Niciodată Singură
"Poliţia italiană l-a arestat sâmbătă pe Vincenzo Nappi, patronul unui garaj din Frosinone (localitate de lângă Roma), suspectat de o crimă cumplită. Potrivit declarațiilor poliţiştilor, italianul, în vârstă de 50 de ani, i-a tăiat angajatului sau urechea, l-a batut apoi l-a omorât. La sfârşit, i-a dizolvat corpul in acid, pentru a-şi ascunde fapta. Victima e un roman de 42 de ani, Ivan Mişu. Crima a avut loc la Frosinone, lânga Roma, în mai 2007, dar poliţia l-a arestat pe italian abia azi, după o anchetă care a durat aproape 3 ani-relatează presa din Peninsulă." (Hotnews)

E mai mult decât o ştire care deschide principalele buletine informative ale televiziunilor din Italia.
Până mai ieri, Nicolae Mailat, românul acuzat că ar fi violat-o şi ucis-o pe Giovanna Reggiani , stârnea valuri indignare în Peninsulă. Mulţi dintre conaţionalii noştri aflaţi la muncă sau care îşi încropiseră o afacere proprie au căzut victime actelor de răzbunare ale macaronarilor care au dorit s-o răzbune, astfel, pe italiancă. Dintr-o dată, toţi românii veniţi să le şteagă rahatul de la fund, să le construiască ori să le renoveze casele sau să le repare drumurile, erau ţigani, criminali, violatori, hoţi. Peste noapte, toţi erau paria care trebuiau expulzaţi. Amintiţi-vă raziile făcute de poliţie la periferiile Romei, în ce mod erau vânaţi emigranţii ilegali, cum le erau făcute una cu pământul barăcile.
Dacă Mailat a plătit cu propria-i libertate, pentru tot restul vieţii, o faptă care ridică, încă, semne de întrebare, Ivan Mişu a plătit CU VIAŢA un presupus furt de benzină dintr-un camion al patronului! Un patron care a decis să-şi facă singur dreptate nu dându-l pe angajat pe mâna autorităţilor, ci omorându-l în chinuri şi apoi topindu-l în acid! Spirit justiţiar sau cruzime?
Ca majoritatea românilor aflaţi în Italia, şi Ivan Mişu muncea fără forme legale, numele lui nu figura nicăieri şi, poate, cu puţin (impropriu spus) noroc, iar dispariţia lui nu ar fi atras atenţia nimănui. Dar el avea o familie, avea prieteni de lângă care a plecat în speranţa obţinerii unor bani pe care, în România, nu i-a putut câştiga. Cum îşi va justifica Vincenzo Nappi crima în faţa copiilor pe care i-a lăsat fără tată sau a soţiei care ducea greul casei? Cum va putea să le spună că doar i s-a părut că bărbatul a furat şi că, mai ales acum, după oribilul asasinat, fapta de care-l acuza nu va putea fi niciodată dovedită?
Ceea ce i s-a întâmplat lui Ivan Mişu i se poate întâmpla ORICĂRUI ROMÂN aflat la muncă în Italia. Tratat ca un sclav, fără drepturi şi supus umilinţelor de orice fel, ajunge să plătească cu viaţa dorinţa de a avea un trai mai bun.
Numai cine nu are pe cineva drag la muncă acolo nu poate înţelege toate astea.
Mama mea a luat drumul Italiei în urmă cu şapte ani şi jumătate, împinsă de probleme financiare care nu puteau fi rezolvate nici cu salariul, nici cu creditele bancare. Avea nu 20, nu 30, ci 57 de ani! A făcut de toate, a spălat rahat, rufe, podele, a tăiat şi a cărat lemne cu roaba, a muncit în condiţii grele şi a suportat umilinţe greu de acceptat de un om normal, doar pentru banii cu care şi-a plătit nu numai datoriile, ci şi greşelile. De la ea ştiu că, pentru italieni, eşti bun atât timp cât eşti în putere şi util. Din momentul în care nu mai au nevoie de tine şi ai ieşit pe uşă, nu te mai cheamă. În permanenţă vor găsi pe cineva cu care să te înlocuiască. Eşti o marfă ieftină pe care şi-o permit pentru că ştiu că banii lor au valoare în ţara ta, chiar dacă te plătesc mai puţin decât ar plăti unul de-al lor, în aceleaşi condiţii.
Mai nou, se cred Dumnezei, cu drept de viaţă şi, mai ales, de moarte asupra noastră. Ne condamnă şi ne omoară fiii, soţii, taţii sau fraţii doar pentru că sunt români ori pentru a răzbuna fărădelegile (dovedite sau nu) ale vreunului român.
Ce merită acest italian care a suprimat viaţa unui român cu o asemenea cruzime? Ce pedeapsă ar putea compensa o viaţă curmată în aceste condiţii? Putem vorbi despre legi sau justiţie divină? Putem vorbi de răzbunare? Ar trebui să ne pese de ceea ce ar gândi mapamondul despre noi, dacă ne-am face singuri dreptate, dacă ne-am câştiga respectul prin orice mijloace?
Un lucru ştiu sigur: dacă în locul românului ucis ar fi fost mama mea, acesta nu mai apuca ziua de mâine. Ştiu, nu i-aş fi cu nimic superioară. Dar şi eu am dreptul de a-mi răzbuna victima.
Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.
Etichete: edit post
1 Response
  1. darias Says:

    Offf,cat de nenorociti sunt italienii astia,si mama a fost acolo si sunt niste nenorociti care ne considera tigani ,hoti si sti si tu mai bine,cand a venit unul de al lor in Romania i a zis un italian sa aiba grija cu banii ca la noi o sa i fure banii si o sa l omoare... asa parere au despre noi ,dar cei ce au facut in alte tari ,mai rau ca noi au facut ,se omoara intre ei ca chiorii ,unde exista mafie,in Italia,nu la noi ,ar fi prea multe de spus...


:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu