Niciodată Singură

Motanul meu e bolnav.

Se numeşte Tică şi are 12 sau 13 ani (nu ştiu sigur, pentru că n-a văzut lumina zilei în ograda noastră). A apărut, numai el ştie de unde, în faţa blocului şi, preţ de câteva minute, a văzut moartea cu ochii, după ce, nişte copii răi l-au aruncat într-o gură de canal şi au început să arunce cu pietre în el.

N-a trecut în lumea drepţilor, pentru că s-a întâmplat ca mama să fie prin preajmă. I-a alungat pe „criminali”, a luat ghemotocul alb-roşcat şi a venit cu el sus (pe vremea aceea locuiam într-un apartament situat la etajul 3), unde mai ţineam, de vreo 5 ani, o pisică şi l-a spălat.

Nu l-am primit cu braţele deschise. Chiar i-am zis mamei să-l ducă în altă parte, unde nu-s copii ca să-l bată. În seara aia nu l-a dus, a dormit în bucătărie. A doua zi, l-a „transferat” provizoriu într-un spaţiu ce aparţinea firmei unde lucra ea, situat în spatele blocului nostru. Spera să-i găsească un stăpân, lucru care nu s-a întîmplat până seara, motiv pentru care cotoiul a revenit în apartament.

În următoarea zi, a rămas tot la noi, în bucătărie. Nu i-am mai închis uşa, pentru că părea să fie cuminte. Eram în camera mea, stăteam în pat când, la un moment dat, mă trezesc cu el pe pieptul meu. Am vrut să-l dau jos, dar n-am mai putut: ghemotocul de blăniţă alb-roşcat începuse să toarcă!

L-am adoptat şi pe el, deşi prima pisică, văzându-şi ameninţată poziţia de prinţesă a casei, nu se mai comporta la fel de frumos cu noi.

După câteva săptămâni, a realizat că motanul din canal, botezat de mama "Tică", nu va mai pleca şi şi-a reluat vechile obiceiuri „aristocratice” :)

Încă de la început, Ticuţă a fost liniştit şi cuminte. Îi plăcea mult să doarmă pe balcon sau pe pieptul mamei. Când a crescut, a devenit...stresul familiei. Ca orice motan cu „personalitate”, a început să-şi marcheze teritoriul şi prefera, cu precădere, perdelele!

În toamna lui 2001, când ne-am mutat la casă, i-am adus aici şi pe Tică, şi pe Tutu(„prinţesa”). I-am cărat într-o geantă cu fermoar în care s-au zbătut tot drumul.

În noua locuinţă, o perioadă i-am ţinut în casă. Pe urmă, primul care a vrut afară, în amintirea balconului de la bloc, a fost Tică. La început, ne era teamă că, dacă se va îndepărta prea mult, se va rătăci şi se va pierde, ori că poate fi călcat de vreo maşină. La un moment dat, chiar a dispărut şi ne luasem adio de la el. Dar s-a întors şi atunci ne-am dat seama că se învăţase cu locul şi că va reveni de fiecare dată.

Tică este „motanul mamei”, nu numai pentru că ea l-a adus în casă, ci mai ales pentru că ea a avut cea mai mare grijă de el. Chiar dacă mama este de aproape şase ani în Italia, tot motanul ei a rămas şi avem „misiunea” de a-l ţine în viaţă până va veni acasă!

Lucru foarte greu de realizat. Acum trei ani, Tică a fost sfâşiat de un câine (aşa presupunem noi, dar e posibil să fi fost şi vreun şobolan, cu care s-a luptat) şi zile în şir nu s-a arătat. L-a găsit tata, într-o dimineaţă, în curte, murdar, cu o rană cât casa în spatele urechii drepte. S-a dus la veterinar, i-a luat reţetă şi vreo două săptămâni l-a oblojit, timp în care motanul nu a ieşit afară.

Acum, Tică e iarăşi bolnav. Tuşeşte, îi curge nasul şi nu papă de ieri, de la prânz. Nu aş fi băgat de seamă, dacă nu aş fi văzut că nu poate înghiţi. Pentru că a mai trecut prin asta, ştiu că trebuie să-i dau ceai în care am dizolvat paracetamol sau fervex.

Aşa că, azi sunt pe post de veterinar. Că tot am zis eu că asta mi-ar mai plăcea să fac!

Etichete: edit post
0 Responses
:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu