Niciodată Singură
De când scriu la ziar, am fost bârfită, invidiată, certată, înjurată... Rar s-a întâmplat să-mi mulţumească cineva. Cine a făcut-o, a fost fie o persoană care mă cunoaşte de când m-am născut (pentru că aici am locuit toată viaţa, mai puţin în cei 4 ani de facultate), fie un om de caracter.
Tot foarte rar s-a întâmplat să-mi fie iertate greşelile sau erorile strecurate în articole. Din nou, m-au înţeles doar cei care ştiu cum sunt, ca persoană, ştiu care-mi sunt regulile şi principiile profesionale ori cei care mi-au acceptat scuzele după ce mi-au ascultat argumentele.
V-am spus luni că primul meu articol din 2010 s-a bazat pe un eveniment neprevăzut. Că, tot din întâmplare am aflat de el şi că, în final, redacţia a considerat că titlul era de prima pagină. Trebuie să vă mai spun că prind foarte greu prima pagină? Ei bine, da, aşa este. Pentru că nu întotdeauna ceea ce consemnez are aceel „boom“ care să ia faţa celorlalte ştiri care apar în ziar.
În articol am prezentat cazul a doi copii, de 1 şi 3 ani, abandonaţi cu două zile înainte de Revelion de cea care le-a dat viaţă. Atrasă de un alt bărbat care, probabil, i-a promis un trai mai bun, şi-a lăsat pruncii cu fostul concubin care, pe 4 ianuarie, a solicitat autorităţilor instituţionalizarea lor. Cei de la Serviciul Social din Primărie au mers la domiciliul lui, găsind copiii într-o mizerie cruntă, murdari, pe jumătate dezbrăcaţi, dar (slavă Domnului!) nu flămânzi! Pe loc, s-a propus încredinţărea lor Serviciului de Intervenţie în Regim de Urgenţă, care a acceptat imediat cererea.
Am fost de faţă când copiii urmau să fie luaţi. Niciodată, de când sunt reporter, n-am văzut atâta tristeţe, neputinţă şi durere în ochii unor pui de om, ca la aceşti doi băieţi frumoşi ca doi îngeraşi. Nu aveau nicio hăinuţă curată. Ca să-i poată îmbrăca, reprezentanţii Primăriei au făcut chetă şi le-au cumpărat lucruri de primă necesitate din oraş.
Se spune că un articol trăieşte doar o singură zi, cea în care ziarul iese pe piaţă. Uneori, nici atât. Nici eu nu mă gândesc prea mult la ceea ce am scris, la ceea ce a apărut, pentru că trebuie să găsesc imediat noi subiecte şi cazuri.
Aseară, însă, am avut surpriza de a fi sunată pe telefonul mobil de o persoană care mi-a citit acest articol. Iniţial, după vocea gravă a interlocutoarei mele, am crezut că va urma fie o înjurătură, fie vreun reproş. Mă aşteptam să fie chiar mama celor doi minori, care vroia să-şi exprime nemulţumirea că n-am consemnat şi punctul ei de vedere (nici nu aveam cum, din moment ce părăsise localitatea).
M-am înşelat.
Femeia care mă căuta vroia să-i ajute pe copii, cu bani, cu haine, cu alimente. „Când l-am văzut pe cel mic, pe prima pagină, m-a durut sufletul“, mi-a spus ea. Şi-a manifestat deschis indignarea faţă de cea care-i abandonase, întrebându-se (retoric) de ce Dumnezeu le binecuvântează cu copii pe femei care nu merită să fie mame? „Dacă aş putea, dacă statul mi-ar permite, eu i-aş lua acasă pe amândoi, să-i cresc ca pe copiii mei“, a mai zis ea.
Am îndrumat-o către Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pentru că este instituţia care i-a preluat şi care ar putea s-o pună în legătură cu ei.
Pentru prima dată de când scriu, am avut certitudinea că articolul meu ar putea ajuta două vieţi. Gestul femeii m-a emoţionat până la lacrimi. I-am urat succes în demersurile ei şi mi-am exprimat speranţa că aceşti oropsiţi ai soartei vor avea viitor mai bun.
Pentru că au acest drept şi merită.
Update (7 ianuarie): Astăzi am aflat că micuţul de 1 an şi trei săptămâni a fost luat chiar în ziua de 4 ianuarie de un asistent maternal, iar fratele său, deşi a rămas la Serviciul de Intervenţie în Regim de Urgenţă, va fi şi el dat în grija unui asistent maternal în aceste zile. Ambii au şanse reale să fie adoptaţi.

Etichete: edit post
5 Responses
  1. Pifuneata Says:

    Bravo draga mea:) Ma bucur pentru tine. Intr-adevar gestul mamei fata de copii nu poate fi iertat. Ceea ce ai facut tu este minunat. Jos palaria! Sunt convinsa ca gestul tau ii va ajuta pe ei doi micuti! Felicitarile mele inca o data. Rar mai gasesti oameni in lumea asta!


  2. Crin Says:

    extraordinar!... daca ai reusit sa atingi macar un om, intr-o asemenea masura, sa nu te opresti niciodata din aratat. Felicitari! E un curs al destinului aici, sa nu te dai la o parte, fii macaz.:) Pentru asta merita sa fii jurnalist.


  3. @Pifuneata: Sunt mulţi oameni care vor să ajute, iar în astfel de cazuri, cum e cel al copiilor abandonaţi, acest ajutor nu poate fi decât benefic.

    @Crin: Da, ai dreptate, să fii jurnalist înseamnă, în primul rând, să fii alături de oameni, solidar cu problemele lor, să faci tot posibilul să-i ajuţi, să deschizi uşi pentru ei, să umbli la mentalităţi... În cazul de faţă, nu am făcut decât foarte puţin, i-am adus pe cei doi în atenţia oamenilor. Deocamdată, micuţii sunt bine, dar aş fi vrut ca articolul s-o fi sensibilizat pe cea care i-a abandonat...


  4. Să sperăm că se va respecta legea și la adoptare nu vor fi despărțiți.
    Cât despre tine, știi se spune în Tibet că un câine este un om pedepsit pentru ceva făcut într-o viață anterioară, pe la noi ca să îți speli păcatele poți fi și jurnalist.
    Un an nou fericit. Te pupă moșul!


  5. @Ferenczy Attila Ştefan: Deja au fost despărţiţi, pentru că au fost daţi unor asistenţi maternali diferiţi. În viitor, nu se ştie, sperăm să fie bine.
    În ceea ce priveşte posibila legătură dintre spălarea păcatelor şi jurnalism...e o idee interesantă. Dar atât :)


:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu