Niciodată Singură

Ori de câte ori trăim momente neplăcute în viaţă, obişnuim să ne întrebăm: „De ce acum? De ce eu?“.

Suntem convinşi că Dumnezeu şi-a întors faţa de la noi sau că nu ne este sortit să ne bucurăm până la capăt de ceea ce ne este drag.

Oare de ce nu ne trece niciodată prin minte gândul că, exact acele momente, pe care noi le considerăm mai puţin faste, ar putea fi printre cele mai bune lucruri care ni se întâmplă? Că, tocmai atunci, Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât oricând, că nu ne ia ceea ce ne este drag, ci ne protejează de ceea ce poate deveni, într-o zi, un rău pe care nu l-am fi putut anticipa?

Scriam, zilele trecute, despre faptul că Internetul m-a ajutat să-l regăsesc pe cel cu care, în urmă cu exact 20 de ani, am început prima relaţie serioasă din viaţa mea. Ne-am despărţit după aproape 2 ani, pentru că aşa a vrut el. Nu ne-am certat, nu ne-am spus cuvinte urâte. Pur şi simplu, nu mai puteam continua.

O vreme, am suferit. Am plâns. Şi m-am întrebat: de ce? De ce tocmai eu?

Când ne-am despărţit, el nu mi-a oferit nicio explicaţie. Din această cauză, de-a lungul anilor, când îmi aminteam de povestea noastră, eram cuprinsă de un puternic sentiment de vinovăţie. Am crezut, întotdeauna, că eu am fost aceea care a provocat ruptura. Dar nu ştiam, nu înţelegeam când? Şi cum?

Ani la rând, ori de câte ori trenul cu care călătoream se oprea în gara în care ne despărţisem, speram să-l revăd pe un peron.

Uneori, mi-l imaginam în camera lui, singur, citind sau ascultând melodiile pe care le iubeam amândoi. Alteori, tot cu ochii minţii, îl vedeam cum se îndreaptă spre locul de muncă pe care nu ajunsesem niciodată să-l văd.

Periodic, îi reciteam scrisorile, în speranţa că voi reuşi să găsesc în ele adevăratul motiv pentru care povestea noastră s-a terminat când nu mă aşteptam. Îi scriam, din dorinţa de a mă elibera de gânduri, de frustrări, dar nu i-am trimis niciodată epistolele.

Viaţa şi-a urmat cursul ei.

Cu timpul, m-am vindecat, dar nu am uitat.

Când Internetul a pătruns în viaţa mea, mi-a venit ideea de a-l căuta. Şi am făcut-o, în funcţie de inspiraţie şi de site-urile pe care îmi creasem conturi. Ştiu că aveam la îndemână modalităţi mai simple, dar n-am vrut să forţez lucrurile. Mi-am spus că, dacă îmi este scris să-l găsesc, să vorbesc din nou cu el, acest lucru se va întâmpla, cu siguranţă.

Mă bazam foarte mult pe instinct. Ştiam, SIMŢEAM că este mult mai aproape de mine decât cred.

Şi nu m-am înşelat.

Acum trei săptămâni, am încercat o căutare pe un site destul de popular în România. Am scris exact numele lui şi mi-au apărut 6-7 profiluri. Le-am luat la rând. Niciunul nu părea a fi contul lui...

Până când am ajuns la ultimul. Şi am ştiut că l-am găsit.

I-am trimis un mesaj privat, de pe un cont pe care aveam indentitate de...bărbat! I-am dat de înţeles că pot fi un fost camarad de armată.

Mi-a răspuns după vreo 5 zile. Confirma că el este persoana pe care o caut şi mă întreba cine sunt. I-am scris din nou, i-am spus că nu este o farsă şi că doresc foarte mult să vorbim, motiv pentru care i-am cerut un ID de Mess.

Mi l-a dat imediat. Mai mult, chiar el a fost primul care m-a introdus în lista prietenilor virtuali.

El chiar credea că sunt un coleg de arme şi încerca să mă convingă de asta, spunându-mi cine fusese comandantul :)

Atunci, am îndrăznit şi mi-am dezvăluit identitatea. „Îmi asum riscul, chiar dacă, în următoarea secundă, m-aş putea alege cu ignore“, i-am zis eu.

Nu mi-a dat ignore. Evident, nu se aştepta să fiu eu. „E cea mai bună dovadă că destinele oamenilor nu sunt ca şinele de tren, se mai intersectează uneori“, a spus el.

În mai puţin de un sfert de oră, am aflat tot ceea ce, timp de 18 de ani, mi-am dorit să aflu despre el. E căsătorit de 10 ani, are un băieţel de 6 ani şi jumătate, s-a mutat din localitatea natală în reşedinţa de judeţ, dar şi-a păstrat locul de muncă pe care îl ştiam. Casa părintească s-a transformat, între timp, într-o vilă construită de fratele mijlociu, ajuns om de afaceri. Fratele cel mare şi soţia lui, preferaţii mei de odinioară, îşi păstraseră şi ei serviciul pe care îl aveau acum aproapre două decenii.

La a doua discuţie cu el, au venit şi explicaţiile. „La vremea aceea, te-ai dovedit mult mai matură decât mine. Eu nu eram pregătit să-mi asum anumite responsabilităţi. Din păcate, ai apărut prea devreme în viaţa mea“, mi-a mărturisit el.

Mi-a mai spus că, la câtva timp după ce ne-am despărţit, a realizat cât rău îmi făcuse, dar nu mai putea repara nimic. „De ce să te simţi TU vinovată? În cazul ăsta, eu ar fi trebuit să mă simt!“, m-a liniştit el.

M-a asigurat că nu va dispărea din nou, că vom mai putea vorbi de acum înainte fără probleme lucru pe care, de altfel, îl şi facem, chiar dacă nu zilnic.

În cele aproape trei săptămâni de la „reîntâlnirea“ noastră am înţeles că, deşi ar fi putut avea loc oricând în aceşti 18 ani, ea s-a petrecut exact atunci când trebuia. Când amândoi am fost pregătiţi pentru asta. Când amândoi am putut vorbi deschis despre un trecut care nu ne-ar influenţa în niciun fel prezentul.

Sunt bucuroasă că l-am găsit. Sunt liniştită acum, când ştiu că nu eu am fost de vină că ne-am despărţit.

Şi am înţeles că, atunci, Dumnezeu nu mi-a luat ceea ce-mi era drag, că nu mi-a refuzat dreptul la iubire şi fericire, ci mi-a deschis drumul care ducea spre cel care, astăzi, îmi este alături, la bine şi la greu, chiar dacă, până la gara terminus, am mai oprit prin câteva halte.

Mi-am dat seama că, încă de acum 18 ani, Dumnezeu îmi rezervase cel mai bun om din lume şi că, până l-am găsit, am evoluat, deşi niciodată nu am crezut cu adevărat acest lucru.

Am realizat că iubitul meu de acum 20 de ani nu era cel care credeam că este şi că, deşi s-a schimbat în perioada în care nu am ştiut nimic despre el, dacă l-aş fi cunoscut ACUM, nu ar fi avut cu ce să mă impresioneze şi nu ştiu dacă l-aş mai fi iubit la fel....

Îmi pare bine că ne putem saluta şi discuta ca doi vechi amici.

Şi ştiu că, dacă el va alege, din nou, să nu mai vorbim, voi putea închide, pentru totdeauna, acest capitol din viaţa mea.

Etichete: edit post
0 Responses
:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu