ai de ales, poţi munci oriunde.

Dar...cu ce preţ?

Etichete: edit post
4 Responses
  1. un'A'mic Says:

    Interesant post. OAMENII vor face ce au facut mereu, vor cauta in alta parte. Altcineva, alt guvern, alta tara se vor bucura de ingeniozitatea si inventivitatea romaneasca, la fel ca mereu. Accept criza economica, nu accept lipsa de idei a guvernului sau a patronilor. Nu accept ideea ca trebuie sa scapam de oameni ca sa nu 'scapam' de profit. Ringier nu detine 'cel mai citit cotidian din Romania' (conform reclamei) Libertatea? Un tiraj de peste 50.000? Care ar trebui sa aduca un profit nu urias, dar destul de mare? In ce priveste agricultura, aceasta se va face ca mai totdeauna in spatele blocului, pe cele cateva straturi pe care - inca - le mai poti ingriji acolo...


  2. Ringier a fost doar un exemplu,nu neapărat de referinţă pentru presa românească,ci doar pentru ceea ce se întâmplă. În plus, chestia asta ar putea afecta, la un moment dat, pe oricine lucrează în Media. Iar ca să schimbi domeniul e mai greu. Cel puţin, în cazul meu, aşa ar fi. Am şi spus-o.


  3. un'A'mic Says:

    de aceea ezista blogul, unde nu numai ca esti si sef, si redactor si reporter si cap-limpede, dar mai esti si LIBER sa postezi ce vrei, cand vrei :). Si, daca ai bafta, mai poti face si un ban.


  4. Ai dreptate până la faza cu banii. Eu fac parte din cei care au noroc numai în dragoste :))


:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu