Niciodată Singură
...sau, cel puţin, asta am descoperit azi, încercând să scriu un text ce avea ca punct de plecare numărul acţiunilor de divorţ înregistrate la judecătoria din oraşul meu.
79 de cereri în opt luni. 39 doar în ultimele două. Aproximativ trei sferturi, din cele 79, sunt divorţuri cu copii şi doar vreo 4 de comun acord. Mai mult, în august, luna în care oamenii se gândesc, mai degrabă, la concediu, decât să pună capăt căsniciei, s-au înregistrat 15 cereri de acest gen iar procesele vor începe după 14 septembrie...
Interesant e că şi dosarul care a primit numărul 1 din 2010 a fost tot unul de divorţ numai că, după 4 termene, din care două cu lipsă de procedură, oamenii şi-au retras acţiunea şi s-au împăcat.

Mă întreb câte cereri de divorţ vor mai urma, până la sfârşitul anului. Şi voi încerca să aflu de ce renunţă unii la viaţa în doi...
Niciodată Singură

Sursa: Grepit Botoşani.
Niciodată Singură
Aşa i-a spus Ilie Năstase unei ziariste care l-a întrebat „de ce a venit în Timişoara“. Foarte bine i-a făcut. Iar respectiva să spună „merci“ că fostul tenismen n-a trecut şi la fapte. Ce-o durea pe dumneaei „care e scopul lui la Timişoara“? Ăla e ton cu care se abordează cineva, chiar şi cu justificarea că „eşti pe domeniul public“? Şi ce dacă eşti pe domeniul public? Asta îţi dă dreptul să te iei de om, după ce iese din restaurant? Şi ce dacă e vedetă şi tu aveai ca sarcină de la şefi să-i smulgi o declaraţie pentru un articol de primă pagină care ar fi dublat vânzările ziarului? Dacă eşti ziaristă, esti Dumnezeu pe pământ? De bun simţ şi de respect ai auzit, matracucă? Şi ce dacă Năstase a dat dovadă că e un mitocan? S-o fi săturat şi el să se tot vadă prin tot felul de publicaţii care îi numără nu numai dinţii, ci şi femeile cu care şi-o trage. Dacă e persoană publică, n-are dreptul la intimitate? Trebuie să circule pe străzi ferite de ochii oamenilor obişnuiţi?
Măi ziariştii lui Peşte prăjit, înainte să vă daţi mari cu statutul vostru, mai bine puneţi-vă, un pic, în locul celor pe care îi vânaţi cu atâta nesimţire şi gândiţi-vă cum v-aţi simţi să-i vedeţi pe unii ca de-alde voi făcându-vă poze de când ieşiţi din casă şi până ajungeţi înapoi, cum e să vă fie răstalmăcite declaraţiile, cum vă sunt scoase cuvinte dintr-un context şi cum vi se fabrică tot felul de ştiri tâmpite! Imaginaţi-vă cum e să vă vedeţi pe prima pagină a unui tabloid în fundul gol, după ce, tot un disperat ca voi şi şefii voştri, care au aer în loc de creier, v-au fotografiat în dormitorul personal printre draperii!
Şi, ce să spun, duduie care te numeşti ziaristă: nu-l dai în judecată pe Năstase pentru că, vezi doamne, după ce l-ai admirat atât de mult în copilărie, pentru performanţele lui în tenis, de măgar ce-a fost cu tine, „nu merită nici măcar un dosar penal“! Mă laşi? Ştiai că n-ai fi avut câştig de cauză, nu că te dădea deminitatea afară din casă. Bine ţi-a făcut. Aşa meritaţi toţi ăştia care credeţi că faceţi lumea praf cu articolele voastre. Poate aşa, vă mai pun unii la respect. Şi mai meditaţi şi voi puţin la ceea ce înseamnă să fii OM.
Niciodată Singură
Lucky, Pufoasa, Pufulete (şi astea-s doar câteva din numele cu care o alintăm) a făcut ochişori! Când am luat-o din coş, azi-dimineaţă, am văzut minunea. Aseară avea pleoapele atât de lipite, încât mă gândeam că n-o să le deschidă prea curând. Oricum, nu azi! Şi tot azi, Pufulete a stat la loc de cinste, împreună cu mămica ei, în patul stăpânilor. Că doar e duminică. Şi avem ochişori! (poze, mai târziu).
Niciodată Singură
„Aş vrea să dansaţi puţin, şi cu pălmuţele, şi cu vorbele!“ (Elena Sandu, concurentă la secţiunea Interpretare, Festivalul Mamaia 2010)
Niciodată Singură

Cică Prima TV organizează un casting, drept pentru care trimite mail-uri la cine se nimereşte. De exemplu, (şi) la mine.
PS: Evident, e un spam :)

Niciodată Singură
Mi s-a spus, odată, că lumea nu are nevoie numai de oameni corecţi, ci mai ales de oameni buni. În sinea mea, am râs. Nu a batjocură, ci a neîncredere...
S-a întâmplat, însă, ca în ultimul timp să fac şi câteva fapte bune (asta nu înseamnă că, până acum, am făcut numai rău), iar sentimentul „de după“ să fie mai mult decât plăcut. Da, e mult mai greu să faci bine. E mai comod să nu te implici, să stai (oarecum) în banca ta, să fii spectator la ceea ce se întâmplă în jurul tău. E mult mai simplu să priveşti şi, apoi, să mergi mai departe, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat.

Dar asta, până când?

Ce satisfacţie poţi avea când ştii că ai fi putut ajuta, că ai fi putut readuce, fie şi pentru o clipă, zâmbetul pe faţa celui trist, dar n-ai mişcat un deget pentru asta? Existenţa noastră nu e sau n-ar trebui să se rezume la un şir de evenimente în care doar noi sau cei dragi nouă suntem importanţi. Şi ceilalţi merită atenţie, mai ales atunci când este evident că au nevoie de sprijin...

În aceste zile, am ajuns să-i admir, din suflet, pe cei curajoşi, pe cei care, indiferent de consecinţe, îşi asumă responsabilităţi ori sar în ajutorul aproapelui, uitând de sine.
Este şi cazul pompierilor care au intervenit la Maternitatea Giuleşti. Când ceilalţi îşi manifestau neputinţa, ei au intrat în infern pentru a salva vieţi nevinovate... Şi, cu siguranţă, n-au făcut-o pentru recompense...
Niciodată Singură
Niciodată Singură
Ce înseamnă să ai colegi „buni“! Citiţi aici.
Niciodată Singură
...3rei Sud Est
Niciodată Singură
*Mi-am redescoperit pasiunea pentru mondenităţi. De vreo două-trei săptămâni, zăbovesc mai mult pe Antena 2 (ştiţi voi, unul din posturile TV ale „mogulului“ Felix), unde urmăresc toate emisiunile cu şi despre (pseudo)vedete. În top sunt (nu neapărat în această ordine): Răi, da' buni, Conferinţa de presă şi Agentul VIP. Culmea e că nu-mi place Morar, Diana Munteanu mi se pare mai puţin sexoasă decât pe vremea când era VJ-iţă pe la MCM România, MTV sau pe unde o mai fi fost, iar Brancu s-a schimbat mult faţă de timpurile în care citeam revista care l-a format ca jurnalist monden (VIP).

*Am urmărit un pic din Festivalul Mangalia, fostul Callatis. Nu mi-a plăcut. Cel puţin, cât am văzut. În opinia mea, schimbarea de nume nu-şi avea rostul. Şi nici Luminiţa Anghel, pe post de prezentatoare, chiar dacă s-a implicat în organizare. E mult mai talentată ca interpretă. Lăudabil, însă, este că mulţi solişti/trupe au acceptat să cânte gratis. Păcat că unii s-au dat în spectacol dopo festival...

*Mă enervează Ramona Bădescu. Accentul ei italian e de-a dreptul penibil. Când o aud/văd, nu mă pot opri s-o compar cu fotbalistul Florin Răducioiu care „uitase“ valaha de baştină după prima vizită în Peninsulă. Revenind la Bădescu, eu n-o consider deloc o vedetă, poate cel mult „de carton“ (daaaa, ştiu, îs rea, cârcotaşă, frustrată etc... etc...; hai că v-am scutit de comentarii :)) ). Dacă e mare vedetă în Italia, ce mai caută pe la noi? A, recunosc: o singură dată am admirat-o. Când a luat apărarea românilor din Italia, în direct, la Rai Uno, în scandalul iscat de Mailat. Şi când a spus că e mândră că e româncă. Măcar atât....

*Aţi observat? Ei, nu!? Se duce vara... Azi, cineva îmi spunea că, în zori, acoperişul casei sale era ud: „Pesemne, a fost rouă grea...“. Asta, după ce i-am zis că noaptea nu mai e atât de cald şi că, spre dimineaţă, mai trag şi o pătură peste mine. Şi nu mă mai trezesc, plină de viaţă, la 5 sau la 6. Dintr-o dată, ziua mea începe (cu greu şi cu regrete) în jur de 7. Să vezi cum va fi de la 1 septembrie, când o să plec la muncă de la 8.30, nu pe la 9.30-11.00...

*De abia aştept să înceapă noul an şcolar, chiar dacă ştiu că asta ar înseamna că vara se va fi dus de tot. Să-i mai adune, de pe străzi, pe elevii ăştia mult prea nesimţiţi şi gălăgioşi, care nu mai ştiu ce-i ăla bun-simţ, respect şi să plece, naibii, odată, unii dintre „italienii“ care au băgat lumea în sperieţi (bine că nu şi în spital) cu maşinile uitate la o sută şi ceva de kilometri pe oră în localitate (acum au făcut ceva bani din şpăgi şi „săracii“ poliţai)!

-va urma-

Niciodată Singură
Lucky este o pisicuţă de numai două zile pe care, în această dimineaţă, am salvat-o de la moarte dintr-un tomberon în care a stat peste 12 ore, îngropată în gunoaie. Ştiu când a venit pe lume, ştiu şi cine a vrut să renunţe la ea, dar n-am ştiut că a fost aruncată chiar în tomberonul acela! Ca să ajung la ea, am scormonit, cu mâinile goale, prin grămada de pungi, sticle şi cutii.
Nu ştiu cum a supravieţuit, fără aer şi fără lăpticul mămicii căreia i-am redat-o imediat...
Update: Prima poză cu Lucky (nu ştiu, încă, dacă e fetiţă sau băiat)*, dormind între haine. Încă nu l-am scos de acolo. Doarme mai tot timpul şi e tare cuminţel. Deocamdată! :)

*E fetiţă :)



Niciodată Singură
Niciodată Singură
Nu cred că mai există vreun român (probabil, cu excepţia celui care nu are acces la mijloacele media) care să nu fi aflat despre tragedia de la Maternitatea Giuleşti. Nu o voi comenta, sunt alţii în măsură s-o facă (asta nu înseamnă că nu am fost impresionată şi, totodată, scandalizată de cele întâmplate).
Altceva aş vrea să ştiu: de ce bebeluşii nu pot fi înmormântaţi creştineşte? Până când Biserica va ţine cu dinţii de regula nu eşti botezat, nu ai slujbă de îngropăciune? Cine-l opreşte pe purtătorul de sutană să-i boteze pe nou-născuţi imediat după venirea lor pe lume? De ce trebuie să aştepte nu ştiu câte săptămâni sau luni pentru asta? Cine poate şti ce se întâmplă cu bebeluşul în acest răstimp?
Cum poate un popă să-l compare pe sinucigaşul care a ales CONŞTIENT (nu vorbesc despre nebuni) să-şi pună capăt vieţii, cu bebeluşul care a ars de viu, DIN VINA ALTORA? Cum poate crede el că „slujba de mângâiere“ poate linişti sufleteşte un părinte îndurerat?
Ce fel de credinţă e asta?
Niciodată Singură
În aceste zile m-am convins de două lucruri: că nu suport proştii, indiferent cât de apropiaţi mi-ar fi şi ce obligaţii (morale) aş avea faţă de ei şi nici pe cei care se lamentează non-stop, imploră ajutor, dar când cineva se oferă să îl ofere necondiţionat şi dezinteresat, pun orgoliul în faţă.
N-am fost niciodată empatică, n-am înţeles durerea cuiva până când nu am trecut eu însămi prin situaţii similare. Dar şi după ce am cunoscut lipsurile şi nedreptaţile, am încercat, atât cât mi-a stat în putere, să ajut pe cel care suferă. Mâhnirea mea este că, deşi am dorit să ajut pe cineva foarte apropiat, care chiar are nevoie de sprijin, mai ales material, în aceată perioadă, am fost refuzată din cauza unei mândrii total nejustificate. Mai mult decât atât, am fost şi acuzată de fapte la care nici nu mi-a stat gândul să le fac şi, în pofida justificărilor, plauzibile, de altfel, nu am fost crezută.
E trist când vezi că oameni cu care, până nu demult, împărţeai nu numai bucata de pâine, ci şi problemele de zi cu zi, ajung să te desconsidere pentru că n-au curajul de a se recunoaşte loviţi de soartă.
Nu-mi stă în fire să mă rog pentru ei, ci să aştept să-şi revină într-o zi...
Niciodată Singură
După o zi caniculară, în loc de un duş reconfortant, sunt nevoită să mă spăl cu apă plată, cumpărată de la magazin. Motivul? Nişte BOI de la Apă-Canal, după ce s-au chinuit două zile să înlocuiască o ţeavă spartă peste drum de casa mea, ne-au lăsat, pe mine şi vecinii mei, fără apă. Pentru că n-au ştiut cum vin ţevile-n zonă, au tăiat şi au făcut orbeşte un racord, astfel încât exact trei case au rămas fără apă taman când toată ţara se topeşte la aproape 40 de grade Celsius!
Când a venit să verifice reclamaţia, şeful de echipă s-a declarat neputincios: „Încercăm s-o rezolvăm mâine dimineaţă, dacă nu, atunci LUNI!“ „Cum, dom'le, luni?“ l-am întrebat exasperată. „Îţi dai seama ce spui?“ „Păi, ce să fac, n-a vrut nimeni să se întâmple aşa... de fapt, nici nu ştiu ce s-a întâmplat, n-am păţit niciodată aşa ceva...“
Ah, da? Bun. Brusc, s-a trezit în mine ziaristul care a tras nişte poze şi a scris articol. Paştele mamii lor de incompentenţi! Le e uşor să spună LUNI, când au apă la robinet şi la ora asta pot face un duş, în timp ce eu stau cu rufele murdare în coş, vasele nespălate în chiuvetă, n-am putut să-mi fac o cafea, nu pot să fac nici duş, dar nici caca, pentru că n-am ce turna în wc.

Asta e România frunzei lu' Udrea!
Niciodată Singură
*Ca niciodată, în ultimii patru ani, în vara asta m-am trezit că vreau şi eu, ca omul normal, concediu. Crezând că nu va fi o problemă, mi-am anunţat intenţia de a intra în vacanţă cu o săptămână înainte. N-a mers. Deja erau doi plecaţi până la sfârşitul lunii şi azi a plecat altul. M-am supărat rău la început, dar mi-a trecut. Merg, în continuare, la muncă şi, deocamdată, rezist. Bineînţeles că nu-mi voi mai lua concediu în septembrie, ci tot în decembrie, ca de obicei. Că aşa-i la mine.

*Sămbătă am cumpărat, de la un comerciant din bazar, un spray Kiltox. N-am găsit în supermarket (erau altele, dar eu vroiam din ăsta) şi m-am încântat că „oama“ (că era o ea) îl dădea cu 2 lei mai ieftin decât în magazin. Prost gândit. Gazul ăla te-ar putea omorî şi pe tine, odată cu muştele şi ţânţarii. Deci, cumpăraţi numai produse verificate şi autorizate de cine trebuie. Altfel, ajungeţi vecini de palier cu Mădălina Manole!

*Azi am însoţit câteva prietene şi cunoştinţe la Centrul teritorial de învăţământ la distranţă al USH. Fetele au absolvit anul trecut, au trecut şi de licenţă dar, în loc să-şi ridice diploma în august, cică tre să dea din nou examenul în septembrie. Deşi nu plecaseră de acasă hotărâte să completeze cererile de înscriere, după ce au petrecut în secretariat aproape o oră au decis să amâne momentul până în ultima zi (8 septembrie).
Motivul 1: Cererile nu primeau numere de înregistrare;
Motivul 2: N-au înţeles de ce ministerul vrea tabel nominal cu cei care depun aceste cereri;
Motivul 3: Dacă nu se înscriu toţi?
Motivul 4: Dacă semnează cererile, nu-şi anulează, automat, rezultatul examenului de licenţă de anul trecut?
... şi ar mai fi, dar mă opresc aici.
Întrebarea mea ar fi fost: de ce puşca mea s-au lăsat încântate de pseudo-universitatea asta, când timp de trei ani nu şi-au cunoscut niciodată profesorii, au dat examene doar pe calculator, şi-au procurat singure nu numai cursurile, ci şi răspunsurile la teste?
Cum au putut da, cu atâta uşurinţă, o căruţă de bani ca să obţină o diplomă nerecunoscută, în final, de nimeni?

PS: Uitasem: mi-au impozitat bonurile de masă. Procentul respectiv mi-a fost acoperit din salariu. Cu alte cuvinte, deşi nu fac parte din sistemul bugetar, de luna asta mă număr şi eu printre cei cu leafa diminuată. M..E Băse, Boc şi (la) tot neamul vostru!
Niciodată Singură


Niciodată Singură
Niciodată Singură
Link
Niciodată Singură
Niciodată Singură