Niciodată Singură
Postarea asta mi-a fost inspirată de Neamţu'.
Câteodată, şi eu am de-a face cu disperaţi şi/sau cretini care cred că, având la dispoziţie numărul de telefon al unui ziarist, acesta este obligat să le răspundă „când vrea muşchiul lor“.
De vreun an, relaţionez profesional cu un personaj care, deşi îmi este o foarte bună sursă de informaţii (măcar din când în când), este îngrozitor de insistent, enervant şi agasant. Nu mă deranjează că mă caută şi că are încredere în „condeiul“ meu, ci mă exasperează că o face exact când mi-e lumea mai dragă şi nu că acceptă refuzuri. Adică nu înţelege că informaţiile pe care mi le furnizează telefonic sunt suficiente pentru un articol. Nu, el vrea să mă vadă la faţă. Dacă aş fi vreun fotomodel, l-aş înţelege, dar aşa... La început, am fost încântată că oferta de colaborare a venit din partea lui şi că-mi acorda mai multă atenţie decât ar fi trebuit (omul nu a înţeles că eu scriu pentru că asta mi-este meseria şi pentru asta iau salariu, nu pentru amabilităţile lui, care m-au lăsat rece întotdeauna). Apoi, probabil încântat de ceea ce vede scris, despre el, în ziar, a început să mă solicite atât de frecvent, încât la un moment dat a avut tupeul să creadă că activitatea lui e mai importantă decât priorităţile mele. Şi atunci s-a rupt filmul... Pentru mine. Lui îi este mai greu să priceapă că, deşi am tot interesul să scriu cât mai diversificat, iar el mă poate ajuta în sensul ăsta, am şi altceva de făcut, că nu are exclusivitate pe timpul şi munca mea, că nu-i pot răspunde la telefon, de exemplu, în Noaptea Învierii sau când stau în pat cu soţul, chiar dacă el are impresia că informaţiile lui sunt importante. De aceea, mai nou, fie nu-i răspund (mai ales în zilele libere care, la mine, sunt bătute-n cuie!), fie îmi închid telefonul când primesc cel mult două apeluri în momente nepotrivite.
Am mai avut probleme, cândva, cu o individă despre care am scris că a fost violată. Da! M-am trezit cu telefon de la mă-sa, care mă anunţa că fiică-sa fusese violată de unul pe care îl cunoscuse la discotecă. Ştiind că subiectele de genul ăsta ţin, de obicei, prima pagină, n-am mai stat pe gânduri şi m-am dus imediat la Poliţie, unde mă aşteptau violata şi cea care mă sunase. Mă aşteptam să găsesc o victimă distrusă (mai ales că fata avea doar 15 ani). Când colo... puştoaica aproape nu-şi mai încăpea în piele de satisfacţie că fusese „poştă“ pentru trei animale în călduri şi era dispusă să ofere cele mai picante amănunte despre orgia sexuală a cărei protagonistă fusese. OK, am trecut peste asta, am scris, articolul a fost, într-adevăr, de prima pagină, dar lucrurile nu s-au oprit aici. O perioadă, aproximativ noapte de noapte, „violata“ îmi dădea bipuri pe telefonul mobil. Asta, până când am prins-o de câteva ori şi, la un moment dat, i-am trimis un sms în care o anunţam c-o dau pe mâna Poliţiei dacă nu se linişteşte. (În paranteză fie spus, fătuca s-a scos în urma violului: ca să n-ajungă în instanţă şi să scape cu cazierul curat, individul care a avut ideea s-o ia din discotecă pentru „distracţie“ a sdespăgubit-o cu 200 de milioane de lei vechi).
În fine, altul care mi-a pus nervii la grea încercare, sunându-mă pe mobil nu numai în timpul meu liber, ci la o oră mai mult decât nepotrivită a fost un cadru didactic! Foarte pasionat de atletism, omul nu pierdea ocazia de a organiza câte o întrecere sportivă la evenimente importante ale comunităţii. Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu aproape 7 ani, la aşa-numitele „Zile ale oraşului“ când edilii au acceptat să folosească stadionul pentru un cros al elevilor. Partea bună e că întrecerea s-a ţinut. Partea proastă e că s-a desfăşurat în lipsa oricărui reprezentant al presei. Omul, însă, vroia ca respectivul cros să fie mediatizat, aşa că am fost de acord să ne întâlnim, să discutăm pe marginea evenimentului şi să stabilim ce dăm la tipar. N-a venit la întâlnirea stabilită. Am crezut că are alte probleme şi nu m-am agitat, în ideea că oricum are interesul să mă caute. Şi m-a căutat. La 10 noaptea! M-a sunat când mă aflam cu prietenii la un pahar de vorbă, la o terasă. Doar era sărbătoarea oraşului! I-am explicat omului că sunt în timpul meu liber şi că aş prefera să ne întâlnim a doua zi, dimineaţă. N-a fost chip să mă înţeleg cu el, m-a sunat continuu, mai mult de o jumătate de oră, pentru că vroia să ne vedem chiar atunci. Exasperată, la un moment dat am acceptat şi mi-am dat întâlnire cu el... în primărie, la Relaţii cu publicul, în încăperea paznicului. Am stabilit cu amicii mei că, dacă nu revin după 20 de minute, să-mi dea bipuri şi să-mi trimită sms-uri, ca să pot scăpa cât mai repede de „nebun“.
Ei, bine, „nebunul“ a venit, dar fără nici o hârtie cu informaţii referitoare la concursul sportiv. De abia atunci vroia să centralizeze rezultatele şi să vadă care sunt câştigătorii. Evident că m-am apucat să trimit sms-uri prietenilor rămaşi la terasă, ca să mă scoată de acolo. Când i-am zis că plec, individul a sărit ca ars, aproape că am ţipat la el ca să înţeleagă că nu aşa îmi fac meseria. A doua zi, a dat Domnul să vină cu listele de care aveam nevoie ca să-mi scriu artiolul.
Peste câteva luni, secretara de redacţie din acea perioadă mi-a spus că individul m-a reclamat la şefi, susţinând că nu am vrut să stau de vorbă cu el, că l-am tratat cu dispreţ, că aşa procedez cu toată lumea şi că mai bine l-ar angaja pe el reporter în locul meu, că se pricepe mai bine la meseria asta. Norocul meu a fost că am dat nume de persoane (inclusiv directorul şcolii) care, dacă ar fi fost contactate, mi-ar fi luat, neondiţionat, apărarea iar şefii mei nu prea au aplecat urechea la spuse despre mine. Pe moment, am lăsat lucrurile aşa cum erau. Cu prima ocazie, însă, l-am pus la punct pe „profesorul lui peşte prăjit“. L-am prins în faţa primăriei, de faţă cu alte persoane şi i-am spus câteva vorbe pe care nici azi nu le-a uitat. Dovada? Când mă vede, mă salută cu tot respectul din lume (deşi nu ştiu câţi Dumnezei iau pe cocoaşă în acel moment), iar când sunt împreună cu soţul îşi înfige bine capul între umeri şi trece pe trotuarul celălalt.
Şi nu m-a mai sunat niciodată :)
Etichete: edit post
0 Responses
:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu