Niciodată Singură
Azi, în sala de judecată...

Un divorţ. Unul ca oricare altul. Cei doi nu s-au mai înţeles. El şi-a găsit altă femeie şi s-a mutat, împreună cu ea, într-o garsonieră închiriată. Ea a rămas cu cei doi copii în fostul domiciliu conjugal.
S-au reîntâlnit, cu toţii, în faţa instanţei. Bărbatul, împreună cu concubina, femeia, de mână cu cei doi copii. „Aş vrea să împărţim tot, să se termine odată...“, îşi începe ea, cu glasul gâtuit de emoţie, declaraţia. „Şi copiii... cel mare să rămână la mine, cel mic să se ducă cu el...“
Instantaneu, mezinul a izbucnit în plâns: „Nuuu, mama, nu vreau! Nu vreaaau!!!“, a ţipat copilul, agaţându-se de braţul mamei, implorând-o să nu-l lase.

Câteva zeci de secunde, nimeni n-a mişcat. Sala a încremenit. Completul, la fel.

„Sunteţi mamă?“, rupe tăcerea, la un moment dat, judecătoarea. „Pentru că nu aşa se procedează!“, continuă ea, arătând spre ţâncul care suspina.
„Ştiu, dar ce să fac? Nu mai pot, m-am săturat să tot cerşesc bani pentru copii de la el (şi arată spre fostul partener de viaţă) şi să-mi dea cât are chef... Să se chinuie şi el, că şi eu mă scol la 4 dimineaţa, merg la muncă, vin acasă şi le fac pe toate... În fiecare zi o iau de la capăt... când el... Nu-i drept! Până când?“

L-am privit pe bărbatul care părea imun la disperarea celei pe care, cândva, o iubise şi indiferent la durerea copilului care nu se vroia dus de lângă mamă. „Păi, decideţi cum vreţi...“, i-a zis el judecătoarei. „Aveţi martori care să confirme că nu mai e cale de împăcare?“ îl întreabă magistratul. „Da, pe ea“, răspunde bărbatul, indicând-o pe concubină. „Păi, din cauza ei ne-am despărţit, ea ne-a stricat casa!“, a sărit soţia.
Însă, „rivala“ a fost audiată. „Apreciez că părţile nu mai pot fi împreună“, a zis ea, fără să clipească.
S-a îndreptat spre uşă ignorând
prechile de ochi din sala care deja o pusese la zid. N-a privit nici spre copiii care-şi flancaseră, protector, mama. Şi-a aşteptat, impasibilă, posibilul viitor soţ, de mână cu care a ieşit, câteva minute mai târziu, din sală.

Nu mă întreb ce a decis, în urmă, judecătoarea. Nu vreau să ştiu cum şi-au petrecut prima zi de „libertate“, foştii soţi.
Aş vrea să ştiu că mezinul nu va mai plânge. Şi că a rămas cu fratele lui.


Niciodată Singură
Nu-mi mai ajunge timpul. Am impresia că lunile au devenit săptămâni, săptămânile-zile, zilele-ore şi aşa mai departe. Multe responsabilităţi, organizare proastă... nu ştiu care ar fi cauza. Fapt e că, din ce în ce mai des în ultimul timp, mă simt copleşită de toate, că nu mai ajung să realizez tot ce-mi propun, că le fac pe toate-n salturi care mă obosesc şi nu reuşesc deloc să-mi revin.
A fost, şi încă mai e, pentru că nu s-a sfârşit, cel mai greu an al meu. Nu ştiu dacă din cauza crizei care i-a afectat pe toţi, nu ştiu dacă din cauza evidentei schimbări a climei (iarnă interminabilă, primăvară aproape inexistentă, vară capricioasă, toamnă timpurie....), nu ştiu dacă din cauza stresului de la serviciu. Ştiu doar că aş vrea să se termine odată, să vină 2011 care, măcar din perspectiva că marchează un fel de „nou început“ să ne facă mai optimişti. Oricât aş fi de pozitivă, în atitudine şi gândire, 2010 aproape că m-a terminat psihic, pentru că sacul cu autosugestii s-a cam golit şi n-am prea mai avut ce să pun în locul speranţelor şi planurilor pe care mi le-am făcut pe parcursul ultimelor luni. Am sentimentul că nu mai putem construi nimic, noi, ca români, că nimeni nu are nicio soluţie concretă pentru ieşirea din situaţia în care am intrat. În pofida grevelor şi protestelor de orice fel, mămăliga românească nu dă semne să mai explodeze ca atunci, în 1989. Şi cei „de sus“ rămân cu fundul bine înfipt în jilţurile calde şi continuă să-i doară la bască de noi, ăştia de am rămas ca proştii în România, sperând că am mai avea vreo şanşă aici.
Şi, peste toate, a mai venit şi ploaia asta, care nu se mai termină...
Niciodată Singură
Am găsit, întâmplător (căutând pe Google ceva legat de Pippo Baudo), un interviu, destul de vechi (bănuiesc că e din 2002), cu Mădălina Manole. Departe de a-i caracteriza, în vreun fel, modul prin care a hotărât să ne părăsească în această vară, chiar de ziua ei, am ales să reproduc textul publicat pe site-ul eva.ro pornind de la o afirmaţie care, acum, sună atât de cunoscut: „...datorită unei iubiri enorme pe care o port în suflet, îmi doresc să-i fac fericiţi pe cei din jurul meu chiar dacă nu sunt perfecţi, sau nu merită tot timpul dragostea mea (asta şi dintr-un puternic simţ al sacrificiului ce mă caracterizează)“...

Lectură uşoară!

Mădălina Manole: Soţul îl ai cum îl înveţi“

Ambitioasa si mereu avand in vedere mai multe proiecte, Madalina Manoleeste, dincolo de scena, o femeie "de casa", experta in gatitul ciorbei si al dulciurilor. Isi doreste tare mult un copil dar prefera, decamdata, salucreze la noul album. Planul sau este ca, gratie acestuia, sa surprindape toata lumea prin calitatile sale de compozitor.

De cat timp esti casatorita? Cum e viata de cuplu, avand in vedere ca aveti aceleasi preocupari? (n.r.: sotul Madalinei este compozitorul Serban Georgescu)

Sunt casatorita din 1994 dar eu si sotul meu ne-am simtit un cuplu inca de la inceputul legaturii noastre, in 1987. Sunt o femeie nascuta in zodia Racului, deci o casnica prin definitie, pentru mine totul incepe de aici, de la familie. Cand totul merge cum trebuie in familia mea atunci am energie si liniste sa merg mai departe. Sigur ca viata noastra de cuplu e putin diferita de a unei familii normale, in primul rand pentru ca avem in comun aceasta pasiune mare pentru muzica, deci suntem si aici o echipa. Dar reusita o poate avea orice cuplu, indiferent de cat de diferite sunt procuparile celor doi, atata vreme cat exista comunicare, respect si mai ales iubire intre cei doi. Eu am un motto preferat si toata viata o traiesc in spiritul acestuia: "Iubirea muta stelele"(Dante). Iubind foarte mult am parcurs acest drum al muzicii (deloc usor). Tot datorita unei iubiri enorme pe care o port insuflet, imi doresc sa-i fac fericiti pe cei din jurul meu chiar daca nu sunt perfecti, sau nu merita tot timpul dragostea mea (asta si dintr-un puternic simt al sacrificiului ce ma caracterizeaza).

Pe cand un copil? Te-ai gandit si la varianta adoptiei?

Imi doresc mult un copil si se stie acest lucru, care m-ar face cu adevarat fericita si implinita. Poate ca am gresit putin in toti acesti ani in care am "mers tot timpul cu motoarele in plin" (am lansat disc dupa disc, sute de turnee, peste 3000 de spectacole) din dorinta de-a nu dezamagi pe cei care asteptau mereu noutati de la mine. Acum sunt insa pregatita si sunt convinsa ca voi fi o mamica extraordinar derabdatoare iar copilul va schimba prioritatile in viata mea, el va fi cel care conteaza cel mai mult. Nu m-am gandit la varianta adoptiei, aceasta sta in picioare atunci cand cei doi parteneri sunt absolut siguri pe sentimentele lor in ceea ce-l priveste pe micutul adoptat. Eu personal imbratisez si aceasta varianta.

Esti o femeie "de casa"? Gatesti, speli, faci curat?

Da, de 3 ori da. Ma ocup de absolut toate indeletnicirile necesare pastrarii unei case foarte curate, sunt foarte exigenta si la acest capitol si mama mea este cea care mi-a transmis aceasta exigenta dar si placere. Mi se pare absolut normal, fiind femeie, sa ma pricep la toate aceste "indatoriri", le fac cu placere si ma incapatinez sa le duc la bun sfarsit de una singura. Singura exceptie este perioada sarbatorilor cand mama insista sa ma ajute la "curatenia de sarbatori". Cat despre bucatarie, specialitatile cu care imi dau gata prietenii sunt sufleurile, ciorbele si chiar dulciurile. Imi place, cand am liniste, sa testez retete noi, care imi ies de la prima incercare. Vreau sa-ti spun insa, un secret, pentru prima data de ceva timp, am inversat rolurile cu sotul meu, eu ma ocup de muzica, compun, sunt in studiouri toata ziua iar el sta in bucatarie toata ziua! Asta si pentru ca e un gurmand, dar in primul rand pentru ca este mult mai putin ocupat decat mine in aceasta perioada. Deci, se poate dragi Eve! Exista o vorba: sotul il ai asa cum il inveti, deci daca va rasfatati sau "cocolositi" sotii prea tare asa ii aveti toata viata...

Tii vreo dieta anume pentru silueta? Daca da, care anume?

Capitolul "dieta" este unul delicat pentru mine, in sensul ca, fiind o pofticioasa, am mari probleme cu adaosul kilogramelor. Pana in 30 de ani mi-era foarte usor ca, dupa sarbatori de exemplu, sa dau jos cele 2-3 kg acumulate, in cateva zile. Acum, dupa 30, situatia se schimba. Trebuie sa fiu mai atenta la alcatuirea meniului meu zilnic, mai ales cand se apropie sarbatorile si nu mi-e usor deloc. Am invatat in toti acesti ani ai "celebritatii" ca aceasta cruce se duce greu, ca pretul succesului, al continuitatii, al longevitatii, este mare. Lista sacrificiilor este destul de mare in ceea ce ma priveste dar n-am s-o fac cunoscuta pentru ca nu vreau sa le intristez pe cititoare. Dieta mea preferata este deja celebra: cura cu supa de varza. Singura abatere de la reteta este aceea ca eu adaug putin bors in ea. Si inca un secret: dupa ce mancati, ridicati-va imediat de la masa si nu stati, spalati vasele, strangeti masa, faceti orice numai sa faceti putina miscare...

Care este secretul longevitatii si succesului carierei tale?

Am avut credinta sa cred ca lucrurile pe care le fac sunt bine facute si ca folosesc celor din jur. Eu cred ca vocea mea, muzica pe care o cant, prezenta mea, fac bine oamenilor din jurul sau din fata mea, le bucura sufletele, le mai alina dorul, le incanta privirile. Oamenii ma fac sa simt asta in fiecare zi, cand ma intalnesc cu ei, pe strada sau la spectacolele mele. Zambetul de pe fata lor inseamna mult pentru mine. Si mai am un secret: oamenii imi dau inapoi ceea ce primesc de la mine. I-am respectat intotdeauna, i-am iubit, sunt sincera, fireasca, naturala, si atunci primesc de la ei iubire, respect, sinceritate. Asa vad eu aceasta relatie.
Dimineata si seara sunt momentele in care incerc sa ma ocup de ceea ce ma ajuta sa raman in forma: folosesc produse cosmetice nu neaparat scumpe, mai degraba pe cele testate de mine personal, care mi se potrivesc, fac gimnastica, cel putin 1/2 de ora pe zi si, atunci cand se poate,imi place sa "vizitez" anumite saloane de cosmetica.

E frumoasa viata de artist? Daca n-ai mai putea canta, ce altceva ti-ar placea sa faci?

Viata de artist e frumoasa daca crezi ca ai fost cu adevarat inzestrat de Dumnezeu cu harul de a te face ascultat de multime si daca ai suficienta tarie sa-ti duci aceasta cruce, daca esti constient de responsabilitatea pe care o ai ca persoana publica. Tot ca artist trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca exista sigur un pret al succesului si sa fii constient ca nu-ti mai apartii, esti permanent sub o "lupa". Cand nu voi mai canta, voi fi o mamica extraordinara sau o femeie de afaceri, nu-mi place sa nu-mi asum responsabilitati, m-am obisnuit sa ma preocupe mereu cate ceva, mi-ar placea sa ma reintorc la meseria mea in care m-am licentiat, una din cele mai frumoase din lume: controlor de trafic aerian, la Aeroportul Otopeni, sau sa-mi termin facultatea de limbi si literaturi straine (italiana-engleza).

Ce regreti din viata de pana acum?

Sunt cateva lucruri pe care le regret: imi pare rau ca am fost pusa in situatia de a renunta la meseria de la aeroport, imi pare rau ca n-am fost langa patul bunicii mele atunci cand a plecat de langa noi, imi pare rau ca nu pot fi mai mult timp alaturi de parintii si fratelemeu, imi pare rau ca nu pot opri putin timpul in loc, as mai avea atatea lucruri de facut la anii pe care-i am acum! Imi pare rau ca sunt multi cei care m-au perceput altfel decat sunt eu in realitate, poate am mai gresit si eu dar de cele mai multe ori "prietenii adevarati" sunt cei care au grija sa te vorbeasca "numai de bine".

Care au fost cele mai mari succese/insuccese personale?

Dincolo de premiile adunate in toti acesti ani, cele mai mari succese raman zecile de melodii lansate si fredonate de milioane de romani intre 3 si 80 de ani, sutele de mii de albume ajunse in casele oamenilor, cele aproape 3.000 de spectacole si sutele de turnee in care am incercat sa confirm renumele de "campioana a popularitatii" castigat, zecile de mii de buchete de flori primite dar mai ales pupaturile si aplauzele primite. Capitolul "insuccese" este si el bine garnisit, imi rezerv insa dreptul de a nu va dezvalui din el.

Ce iti doresti cel mai mult de la urmatorii ani din viata? Ce tara itidoresti sa vizitezi si nu ai ajuns inca acolo?

Mi-as dori intr-o zi sa ajung in India si Egipt. Poate ca acest vis se va implini asa cum s-a implinit unul mai vechi, acela de a vedea Italia, in special San Remo, celebrul oras al florilor, zambetelor si al muzicii. Acum 3 saptamini m-am intors de acolo, am urmarit Festivalul cintecului italian, a 52-a editie, chiar din Teatrul Ariston si am avut sansa sa stau de vorba pentru cateva minute cu celebrii Pippo Baudo si Fiorello. M-a ajutat mult faptul ca stiu sa vorbesc destul de bine limba italiana.

Ce gen de muzica iti place si ce formatii/cantareti asculti?

Ascult toate genurile de muzica, fiecare are un anume mesaj, sigur ca unanumit gen este mai des ascultat decat altul, depinde mult si de stareamea de spirit din acel moment. Ca sa ma relaxez ascult de multe ori fiemuzica italiana (Claudio Baglioni, Lucio Dalla) sau valsurile lui Strauss(tatal si fiul).

De cat timp "navighezi" pe internet si unde il accesezi? Ai site-uri preferate, corespondezi cu prietenii pe e-mail?

Navighez pe Internet de cateva saptamani dar sunt o eleva cuminte si invat destul de repede din sfaturile prietenilor. Inca nu mi-am alcatuit o galerie de preferinte la capitolul site-uri. Corespondez cu prietenii, mai ales cu aceia pe care i-am facut recent la San Remo, Italia.

Ce masina conduci? Ce masina ti-ar placea sa ai?

Conduc o masina micuta, sport, in 2 usi, usor de parcat, de condus pentru o femeie. Imi place sa conduc pentru ca ma relaxeaza.

Pe cand un nou CD, o noua lansare?

Pregatesc un nou album, ar fi cel cu numarul 8. Cu el voi surprinde, pentru ca este de autor, toate cele 10 melodii fiind compuse de mine. Este o dorinta mai veche a mea, o reintoarcere la dragostea pentru chitara. Sper ca va fi o mare surpriza calitatea mea de compozitoare. Am emotii, vreau sa-ma iasa ce mi-am propus si de aceea nu ma grabesc, sunt toata ziua in studio, alaturi de echipa de muzicieni si prieteni cu care lucrez la acest proiect. Am refuzat in aceasta perioada multe invitatii in emisiuni de televiziune pentru ca imi doresc o pauza, in care sa-mi pregatesc aparitiile cu noile cantece.


Niciodată Singură
De când n-am mai scris aici, toamna şi-a intrat demult în drepturi. Dacă n-aş şti că suntem în prima jumătate a lui octombrie, după vremea de afară aş putea spune că vine iarna. Toată săptămâna focul a duduit în soba din dormitor, ocazie cu care eu am binecuvântat, din nou, binefacerile statului la casă (în perioada asta s-au împlinit 9 ani de când am scăpat de blocul cu bulină roşie), iar altora le-au fiert creierii :))
Mai rău e că, la fel ca şi anul trecut, vremea rea m-a prins tot cu bluziţele de vară pe rafturile din şifonier. Bineînţeles, am fost şi prea ocupată, dar şi prea leneşă ca să pun în loc hainele groase, aşa că m-am îmbrăcat cu ceea ce am reuşit să scot printre tricouri, maiouri... şi e inutil să spun că, acum, în dulapul meu, toate-s puse cu furca. Nici nu ştiu când o să fac ordine, dar sănătate să fie, că nu de belele ducem lipsă...
Tot de când n-am mai scris aici mi-a plesnit şi un dinte (chiar făceam şi glume pe seama asta: mi l-a spart bărbatul în timp ce mi-a mângâiat faţa cu uşa-macabru, nu? :)) ) şi încă n-am ajuns la dentist. Ba m-au speriat unii cu faptul că n-o să-mi ajungă salariul pentru tratament şi şpaga aferentă, ba că de la stomatologie au plecat unii acasă cu câte un virusel, ba de hepatită C, ba de HIV. Până aflu adevărul (că nu e de glumă), râd în palmă şi mănânc precum babele, numai în părţi. Grele bătrâneţile astea... :))
Zuzuca mea are deja şapte săptămâni, se caţără peste tot (încă n-a descoperit perdelele, dar nu-i timpul pierdut), doarme-n pat cu „Doamna mă-sa“ (cum îi zice soţul meu), trage de şi la cabluri (generaţie evoluată, ce mai!), linge pături şi haine şi face caca pe unde apucă. Încă n-a făcut în pat, dovadă că-şi protejează locul unde lâncezeşte! Dar şi aşa, îmi place de mor. M-a făcut să trec uşor peste tristeţea că Piciul a plecat dintre noi, acum 10 zile, călcat de o maşină...
În rest, nimic nou, aceeaşi muncă multă pe bani puţini. Aştept concediul care, anul ăsta, vine mai târziu cu 5 zile pentru că mi le-am luat în primăvară, la Paşti şi, până atunci, mă distrez pe Facebook.
Cât m-o ţine şi asta...

Niciodată Singură
Dacă mâine vei fi căutat de o persoană care tocmai a ieşit din închisoare, unde şi-a ispăşit o condamnare de 25 de ani pentru crimă şi care îţi va spune că sunteţi rude de sânge, cum ai reactiona?
Tot aşa, dacă această persoană ar fi un analfabet, un cerşetor sau un gunoier, ai accepta-o sau nu în viaţa ta? Iar dacă ar fi deţinătoarea unei averi imense, alegerea ar fi mult mai uşoară?
Cu alte cuvinte: contează CE ESTE sau CUM ESTE un om?
Sunt foarte curioasă care e răspunsul tău!