Niciodată Singură
Am crezut că scap, dar se pare că nu e cum vreau eu :)
De vreo două zile mă tot sâcăie o viroză, când mă ia, când mă lasă...Deocamdată, scorul e în favoarea mea, pentru că i-am dat cu Fervex (căruia nu-i suport gustul!!!), cu Saridon şi ceai călduţ. În plus, mie nu-mi place să zac. Întotdeauna, când simt că „mă curtează" vreo răceală, mă străduiesc să fac orice altceva decât să stau în pat. Mai sunt şi (mici) excepţii, când virusul mă răpune, aşa cum s-a întâmplat vineri. M-am trezit cu o durere de cap şi una în gât. Am luat praful ăla cu ceai de mentă(pentru că e preferatul meu), mi-am băut cafeluţa şi am întins-o la muncă. După vreo două ore jumate, eram în vârful patului, învelită până la gât cu plapuma. Mi-a fost atât de rău încât mi-am luat singură liber.
După orele 14.00, a sunat telefonul: „Avem o activitate dedicată Zilei Mondiale a Francofoniei. Dacă doriţi să asistaţi la ea, măcar câteva minute, noi vă aşteptăm...“, aud la celălalt capăt al firului(deşi telefonul mobil nu are fir...) vocea consilierului educativ de la liceu. Mi-a fost jenă să mă scuz cu „Ştiţi, sunt bolnavă
. Am acceptat invitaţia, dar am ajuns în Sala Media a instituţiei cu 10 minute înainte de finalul programului(nu înainte de a-i înjura pe toţi sfinţii pe care mi-i vedeam potrivnici!). De la organizatori am înţeles că nu pierdusem mare lucru: un colaj de cântece şi poezii interpretate în limba franceză. French-Cancan-ul, dansat mai mult la 'şto, „ca să ne râdem“, îl prinsesem.
Ulterior, am fost invitată la o degustare de preparate culinare specifice bucătăriei franceze. Să nu vă închipuiţi că era cine ştie ce, din ce am surprins aşa, la o simplă privire, am înţeles că erau mai multe dulciuri, în mare parte ornate cu frişcă.
N-am putut să stau. Când m-au văzut că, în loc să mă aşez, sprijineam un perete, oamenii m-au înţeles şi mi-au dat drumul :))
Asta e, meseria e meserie. Nu-mi iau salariul pe ne-scris.
După ce am ajuns acasă, evident, mi-am făcut articolul, care a ieşit cam „subţirel
“, dar decât deloc...Că aşa-s eu, încerc să-i mulţumesc pe toţi.
Apoi, mi-am suflecat mânecile, mi-am pus şorţul dinainte şi am trecut la cratiţă. Am făcut ardei umpluţi. Ce dacă-i post :) !
Ieri, fiind singura mea zi, cu adevărat liberă, din săptămână, am muncit pe brânci. „Bubulina-gospodina
“! Am început aşa-zisa curăţenie de Paşte. De fapt, e curăţenia de primăvară: arunc tot ceea ce am păstrat iarna: hârţoage, haine, încălţăminte. Îmi place să am spaţiu...ca să am cu ce-l umple după :))
Când am zis şi eu că-mi termin ziua cu un film bun, iar mă vizită viruselul. Tot ăl de vineri. Rău, rău şi iar rău. Nu i-am mai dat cu Fervex, că n-aveam chef nici de ceai. La mine, cel mai bun ceai e berea, prietenii ştiu de ce. Dar acum, nu se potrivea cu contextul. Am luat un Saridon, după care m-am lăsat pe mâna lui Dumnezeu. Am (re)văzut o parte dintr-un film cu Demi Moore, pe Antena 1 şi, până să bag cornu'-n pernă, am moţăit, visând că bat pe cineva(cu siguranţă, virusul :)) )
Azi, m-am trezit ca nouă(nu ştiu cum e să te trezeşti „ca veche
“, dar aşa-i expresia). Am mai înghiţit un praf de Fervex doar preventiv. Peste o oră plec la muncă. Şi am de stat unde mă duc.




Etichete: edit post
6 Responses


  1. orianda Says:

    Ai grija de tine! Si daca viroza va mai incerca sa-ti de-a tarcoale, azvarlo cat-colo! Ca doar nu merge dupa ea! :)))


  2. Acum, mi-a înfundat nasul, dar îmi place aşa. Am o voce tare faină :))


  3. un'A'mic Says:

    un amic doctor mi-a spus odata: virozele astea... daca le chinui cu medicamente dureaza 7 zile. daca le lasi in plata domnului te tin o saptamana. Concluzia? Ai rabdare :) Insanatosire grabnica si de la Roman!


  4. Cu răbdarea treci marea. Ce rost mai are vaporul? :))


:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu