Niciodată Singură
Mor după dulciuri. Cu sau fără E-uri, nu contează. Nu le consum atât de des pe cât aş vrea (dăunează grav siluetei!), dar şi când se întâmplă să dau iama-n ele...!
Pentru mine, cele mai reuşite dulciuri sunt cele făcute de alţii. Deşi am o adevărată colecţie de reţete copiate sau decupate din reviste, nu am învăţat să fac decât clătite şi plăcintă cu mere. Nu am răbdare să fac prăjituri sofisticate, cu cremă sau mai ştiu eu cu ce. Până şi torturile le fac cu blat cumpărat şi praf de frişcă.
Ei, de săptămâna trecută m-a apucat, aşa, nevoia de a fi Bubulina Gospodina şi am încercat un blat de casă. Am ales o reţetă găsită pe net, deşi îmi notasem şi una de la secretara primarului. Încurajată de faptul că mi-a ieşit (mare scofală!), am încropit, în viteză, un ditamai tortul (cu gem de caise, cremă de cacao şi muuultă frişcă) pe care l-am ras, împreună cu Puiul, în mai puţin de 24 de ore.
Azi, am încercat o plăcintă cu iaurt care, de mai bine de un an, e desertul de bază al prietenei mele. Deşi mi-a spus de n-şpe ori cât de uşor se face, n-am crezut-o. Până azi. M-am dus la supermarket, mi-am cumpărat ce-mi trebuie, am lăsat la dezgheţat foile de plăcintă vreo două-trei ore şi pe la prânz, cu reţea pe masă, m-am apucat s-o fac.
A stat în cuptor de două ori mai mult decât trebuia (flacăra e reglată pe minim), dar şi când am scos-o.....Mmmm...dacă n-ar fi fost fierbinte, aş fi tăiat imediat o felie, însă riscam s-o stric şi s-o pap cu linguriţa (plus că mi-ar fi deranjat stomacul).
Mai e nevoie să spun că a ieşit o minune de plăcintă?
Cred că sâmbătă o sa fac şi o prăjitură cu foi de pandişpan din comerţ. Mâine, secretara îmi aduce o reţetă de cremă de casă.
Dacă nu mai apar pe aici după aia, înseamnă că am căzut cu tot cu scaun. Sub masă.

Etichete: edit post
2 Responses
  1. Leo Says:

    Vrem si noi retetele ! :D


  2. Dacă mă apuc de scris reţete pe blog, e posibil să mă stimuleze să-mi petrec mai mult timp în bucătărie (măcar să vin şi eu cu ceva nou). Însă, în ritmul ăsta, m-aş face, vorba aia, cât Casa Poporului şi nu e o perspectivă prea frumoasă :)


:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu