Niciodată Singură
Cum s-ar zice, veni şi vara asta! Cu coduri de toate culorile, de la galben la roşu.
Şi toată media se dă de ceasul morţii abordând subiectul numit „Caniculă“. Părerea mea este că această temă nu mai e demult o ştire, mai ales de primă pagină sau care să deschidă buletinele informative . Ar fi ceva ieşit din comun dacă temperaturile astea, deosebit de mari, s-ar înregistra în februarie ori noiembrie sau cel puţin o dată pe vară. Dar, noi deja ne-am obişnuit ca, în această perioadă, mercurul din termometre să înţepenească, zile întregi, undeva pe la 35-38, chiar 40 de grade Celsius, iar după astfel de perioade să vină furtuni, grindină, tornade, inundaţii etc. Ce mai este ieşit din comun? Nici măcar faptul că da, s-a schimbat clima (şi) în România, că nu mai putem vorbi despre acea climă temperat-continentală, cu patru anotimpuri, cum am învăţat eu, acum mai bine de 20 de ani, la şcoală!
De asta mă şi enervează că, an de an, în aceste zile, în care pământul se topeşte, toată presa se întrece a ne spune cum să ne ferim de caniculă, câţi litri de apă să bem, între ce ore să nu ieşim din case (de parcă ar fi posibil aşa ceva) etc. Ştiu că vara e criză de ştiri, dar să se repete la infinit aceleaşi chestii, de parcă am fi un neam de idioţi, mă scoate din sărite!
Da, e cald, însă cum ar trebui să fie vara? Până acum, toată lumea se văita de frig, că nu mai vine, odată, căldura. Na, că a venit! Să ne bucurăm, cât putem de ea, pentru că, trist, dar adevărat, vara ţine doar trei luni. Şi, din septembrie, o luăm de la capăt: ploi, ceaţă, frig.
Etichete: edit post
1 Response
  1. darry.anna Says:

    Ai perfecta dreptate! Atata tam-tam pe tema caniculei ca aproape uitam sa ne bucuram de ceea ce asteptam si ne dorim un an intreg: soare si caldura, haine lejere, palarie si sandale. Desigur putina atentie sa nu ne deshidratam sau sa facem insolatie.
    In alta ordine de idei imi plac postarile si blogul tau drept pentru care am sa revin mai des pe aici.
    O zi buna si frumoasa!
    Nicoleta


:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu