Niciodată Singură

Dacă nu aş mai scrie la gazetă, cred că mi-ar plăcea să fotografiez sau să filmez.

Am prins gustul fotografiei acum vreo 13 ani, când mi-am cumpărat un aparat clasic, din acela cu film, cu care puteam realiza maxim 36 de poze.

Când am venit cu el acasă, am „consumat” filmul în mai puţin de o oră, timp în care mi-am tras în poze tot familionul, înclusiv cele două pisici pe care le aveam.

Pentru că mi-au ieşit bine toate imaginile, în anii care au urmat, am continuat să fac poze oriunde şi oricui.

Acum doi ani mi-am cumpărat camera video despre care ieri scriam că s-a înecat în bere. Atunci am descoperit că-mi place să filmez. Chiar a fost o perioadă în care, mai mult ca sigur, am reuşit să-i enervez pe toţi cei din jur din cauza obiceiului de a-i filma când le era lumea mai dragă (chiar şi atunci când ieşeau de la toaletă!).

În fine, primăvara trecută, mi-am achiziţionat şi un aparat foto digital. Aveam nevoie de el, deoarece începea campania electorală pentru locale. E drept, nu este un aparat cu caracteristici deosebite, l-am ales în funcţie de buget, dar e bun, îmi fac treaba cu el, cum se spune.

De când am cameră video şi aparat foto, nu plec nicăieri fără unul dintre ele. Filmez tot ce-mi place ori îmi atrage atenţia, la un moment dat.

De multe ori, mă filmez şi singură. Nu că aş fi eu „Miss Univers”, dar îmi place, din când în când, să fiu un mic VIP(măcar în familie!).

Nu m-au fascinat dintotdeana imaginile, statice ori în mişcare. De câtva timp, obişnuiesc să privesc la televizor cu sonorul dat la minim, chiar pe mute. Nu contează dacă, în acel moment, se transmite un film, sunt şiri sau e vreun talk-show. Îmi place să privesc feţe, să le surprind reacţiile, să văd DACĂ TRANSMIT CEVA! E un exerciţiu interesant. În funcţie de rezultat, rămân în faţa ecranului ori îmi găsesc altceva mai bun de făcut.

Nu mă plictisesc niciodată în faţa imaginilor cu copii. Sunt cei mai expresivi şi cei mai sinceri. La fel, imaginile din natură, îmi dau o stare de bine şi de linişte.

Din acest motiv, foarte multe din fotografiile personale surprind flori, copaci sau animale. Mai puţin oameni. Cei care apar în pozele mele sunt doar cei din familie, cunoştinţele(mai nou, obişnuiesc să spun că nu am prieteni) şi, cel mult, persoanele care mă amuză(nu i-am pus la socoteală pe cei fotografiaţi în interes de serviciu).

Îmi place să dau zoom pe câte o fotografie sau imagine filmată şi să studiez fiecare detaliu. De fiecare dată, descopăr amănunte extrem de interesante. O privire, un gest, o anumită poziţionare în spaţiu pot spune mai mult decât un cuvânt.

Dacă n-aş fi, în pofida meseriei, o timidă, cred că mi-ar plăcea să fiu operator de televiziune.

Însă, mai mult, mi-ar plăcea să pot face filmuleţe. Să montez imagini, să le editez aşa cum vreau, în funcţie de inspiraţie şi de ceea ce intenţionez să transmit.

Poate voi reuşi asta într-o zi, cu tot materialul pe care l-am strâns şi care se tot adună...

Dacă n-aş mai scrie pentru ziar, mi-ar mai plăcea (să-mi pot permite) să lucrez ca voluntar într-o clinică veterinară. Una modernă, aşa cum sunt cele prezentate pe Animal Planet. Îmi plac foarte mult câinii şi pisicile, dar şi păsările, nu neapărat cele de curte, deşi aş putea spune şi asta. Am avut trei găini şi toate au murit de bătrâneţe. Cât au trăit, au fost, în permanenţă, o sursă de ouă proaspete. Ultima dintre galinacee a prins şi perioada cu aviara, dar a scăpat de gazare (oricum am fi ascuns-o, n-am fi acceptat să fie omorâtă că aşa ar fi vrut nişte imbecili). S-a dus cu amintiri frumoase „dincolo”. Sper să nu ne fi uitat şi că pune o vorbă bună la Doamne-Doamne pentru noi!

Am fost, sunt şi voi rămâne o apărătoare a drepturilor necuvântătoarelor. Întotdeauna am spus că, cine e iubitor de animale, e prietenul meu cel mai bun, iar cine dă cu bâta în ele, să nu mă întrebe de sănătate!

E drept că, dacă mă gândesc bine, niciunul din aceste hobby-uri ale mele, transformate în activităţi zilnice, nu mi-ar aduce mai mulţi bani decât gazetăria.

Dar, pur şi simplu, asta aş face dacă n-aş mai scrie la ziar.


Etichete: edit post
1 Response
  1. un'A'mic Says:

    Eu si aparatele foto/video nu ne intelegem. A trebuit odata sa tin locul cameramanului meu, adica am filmat si am si intervievat... doamne fereste, sefu de atunci si-a pus mainile in par... in parul MEU, evident...


:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu