Niciodată Singură
M-am întâlnit cu ea pe stradă. Nu mai reţin de unde a apărut şi el. Am parcurs toţi trei distanţa care ne despărţea de casa ei. De fapt, o vilă. M-a surprins faptul că nu era aşa cum îmi imaginasem. Credeam că e mult mai mare şi mai impunătoare. Dar curtea era plină de flori şi verdeaţă. N-am avut vreme s-o admir, pentru că ei au urcat la foişorul de la etaj, iar eu i-am urmat. N-am intrat în încăpere, dar i-am văzut aşezându-se pe scaunele din răchită, plasate de o parte şi de alta a măsuţei de lângă perete.
Preţ de câteva zeci de minute, i-am auzit discutând...politică. N-am îndrăznit să-i întrerup decât în momentul în care m-am simţit datoare să le spun că seamnă cu doi actori într-un spectacol de teatru absurd
. Cu atât mai mult cu cât, în momentul în care am intrat, ea îi arăta lui un album cu picturi.
După alte câteva minute, ea îmi spune că-i e foame şi că ar vrea să gătim ceva. Am coborât amândouă în bucătaria de la parter. Din nou, am fost surprinsă că nu era utilată modern, aşa cum credeam că ar trebui să fie o bucătarie a celor
de teapa ei. Un hol mic şi întunecos despărţea bucătăria de camera părinţilor ei, un dormitor mobilat ca-n anii 80, cu macrameuri pe măsuţa de televizor. Doar computerul de ultimă generaţie, din colţul de lângă uşă arăta că suntem în secolul XXI...
„Aş prefera un pilaf...ai ceva împotrivă?“ îmi strigă ea din bucătărie, în timp ce eu mă învârteam, curioasă, în jurul PC-ului. „Tatăl tău se pricepe? Îl foloseşte?“, o întreb eu. Neînţelegând ce la ce mă refer, bagă capul pe uşă. „A! Da... Stă destul de mult pe mess...“, mă lămureşte şi dispare
la pilaful ei.
Pe mess? Cu cine? Şi despre ce-ar putea discuta atât de mult?
Ce frumos ar fi să-i aflu parola...
Cu acest gând păcătos m-am dus după ea la bucătărie. Am remarcat că se descurca destul de bine la cratiţă, o altă surpriză pentru mine. Apoi, am stat la poveşti.
De
el, oaspetele din foişorul de la etaj, am uitat amândouă. Dar nici nu i-am simţit lipsa. Cel puţin eu, care continuam să mă mir cât de bună şi de treabă e fata înjurată de toată România din cauza prostiei înscrise în codul genetic. Şi cât de bine mă simţeam alături de ea!!!

Clipesc o dată...şi încă o dată...
Semiîntuneric. O încăpere. Bineînţeles, mică. În faţă, recunosc brăduleţul meu, şi el, mic, dar albastru. Apoi, îmi văd soţul la calculator.
„Vaaai, puiu', dac-ai şti ce-am visaaaat! Se făcea că am fost acasă la Băsescu, împreună cu fiică-sa, Elena, care l-a invitat acolo şi pe Geoană, cu care a stat la taclale-n foişor, iar mie a vrut să-mi facă pilaf...“

Coşmarul se sfârşise.

Etichete: edit post
3 Responses
  1. Ruxi Says:

    Ce tare...mai ales finalul...


  2. Esti putin bolnavioara la mezanin, subconstientul tau nu se impaca bine cu gandul ca stampila pe care ai folosit-o pe 6 decembrie nu fu pusa pe cine trebuia? Ce te macina ( spune-mi mie si facem nitel terapie daca simti nevoia!) :P
    Zi fraimoasa!


  3. @aiacuparu: Cred că e de la prea multă politică, prea multă campanie electorală, prea multe talk show-uri. N-are treabă ştampila, noi să fim sănătoşi :)


:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu