Niciodată Singură

După (aproape) patru luni de „blogger“-it, am devenit un cititor, nu un scriitor de blog.

Aş putea pune asta pe seama activităţii mele zilnice (scriu pentru un ziar), dar (m-)aş minţi.

Adevărul e că sunt în perioada în care mai mult îmi place să citesc ceea ce scriu alţii, „vecini“ de blog şi nu numai. Şi, foarte important, m-am hotărât să postez câte ceva doar în momentul în care, cel puţin din punctul MEU de vedere, am ce spune.

Fiind un jurnal personal virtual şi nu un site de analiză, în paginile acestui blog se regăsesc doar întâmplări şi impresii din viaţa mea. Astfel, după patru luni, mi-am dat seama că nu pot scrie despre tot ce se petrece în imediata mea apropiere deoarece, inevitabil, acest lucru i-ar implica şi pe cei dragi mie or, ei îşi doresc să rămână anonimi.

În plus, dacă aş consemna CHIAR TOT ce-mi trece prin cap, nu cred că aş atrage mai mulţi cititori decât cei care (încă!) mai trec pe aici (probabil, sperând că vor găsi, în sfârşit, o sclipire de inteligenţă şi la mine!).

Am rămas la ideea că nu e necesar să-mi postez articolele care îmi apar sau nu în ziar. În primul rând, nu le consider foarte importante. În al doilea rând, nu urmăresc să devin cunoscută în acest mod. Ca să fiu băgată-n seamă este suficient să comentez pe blogurile cu trafic mare. Se vor găsi destui care să-mi acceseze pagina.

De când hoinăresc prin blogosferă, am văzut că sunt mulţi oameni care merită mai mult decât un blog. Că sunt mai buni şi mai talentaţi decât mulţi ziarişti de la publicaţii cunoscute din România, dar nu şansa de a scrie acolo.

Aceşti oameni au opinii, impresii, puncte de vedere bine argumentate, care nu îşi pierd vremea cu lucruri mărunte aşa, ca mine.

În ultimul timp, m-am tot întrebat ce mai caut aici, dacă tot nu mai postez nimic notabil (asta în cazul în care a fost ceva notabil până acum!). Dacă nu ar fi bine să-mi strâng „jucăriile“ şi să închid magazinul.

De fiecare dată, am realizat că nu pot renunţa la blog. Că există ceva în interiorul meu care mă opreşte să fac acest lucru.

M-am obişnuit să intru aici zilnic, să văd ce au mai postat preferaţii mei, chiar dacă nu mereu le las şi câte un comentariu. Nu mai sunt la fel de critică, aşa cum eram la început. Îmi dau seama că oamenii scriu pentru că simt nevoia să se descarce, să comunice, să împărtăşească cu restul lumii trăirile lor, experienţa lor şi că fiecare face acest lucru cum se pricepe.

Pentru mine, blogosfera încă mai reprezintă un spaţiu fascinant, care poate şi merită a fi explorat. Deci, încă un motiv pentru care nu-l pot părăsi, chiar dacă postările mele vor fi din ce în ce mai rare....

Etichete: edit post
2 Responses
  1. un'A'mic Says:

    Chiar ma intrebam ce s-a intamplat cu tine. Acuma se explica absenta ta. E adevarat, sunt destui bloggeri care pot fi mai mult decat o simpla adresa pe net, poate ar metita o editura sau ceva. Si tu esti aici, nu? Scrii la ziar, scrii pe blog, GANDESTI! Si aste te diferentiaza de cei care apar prin presa nationala vorbind cuvinte. NU te gandi sa te lasi de bloggerit, ar fi pacat.


  2. Păi nu mă las, asta era şi ideea. Dar nu vreau să bat câmpii, doar ca să atrag atenţia. Am multe de învăţat de la alţii, aşa că, deocamdată, am ce face :)


:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu