Niciodată Singură



Întotdeauna, începutul noului an şcolar îmi reaminteşte de mine, ca elevă.
Astăzi se împlinesc 20 de ani de la ultimul meu „15 septembrie“(ştiu, azi este în 14, dar vorbim despre semnificaţia evenimentului, nu despre ziua în sine). Ultimul „15 septembrie“ din Epoca de Aur.
Treceam în clasa a XII-a şi gândurile mele, ca şi ale celorlalţi colegi de clasă, se îndreptau către un viitor care putea însemna fie o facultate, fie un serviciu la care, indiferent dacă-ţi plăcea sau nu, trebuia să te prezinţi, pentru că primeai o repartiţie, în funcţie de ceea ce scria pe certificatul de calificare. La băieţi mai apărea o problemă: armata! Dacă nu reuşeau la facultate, erau încorporaţi.
Prima zi de şcoală, înainte de 1990, era cu totul diferită de prima zi de şcoală de acum. Festivitatea se desfăşura ca şi în prezent, în faţa liceului, numai că avea un caracter solemn, profesorii erau sobri şi discursurile făceau mereu trimitere la „tezele“ tovarăşului şi ale academicienei de renume mondial. De fiecare dată, eram aranjaţi într-un aşa-zis „careu“ în formă de U, pe ani şi pe profile: horticultură, zootehnie, economic şi industrie uşoară. Cine era la Agricol era considerat mediocru, pentru că, fie intra la liceu fără examen, fie era redistribuit după admitere, din cauza notelor prea mici de la examenul de treapta I. Cei mai buni erau consideraţi cei de la Economic, poate şi pentru faptul că atât la admitere, cât şi la examenul de treapta a II-a(cel de la sfârşitul clasei a X-a) concurenţa era foarte mare.
Ţinuta era obligatorie. Noi, fetele, aveam cămaşă bleu şi sarafan bleumarin. Băieţii, cămăşi albastre şi costum. În plus, fetelor li se impuneau şi bentiţele albe. Cu toţii, însă, purtam numărul matricol în piept!
În clasa mea, dacă cineva făcea greşeala de a nu ţine cont de aceste elemente, risca să se aleagă cu scăderea notei la purtare. Pentru cei care vroiau să urmeze Dreptul, de exemplu, acest lucru era o tragedie, pentru că 10 la purtare era una dintre condiţiile impuse de „dosar“ (pentru cine nu ştie, pe vremea aceea nu te puteai înscrie la Ştiinţe Juridice dacă nu aveai dosarul ăsta). Am avut o dirigintă pentru care regulamentul şcolar era mai sfânt decât Biblia. Orice abatere era comentată, dezbătută în orele de dirigenţie şi foarte aspru sancţionată, mai ales dacă nu te aflai la prima abatere (unde mai scăpai, dar tot după o muştruluială zdravănă).
Madama era profesoară de Ştiinţe Politice care, pe vremea aia, însemnau patru discipline: Cunoştinţe Economice (clasa a IX-a), Cunoştinţe Social-Politice (clasa a X-a), Economie Politică (clasa a XI-a) şi Filosofie (clasa a XII-a). La fiecare dintre acestea, bibliografia obligatorie consta în cuvântările lui Ceaşcă de la toate plenarele sau congresele PCR. Vă puteţi imagina cum arătau aceste ore! Şi, mai ales, cele de...„Învăţământ politic“!
Tot în prima zi de şcoală primeam şi setul de manuale gratuite. Ni se dădeau în primire pe bază de semnătură şi răspundeai pentru ele! Dacă nu le restituiam sau le pierdeam, le plăteam. Cărţile nu erau întotdeauna noi sau în stare bună, motiv pentru care preferam să ni le achiziţionăm şi din librării (nu costau prea mult).
Înainte de 1990, prima zi de şcoală nu era urmată de a doua zi de cursuri. Pentru noi, aceasta era începutul aşa-numitei perioade de „practică“. Ea nu avea deloc legătură cu meseria pentru care ne pregăteam. Era „practică agricolă“. Eram folosiţi ca forţă de muncă sezonieră la culesul strugurilor. Câteodată, eram cazaţi în fermele fostului IAS, unde condiţiile de locuit erau la limita suportabilului (WC-uri primitive, mizerabile, în spatele curţii, fără băi şi apă curentă). Uneori, practica dura săptămâni întregi (înseamnă că era producţie bună) şi se prelungea până la venirea iernii. Ţin minte că, în clasa a XI-a, din cauza practicii agricole, primul trimestru a avut doar patru săptămâni, timp în care cursurile au alternat cu lucrările de control (altfel nu ni se puteau pune note!), cu tezele şi practica profesională!
În toamna anului 1989, foarte mulţi elevi şi-au luat scutire de la doctor ca să scape de practică, astfel încât doar cei care vroiau să evadeze de acasă ori cei foarte conştiincioşi sau cu frică de profesori au mai ajuns în câmp! Pentru a ne scoate pe toţi la muncă, directorul de atunci a recurs la un şiretlic. Ne-a anunţat că începem cursurile, ne-a chemat la şcoală şi, la prima oră, ne-a scos în careu: „Mergeţi la depănuşat porumb!“. Vă daţi seama ce şoc am avut! Fetele în sarafane, cu dresuri din mătase şi pantofi cu toc, băieţii la costum! La sfârşit de octombrie, când deja căzuse bruma şi era frig! Mulţi au scăpat cu fuga, prin şcoala generală, cu care liceul împărţea aceeaşi curte, pentru că directorul ordonase ferecarea porţilor! Figura asta a mers doar prima dată (pentru că mişcarea nu fusese luată în calcul de conducere). A doua oară, cine a fugit s-a ales cu nota scăzută la purtare. Ulterior, din cauza reclamaţiilor venite de la părinţi, s-a revenit asupra măsurii.
Însă, şi atunci, ca şi acum, prima zi de şcoală însemna bucuria revederii colegilor pe care nu-i vedeai toată vara. Şi la noi erau foarte mulţi, pentru că majoritatea făceau naveta la oraş, din comunele şi satele învecinate. Povesteam, glumeam, râdeam, atât la festivitate, cât şi în clasă. După ce scăpam de corvoada primei ore de dirigenţie, plecam cu toţii, în gaşcă, la singura cofetărie din oraş (care, după Revoluţie, s-a desfiinţat iar locul ei a fost luat de un...atelier de confecţii!), ocupam una dintre cele trei mese de la terasă (celelalte două rămâneau de decor, pentru că le luam scaunele!) şi continuam distracţia ore întregi la un pahar de Ci-Co! Şi liceenii de azi pleacă în gaşcă după festivitatea de inaugurare a anului şcolar. Diferenţa este că ei au la dispoziţie mai multe terase şi pot degusta mai multe băuturi...răcoritoare, evident!
Astăzi, la 20 de ani distanţă de ultimul meu „15 septembrie“, privindu-i pe cei care urmau să-şi reia locul în bănci, am avut aceleaşi emoţii, chiar dacă atmosfera de acum nu mai semăna deloc cu aceea de acum două decenii. Chiar dacă printre invitaţi se aflau oficialităţi locale şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, festivitatea a fost lipsită de sobrietate. Cei de pe scenă şi-au văzut de discursurile lor (unele cu uşoare nuanţe electorale, altele cu accente de pupincurism, însă fără ele nu se prea poate!), cei de la careu (care nu mai păstra forma de U) de pupicii, îmbrăţişările şi „gălăgia“ lor. Ţinuta a fost respectată de (aproape) toată lumea căci, se ştie, de mâine lucrurile vor intra în normalitate!
Fete frumoase, cochete, aranjate, parfumate, băieţi frezaţi şi geluiţi, profesoare elegante, profesori la costum şi cravată.
Emoţii mari doar la bobocii de clasa I, singurii care au mai venit cu mămicile de mânuţă.
În rest, soare, flori şi voie bună.
Exact ca acum 20 de ani.
Etichete: edit post
0 Responses
:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu