Niciodată Singură
Azi am asistat la o fază demnă de „Cascadorii râsului“.
Pe rolul instanţei a fost o cauză penală în care un individ, să-l numim, fictiv, Ion Popescu, era acuzat de furt.
S-a făcut apelul, s-a constatat că toate părţile, inclusiv martorii, erau prezente, s-a trecut la audierea lor, s-a dat cuvântul la fond, apoi s-a lăsat doasul în pronunţare.
După 20 de minunte...şoc! Avocata inculpatului revine în sală şi anunţă completul că inculpatul nu era inculpat, adică era inculpat, dar în altă cauză! Ca să înţelegeţi: citat a fost Ion Popescu. La adresa din buletin. Unde nu a fost găsit, pentru că omul fusese arestat. În altă cauză. Din acest motiv, Ion este citat la locul de deţinere, adică în penitenciar. Ca urmare, azi, la instanţă, se prezintă Popescu. Dar nu Ion, ci Vasile. Care, la apelul grefierei, răspunde ca Ion. Mai mult, recunoaşte şi furtul. La fel, şi martorii spun că pe el l-au surprins la locul faptei. Iar avocata, desemnată din oficiu, să-l apere, pune concluzii.
Când să se urce în duba care să-l ducă înapoi, la bulău, se descoperă confuzia şi este readus în sală. „Când am auzit Popescu, am crezut că de mine era vorba, n-am mai aşteptat să se strige şi celălalt nume“, s-a justificat el în faţa magistraţilor perplecşi.
Aceştia nu au înţeles cum de a fost posibil ca martorii care au identificat adevăratul hoţ şi care au participat şi la reconstituire, nu şi-au dat seama că Vasile nu-i Ion. Pentru că, între timp, avocata s-a scos, afirmând că, fiind numită din oficiu, până la acest prim termen nu-şi văzuse la faţă clientul.
Mai mult, ei n-au priceput nici de ce Vasile a recunoscut ceea ce, în realitate, făcuse Ion. Pe care nici nu-l cunoştea!
Norocul lui a fost că judecătorul şi-a dat seama că putea să i se înfunde dacă ar fi soluţionat, în circumstanţele date, cauza. Astfel, Vasile a scăpat de o acuzaţie de fals privind identitatea şi a rămas doar cu aceea pentru care a fost arestat.
Dar Ion n-a scăpat: va fi adus, cu mandat, la următorul termen de judecată.

Etichete: edit post
0 Responses
:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu