Niciodată Singură

Astăzi se împlinesc 7 ani de când mi-am început, timid, cariera de jurnalist de provincie!

Pe 3 iunie 2002, exact pe la ora asta, mă pregăteam să plec în oraşul reşedinţă de judeţ, pentru a participa la două interviuri de angajare la care fusesem programată. Unul era la ora 10, celălalt...dimineaţă. Ca să nu întârzii la niciunul şi, mai ales, pentru că oraşul nu-mi era foarte cunoscut, deşi prin 2000 făcusem nişte cursuri acolo, am plecat pe la ora 8.

Cu o maşină de ocazie, am ajuns în „oraşul tuturor posibilităţilor” o jumătate de oră mai târziu. După altă jumătate de oră, reperasem sediul agenţiei de asigurări unde interviul era la 10. Mi-am zis că e prea devreme să intru acolo, motiv pentru care am început să întreb, în stânga şi-n dreapta, unde e redacţia ziarului.

Ce mi-am zis? Merg întâi acolo, unde nu-mi dădeam absolut nicio şansă, deşi cel mai mare vis al meu, din perioada aceea, era să lucrez în presă şi, după ce scap de la ei, vin la ăştia cu asigurările.

„Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”. Aşa s-a întâmplat la mine, în cel mai bun sens. Am nimerit la redacţie exact când se desfăşura prima şedinţă de sumar. După câteva minute de aşteptare pe hol, redactorul-şef de atunci m-a primit, a auzit ce vreau, a spus că nu poate să mă propună la angajare din prima, pentru că nu ştie dacă mă pricep la ceea ce urmează să fac, dar m-a întrebat: „Eşti pregătită să rămâi?”

Am mai scris despre acest episod. Îl repet deoarece, mai târziu, am realizat că atunci mi s-a dat prima şansă. Puteam să refuz, să spun că mai am un interviu de susţinut, că ăia mă aşteaptă...bla...bla... Dar, fiind pusă în faţa unei alegeri clare, n-am mai stat să mă gândesc, am mers pe instinct şi am răspuns afirmativ.

A doua şansă mi s-a dat atunci când am semnat contractul de muncă...două luni mai târziu. Când am fost, în sfârşit, sigură că trecusem toate testele şi că şefii îmi dăduseră OK-ul.

Sunt primii mei 7 ani petrecuţi în breaslă. Nu ştiu când au trecut. Am trăit şi bune, şi rele, de multe ori am vrut să renunţ, şi nu întotdeauna din cauza mea. Totuşi, nu mă văd făcând altceva în viaţă. Îmi place atât de mult meseria asta încât cred că nu voi renunţa la ea nici atunci când va renunţa ea la mine :)

3 iunie 2002 a fost într-o zi de luni. Început de lună, început de săptămână şi, pentru mine, un început de drum.

Şi, foarte interesant, o zi care a venit după o furtună, ca aceea de aseară....





Etichete: edit post
2 Responses
  1. un'A'mic Says:

    Si la multi ani de presa! Unul dintre domeniile cele mai frumoase pe care il cunosc destul de bine. A face presa (curata) e un dar. Este un ziarist local care zice 'daca nu apari pe hartie, nu ramai in istorie'!



:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu