Niciodată Singură
În weekend-ul ăsta am văzut, cu toţii că, da, a venit primăvara! De fapt, dacă m-aş lua după temperaturile de la amiază, de peste 20 de grade, aş putea spune că suntem cu un picior (eliberat de cizme sau bocanci) în vară. Dar să nu exagerăm! La câte surprize neplăcute ne-a servit vremea în ultimele luni, să nu ne trezim din nou cu vreo zăpadă, a mieilor, de data asta! Oricum, au fost două zile superbe! Cald, soare, ici-colo câte un norişor şi un vânt uşor... Azi am văzut pentru prima dată, în primăvara asta, o gărgăriţă şi un bondar, după ce, ieri, mi-a bâzâit pe lângă ureche o muscă dezorientată (probabil nu mai recunoştea locul!). Cât am stat în curte şi mi-am făcut manichiura, m-au ciripit vrăbiile, vânate la greu de „Ţurţureii“(cum le zice tata îngeraşilor mei) care mai au un pic şi împlinesc un an. Cum trece timpul!
De aceea spun: de data asta, chiar a venit primăvara! Pentru mine, bucuria a fost dublă pentru că am avut parte şi de o duminică liberă, liniştită, fără telefoane care să sune continuu (cum s-a întâmplat vineri, când am făcut şi o criză de nervi) şi fără grija că trebuie să scriu. E tare bine când reuşesc să mă odihnesc şi să-mi încarc bateriile pentru zilele care urmează. Pentru că ştiu că de mâine dimineaţă, de la prima oră, va reîncepe nebunia: teren, telefoane, alergătură, (eventual) chestii neprevăzute, care să mă ducă cu scrisul până spre seară. Cum spuneam şi în postarea de ieri, e bine că mă caută lumea, deşi sunt din ce în ce mai convinsă că o scurtă vacanţă nu-mi va strica. Şi chiar întenţionez să mi-o iau, de Paşti. Depinde doar de răspunsul şefilor, pe care îl voi afla zilele astea. Sper să-mi dea OK-ul şi să mă rup un pic de lumea exterioară. Ar fi pentru prima dată, în aproape 8 ani de meserie, când aş intra în concediu (chiar şi pentru 5 zile), în timpul anului, şi nu în decembrie, cum îmi era obiceiul. Încă o dovadă că 2010 a început în forţă pentru mine şi că oboseala şi stresul şi-au făcut prea de timpuriu efectul. Sau, poate, îmbătrânesc şi eu, cine ştie? ;)
Ce-o fi, oi vedea! Important e doar un lucru: de data asta, chiar a venit primăvara!

Etichete: edit post
0 Responses
:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu