Niciodată Singură
...cum ar fi fost viaţa mea, dacă, în noaptea aceea, de 4/5 mai 1996, nu aş fi trăit aventura care s-a numit „Ora prietenilor", dintr-o emisiune superbă, realizată de inegalabilul Titus Andrei, „Oriunde te vei afla, nu regreta această noapte"? Nici acum, la 15 ani distanţă de acel moment, nu-mi vine să cred că am fost în acel studio, că am prezentat, evident, cu nişte emoţii greu de descris, o oră de program pentru cei care, asemeni mie, din două în două săptămâni, făceau nopţi albe, ascultând muzică de cea mai bună calitate.
Pe vremea aceea, când posturile de radio private de abia scoteau capul în lume, Radiodifuziunea Română era, încă, pe locul I în preferinţele mele, pentru profesionalismul şi calitatea cu care erau realizate emisiunile. Ţin minte că, deşi eram studentă în Bucureşti şi, Radio Contact, de exemplu, emitea de ani buni, eu tot cu urechea pe România Tineret (transformat, între timp, în Radio 3 Net „Florian Pittiş") şi Programul 1 (România Actualităţi) eram, spre amuzamentul colegilor.
Nu mai ştiu cum am descoperit „Oriunde te vei afla....", ştiu, însă, că a fost dragoste la prima audiţie deoarece, din acel moment, ani la rând, nu am scăpat nicio emisiune... Numai cine a ascultat-o, măcar o singură dată, îmi poate înţelege pasiunea pe care am făcut-o, ani la rând, pentru ea.
Până în momentul în care, încurajată şi de un prieten care, pe vremea aceea, colabora la emisiune (între timp, nu am mai ţinut lăgătura, nu ştiu dacă a continuat sau nu în radio) şi m-a recomandat domnului Titus, am corespondat cu acesta (întocmai ca toţi ceilalţi fani), am intrat în direct, pentru a vorbi cu invitaţii (cel mai des am vorbit cu Adrian Enache :) ) sau pentru a face dedicaţii. La un moment dat, mi-am dorit să ajung şi în studio, dar mi se părea un vis greu de atins, în pofida faptului că mulţi prieteni ai emisiunii reuşiseră acest lucru până atunci. Totuşi, am îndrăznit, am scris, am întrebat, am obţinut OK-ul din partea Maestrului... care nu mă cunoştea decât din scrisori (pe vremea aceea nu exista e-mail-ul) şi, cu sprijinul amicului de care aminteam mai înainte, care m-a ridicat în slăvi (studentă în anul IV, la Drept, domle! :)) ), iată-mă, în seara de 4 mai 1996, pe la orele 20.30, (deşi emisiunea începea după miezul nopţii, dar asta fusese înţelegerea cu domnul Titus), intrând, împreună cu amicul şi iubita lui, în clădirea Radiodifuziunii, de pe General Berthelot.
M-a fascinat şi impresionat absolut tot ce am văzut deşi, dacă judec cu mintea de acum, îmi dau seama că nu era nimic ieşit din comun. Cel mai mult mi-a plăcut, desigur, în studio, deşi, cum spuneam, emoţiile mi-au dat mult de furcă (m-a copleşit faptul că... mă auzeam în căşti :)) ) şi în regia de emisie, unde chiar se muncea (se pregătea muzica, se răspundea la telefoane...). În acele momente nu realizam prea mult ce mi se întâmplă dar, în zori, când am părăsit Radio-ul, mi-am dat seama că a fost şi va rămâne o experienţă unică.
Întâmplarea aceea m-a marcat foarte mult. După absolvirea facultăţii, ani la rând, visul meu a fost să lucrez într-un studio de radio. Admiteam că nu am o voce radiofonică, dar aş fi vrut să fiu redactor de ştiri, să merg pe teren, să fiu împreună cu oameni de radio. Ştiu că am stârnit hohotele de râs ale familiei şi cunoscuţilor, dar asta îmi doream...
După exact şase ani de la momentul „Ora prietenilor", am văzut anunţul: „Angajăm corespondent local pentru oraşul...". Era vorba de un ziar local. Aproape o lună am ezitat. Citeam, dar nu aveam curajul să sun, să mă programez la interviu. Găseam o mie de pretexte: nu-i de mine, or mai fi şi alţii, e pe pile etc. Dar timpul trecea şi postul rămânea neocupat. Printr-un concurs de împrejurări, într-o zi de vineri mi-am luat inima-n dinţi şi am sunat în redacţie. Luni, la 9.30 eram la ei. Nici atunci nu credeam că am vreo şansă. De aceea, nu aveam nici măcar un CV la mine. Redactorul-şef de atunci m-a întrebat cine sunt şi ce studii am, ca să-şi facă idee cu cine avea de-a face. Apoi a venit întrebarea: „Eşti pregătită să râmâi?". Bineînţeles, am rămas.
Pe 3 iunie 2002 am mers, pentru prima dată, pe teren, ca reporter, iar două zile mai târziu, am semnat (cu iniţiale) primul meu text. După ce l-am scris şi l-am lăsat la corectat, mi s-a dat voie să plec acasă (făceam naveta). Mi s-a povestit că, la scurt timp, redactorul-şef mă căuta înnebunit, pentru că nu ştia cum mă cheamă (nu-mi cunoştea decât numele mic :)) ) , ca să-mi semneze articolul.
A fost „botezul" meu ca ziarist.
Sunt 9 ani de atunci. Şi tot nu-mi vine să cred.
De aceea, încă mă întreb: cum ar fi fost viaţa mea, dacă, în noaptea aceea, de 4/5 mai 1996, nu aş fi trăit aventura care s-a numit „Ora prietenilor", dintr-o emisiune superbă, realizată de inegalabilul Titus Andrei?

Etichete: edit post
0 Responses
:) :( ;) :D ;;) >:D< :-/ :x :"> :P :-* =(( :-O X( :> B-) :-S #:-S >:) :t(( :)) :| /:) =)) :-B =; :-c :)] ~X( :-h :-t I-) L-) :-& :-$ [-( :O) <:-P (:| =P~ :-? #-o =D> :-SS @-) :^o :-w :-< <):) :o3 :-? %-( :@) ~:> @};- %%- **== (~~) ~O) *-:) >-) :-L [-O< $-) :-" b-( :)>- [-X \:D/ >:/ ;)) :-@ ^:)^ :-j (*) o-> o=> o-+ (%)
/wahaha /hihi /omg /no /dignose /sweat /shock /floor /hmm /XD /blur /blush /nobigdeal /please /bye

Trimiteți un comentariu