Niciodată Singură

Ştim cum e când avem prieteni. Ştim şi cum e când avem duşmani.

Dar câţi ştim cum e atunci când prietenul cel mai bun este, de fapt, cel mai parşiv duşman? Că ne poate lovi oricând, oriunde, fiind sigur că va obţine rezultatul dorit?

Eu am aflat...ieri, când persoana care s-a numit „cea mai bună prietenă a mea” a dovedit cât de gol îi este sufletul, a arătat că trecutul nostru comun nu contează, iar prezentul e important doar dacă bulgărele de rahat îşi atinge ţinta şi locul e invadat de mirosuri pestilenţiale şi de muşte.

Gestul pe care l-a făcut a pus capăt, definitiv şi irevocabil, unei relaţii de amiciţie care a durat fix 7 ani, dar pe care o credeam veşnică şi indestructibilă.

M-aş fi simţit altfel dacă, de-a lungul timpului sau cel puţin în ultima perioadă, mi-ar fi spus ce o supără şi în cel mod o afectează atitudinea mea, faţă de ea, în anumite momente.

În acele 5 luni şi jumătate în care nu ne-am vorbit, n-a dat nici măcar un semn de viaţă, nu mi-a arătat în niciun fel că-i pasă: de mine, de noi, de prietenia noastră.

A dovedit că n-a impresionat-o nicio secundă faptul că am făcut pasul spre împăcare. Ştia la fel de bine ca şi mine că, DIN ORGOLIU, nu l-ar fi făcut niciodată, indiferent ce şi cât ar fi pierdut.

Şi CRED că A PIERDUT, dar va înţelege mai târziu acest lucru.

Sincer? Bruma de regret pe care o aveam, până ieri, din cauza faptului că am vrut să ne împăcăm şi ea n-a avut apoi nicio reacţie, a dispărut. ACUM nu mai simt decât milă pentru ea.

Şi nu, nu mă voi ruga pentru ea, aşa cum m-a sfătuit cineva drag.

Pentru că NU POT.


NU VREAU.


Nu acum.

Etichete: edit post
2 Responses
  1. Persoanei care s-a dovedit a-ti fi fost cel mai parsiv dusman nu trebuie sa i te adresezi cu apelativul "prietena". Este o cunostinta mai veche. ATAT. Un om care a trecut prin viata ta, te-a ranit si a plecat mai departe. Las-o. nu te merita. Nu vei fi niciodata singura, pentru ca sufletul tau nu este parsiv. Nu trebuie sa iti amarasti sufletul. Priveste inainte. EA reprezinta o fila din trecut. Da pagina si asteapta-ti ziua de maine fericita si increzatoare. Meriti mai mult! Mult mai mult!


  2. E greu, tocmai pentru că au rămas şi amintiri frumoase, iar persoana despre care am scris are calităţi extrordinare, pe care nu i le-am contestat niciodată! De aceea m-a surprins felul în care a răbufnit. Regret că nu pot expune aici toată povestea. N-o fac din respect pentru relaţia pe care am avut-o.
    Mulţumesc pentru încurajări. Sunt optimistă, ştiu că voi trece şi peste asta!


:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu