Niciodată Singură
...sau, cel puţin, asta am descoperit azi, încercând să scriu un text ce avea ca punct de plecare numărul acţiunilor de divorţ înregistrate la judecătoria din oraşul meu.
79 de cereri în opt luni. 39 doar în ultimele două. Aproximativ trei sferturi, din cele 79, sunt divorţuri cu copii şi doar vreo 4 de comun acord. Mai mult, în august, luna în care oamenii se gândesc, mai degrabă, la concediu, decât să pună capăt căsniciei, s-au înregistrat 15 cereri de acest gen iar procesele vor începe după 14 septembrie...
Interesant e că şi dosarul care a primit numărul 1 din 2010 a fost tot unul de divorţ numai că, după 4 termene, din care două cu lipsă de procedură, oamenii şi-au retras acţiunea şi s-au împăcat.

Mă întreb câte cereri de divorţ vor mai urma, până la sfârşitul anului. Şi voi încerca să aflu de ce renunţă unii la viaţa în doi...
Etichete: edit post
4 Responses
  1. Pifuneata Says:

    Pentru ca multi se schimba foarte mult dupa ce se muta impreuna sau dupa ce se casatoresc. F multi au impresia ca dupa casatorie li se cuvine tot. Din cauza asta se ajunge aici. Plus ca in ziua de azi nu mai exista respectul. Daca pe timpul parintilor nostri el statea la rang inalt, acum daca nu-ti convine ceva, faci in asa fel incat sa-l faci pe omul de langa tine sa se simta insignifiant. In fine...Sunt multe de spus pe tema asta...Eu zic ca si dragostea este superficiala in zilel noastre, pt ca daca ar fi profunda, ar exista respectul. Intr-adevar nu poti fi ca la inceput dupa niste ani, dar daca il iubesti pe omul de langa tine, treci peste tot.


  2. zoozie Says:
    Acest comentariu a fost eliminat de autor.

  3. zoozie Says:

    Sunt obositi, frustrati, beau, se bat, nu s-au iubit destul, viata in 3-4 nu e ce parea a fi, unul din ei a calcat stramb... mai vrei? :)


  4. mamasiiubita Says:

    Pentru ca nu se respecta unul pe altul, pentru ca nu se pun reciproc pe primul loc, pentru ca nu doresc sa se inteleaga, ci doar sa aiba ultimul cuvant.


:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu