Niciodată Singură
Uite că am ajuns să scriu aici şi despre zile bune!
M-am tot lamentat că muncesc prea mult, că nu am timp pentru mine, familie şi prieteni dar, iată că, odată cu (pseudo)vara, au apărut şi lucrurile frumoase. Dacă acum două săptămâni, o simplă vizită la o fostă colegă de liceu s-a transformat într-o veritabilă petrecere (mai aveam puţin şi chemam lăutarii), săptămâna asta am hotărât să mai las deoparte grijile serviciului (e drept, n-am făcut-o cu uşurinţă) şi am mai stat la taifas cu amicele mele. Într-o zi, chiar am luat şi masa împreună (sarmalele au fost la putere!).
Pe 3 iulie va fi revederea după 20 de ani de la absolvirea liceului, o săptămână mai târziu se însoară un fost coleg de serviciu (a dat Domnul să facă, în sfârşit, pasul!) deci, se anunţă o vară cu cântec, joc şi voie bună! Ce criză, ce reduceri de salarii, ce majorări de taxe? O să avem timp să înjurăm şi din cauza lor!
Dar acum vreau să mă bucur de zilele mele bune!


Etichete: edit post
1 Response
  1. darias Says:

    Spor la petreceri atunci si la voie buna , mai lasa si grijile cu serviciul deoparte si simte te bine:)


:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu